Plenul Camerei Deputaţilor a declarat, marţi, vacante posturile deţinute de deputaţii Palfi Mozes Zoltan (UDMR), Petru Lakatos (UDMR) şi Doru Frunzulică (UNPR), adoptând un proiect de hotărâre în acest sens. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 232 de voturi favorabile, 42 împotrivă şi o abţinere.
Astfel, au fost declarate vacante posturile de deputat din colegiul uninominal nr. 9 din Cluj, colegiul uninominal nr.2 din Bihor şi din colegiul uninominal nr.7 din Olt.
Săptămâna trecută, conducerea Camerei Deputaţilor a decis ca vacantarea postului deţinut de deputatul UDMR Palfi Zoltan, care a murit în urmă cu şapte săptămâni, să se facă odată cu primirea comunicărilor din partea Curţii de Conturi şi a CSA, unde Petru Lakatos şi Doru Frunzulică au fost numiţi membri pe 27 septembrie.
citeste mai mult aici