
Un sfert de milion de pașapoarte electronice vor fi expediate prin Poșta Română la domiciliul românilor care au solicitat aceste acte, aceștia urmând să achite cheltuielile de expediție. Compania tocmai a câștigat prin licitație un contract pe 12 luni cu Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Contractul scos la licitație de MAI în luna iunie prin procedură simplificată a avut o valoare estimată la 3,5 milioane lei (fără TVA). Singura ofertă a fost depusă de Poșta Română.
Termenul de confirmare a livrării este de 24 de ore de la momentul predării plicului către destinatar. Aceasta se poate face fie printr-o înștiințare privind stadiul livrării, fie prin transmiterea semnăturii de primire, în mod electronic.
Compania de stat Poșta Română este unul dintre cei mai mari angajatori din țară, cu peste 22.000 salariați, 5.500 de subunități și o flotă de 1200 autovehicule.
Si lumina tot Posta romana o va stinge ,dupa ce toti romanii vor parasii tara ?
PTTR – servicii complete
Chiar si certificatul de deces ti-l aduce acasa. Idem urna cu cenusa.