
Consiliul Concurenței a sancționat companiile Holcim România SA, Romcim SA și Heidelberg Materials România SA cu amenzi în valoare totală de 217,966 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor, conform unui comunicat al instituției.
Holcim Romania SA a primit cea mai mare amendă, în valoare de 90,9 milioane lei (18,2 milioane euro) în timp ce Romcim SA a fost amendată cu 66,123 milioane lei (13,3 milioane euro) iar Heidelberg Materials România SA cu 60,942 milioane lei (12,2 milioane euro).
În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că, cel puțin în perioada 2017-2018, între cei trei producători de ciment s-a realizat un schimb de informații comerciale sensibile (informații referitoare la prețuri viitoare, discounturi, condiții de plată, termene de plată, cantități, volume etc.) prin intermediul unor clienți.
Astfel, fiecare dintre cei trei producători a implementat mecanisme pentru organizarea și utilizarea internă a informațiilor colectate de la clienți prin agenții zonali de vânzări. În acest fel au avut acces la informații care nu aveau caracter public (nefiind vorba despre prețuri la raft), pe care le-au centralizat, monitorizat și utilizat în stabilirea strategiilor comerciale în ceea ce privește politica de preț.
‘Fiecare companie implicată a putut să prevadă, în mod rezonabil, că informațiile despre propriile condiții comerciale vor ajunge la ceilalți producători. Comportamentul a condus la reducerea concurenței, ceea ce a generat majorarea prețurilor cimentului față de țările vecine’, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, citat în comunicat.
Autoritatea de concurență precizează că monitorizează piața materialelor de construcții, având în vedere importanța strategică a sectorului construcțiilor în dezvoltarea economică și socială.
În acest context, cimentul este un material indispensabil, fiind utilizat atât pentru prepararea betoanelor, cât și ca ingredient principal pentru o multitudine de materiale pentru construcții. Consiliului Concurenței menționează că, în ultimii ani, sectorul construcțiilor din România se află pe un trend ascendent. Astfel, chiar și în perioada pandemiei Covid-19, lucrările de construcții au înregistrat o creștere semnificativă, de circa 18% față de anul 2019. Ulterior, în contextul crizei energetice care a urmat celei medicale, volumul lucrărilor de construcții a continuat să crească în ritm anual de circa 12-15%, anul 2024 marcând o relativă stabilizare a sectorului.
@Apropo, romania nu mai detine nici o fabrica de ciment, toate sunt fabrici de ars gunoaie. e drept ca ei spun ca fac ciment dar cand amesteci gunoiul in procesul de fabricatie este ca si cum ai pune apa in vin. ala nu mai e ciment si veti vedea asta la urmatorul cutremuur, ca s-a folosit la o multime de constructii ale „dezvoltatorilor”
Romania mai detine o singura fabrica de ciment?
Jqvrele astea straine au scazut vizibil calitatea cimentului produs, dar au marit pretul. Le dam amenzi degeaba, ca ei il iau de la consumator..
Noroc ca nu s-au construit autostrazi in perioada aia, ca si asa sunt scumpe de parca au dinti de aur la noi!
@Calin, ei nu ard deseuri, ei „neutralizeaza” deseuri, si pentru asta primesc bani din ce platim noi toate taxele eco pe la anvelope, si alte gunoaie. Cat despre sanatate, sa-i intrbam pe cei de la mesiu, ca daca tu dai foc la un smoc de iarba uscata la tine in curte vin imediat!
– cine și pe cât a vândut
E foame de bani -hei
E foame de bani -ho
oligopol sn [At: DN3 / Pl: ~uri / E: fr oligopole] Piață a mărfurilor monopolizată de un număr redus de mari producători.
Cimentul (de portland) este poate cea mai stricătoare invenție.
PS Mă gândeam că i-au amendat că ard deșeuri de se-mbolnăvesc oamenii ce locuiesc pe lîngă ele.
Banii trebuie să ajungă în bugetul statului român dar judecătorii, spun pas amenzilor și bugetului de stat. E practică comercialo-juridic just prin hotărâri judecătorești definitive.