România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu, de la începutul escaladării acestora, iar principala preocupare imediată a autorităților române este siguranța cetățenilor români aflați în Orientul Mijlociu, informează, duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
”România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu, de la începutul escaladării acestora (…). Principala preocupare imediată a autorităților române este siguranța cetățenilor români aflați în Orientul Mijlociu și vom continua să aplicăm cele mai eficiente măsuri pentru protejarea lor în actualele circumstanțe”, precizează MAE, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, autoritățile române sunt în contact permanent cu aliații din NATO și ceilalți membri ai UE și sunt gata să sprijine o soluție negociată.
”Suntem în contact permanent cu aliații din NATO și ceilalți membri ai UE și suntem gata să sprijinim o soluție negociată. Ne alăturăm apelurilor adresate tuturor actorilor regionali de a demonstra reținere maximă și de a evita acțiuni provocatoare”, se arată în comunicat.
Conform MAE, poziția constantă a României a fost aceea că programul nuclear iranian contravine obligațiile internaționale pe care acest stat și le-a asumat.
”Poziția constantă a României a fost că programul nuclear iranian contravine obligațiilor internaționale pe care acest stat și le-a asumat, subminează regimul global de neproliferare și reprezintă o amenințare pentru securitatea internațională. Acest program trebuie să înceteze. Acțiunile recente ale SUA au ca obiectiv eliminarea unei amenințări grave la adresa păcii internaționale”, subliniază MAE.
De la Odobescu la Hurezeanu si pe-ntregul mandat furat al numitului Dan Nicusor = România s-a vârât, se vâra si se va vârî ca musca-n zar, în loc sa-si vada de propriul faliment.
Exista salariati in serviciul de cenzura al ziarului Cotidianu care isi fac datoria fiind corecti, afisind toate opiniile care intrunesc conditiile regulamentului.Dar printre acesti salariati corecti ,exista si destule jartelute care nu afiseaza opinia indiferent cit de corect a fost scrisa conform regulamentului.Poate nu ar fi rau ca Domnul Nistorescu sa verifice ce spun eu acum si sa ii trimita la plimbare pe astia !
Se baga si mae in seama ca supozitorul in ccur.
Ha, ha! Di râsu’ plânsu’! MAE, aist Radio Ierevan al României…
Rușine România! Punct.
Amenintare nucleara, pe acelasi model,sunt si minireactoarele nucleare contractate de Burduja. Sunteti o amenintare la securitatea regionala? Dar Franta?
Cine are și creier , nu doar cap condamnă criminalii și jefuitorii întregi lumi, lipsa lor de credință,de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Acei care nu condamnă sunt complicii acestora, criminali contra propriilor popoare, împotriva credinței.
🤡 comentariu „aruncat” din zbor pentru un alt articol.
Interesant, si ucranii au zis ca vor bomba nucleara. Si la cat de tembeli au fost, sunt si vor fi un evident un pericol ptr Europa in general si vecinii sai in special. Inclusiv ptr Romania. Si nu o sa-i imbunam cu deja traditionalul lins in sistemul lor de operare DOS.
Ii bomabardeaza SUA si pe astia?!
Cica inchid stramtoarea aia cu pricina. Sa vezi preturi la combustibil in ieuropa. 😆
‘ieuropa’ ca ‘ieuropa’, dar ce va fi în Țară, coroborat cu prețul energiei electrice, raportat la ‘chirurgul’ Bolo… Un vis. De coșmar.
Tăceți dreaqu’, javrelor! Slugi $$oroșizde……[Rumburak]
Ho bre,. Nu te ambala.. Unde scrie că nu poți avea cercetări de orice fel, chiar in domeniul energiei nucleare ? Iran nu are arme nucleare,. Agresiunea este de condamnat, chiar de era deținător de arme nucleare.. Iran e o cultură de 5000 de ani, Israel e o făcătură mizeră din teritorii furate, devenit un furuncul de spart din orientul mijlociu..
Ceva militari trimiși în zona, milogilor care ați îngenuncheat Romania.
Asa este stimati tavarisci si pretini…propun sa bombardam si noi in Iran trimitem cele doua fregate-tzeapa aduse din Anglia,daca nu cumva se scufunda cand parasesc portul cu echipaj cu tot