Premieră pentru omenire!

Un vehicul spaţial al NASA s-a prăbuşit în mod intenţionat pe suprafaţa unui asteroid, pentru a îi devia traiectoria, în cursul unei misiuni de testare fără precedent, care ar trebui să permită omenirii să înveţe cum să se protejeze de o potenţială ameninţare viitoare, scrie AFP.

Vehiculul, mai mic decât o maşină, s-a proiectat cu o viteză de peste 20.000 kilometri pe oră pe ţinta sa, atinsă la ora programată (23.14 GMT).

Echipele NASA, reunite la centrul de control al misiunii în Maryland, Statele Unite, au explodat de bucurie în momentul ciocnirii.

Cu câteva minute înainte, asteroidul Dimorphos, situat la aproximativ 11 milioane de kilometri de Terra, a crescut treptat în imaginile spectaculoase transmise în direct de navă. S-au putut distinge clar pietricelele de pe suprafaţa sa gri, chiar înainte ca filmarea să se oprească în momentul exploziei.

„Am intrat într-o nouă eră, în care avem potenţial capacitatea de a ne proteja de un impact periculos de asteroizi”, a declarat Lori Glaze, director de ştiinţe planetare la NASA.

Dimorphos are aproximativ 160 de metri în diametru şi nu reprezintă nicio ameninţare pentru planeta noastră. Este de fapt satelitul unui asteroid mai mare, Didymos, în jurul căruia a efectuat până în prezent o rotaţie completă în 11 ore şi 55 de minute. NASA caută să reducă orbita lui Dimorphos cu 10 minute, adică să îl apropie de Didymos.

Va dura de la câteva zile până la câteva săptămâni înainte ca oamenii de ştiinţă să poată confirma că traiectoria asteroidului a fost într-adevăr modificată. O vor face cu ajutorul telescoapelor de pe Terra, observând variaţia de strălucire luminoasă atunci când micul asteroid va trece prin faţa asteroidului mai mare.

Dacă obiectivul rămâne modest în comparaţie cu scenariile de dezastru ale filmelor ştiinţifico-fantastice precum Armageddon, această misiune de „apărare planetară”, numită DART (săgeată, în limba engleză), este prima care testează o astfel de tehnică. Aceasta permite NASA să se antreneze în cazul în care un asteroid ameninţă să lovească Terra într-o zi.

„Cred că acum pământenii pot dormi liniştiţi, aşa cum voi face eu”, a spus Elena Adams, inginer al misiunii.

Nava a călătorit zece luni de la decolarea în California.

Pentru a atinge o ţintă atât de mică, vehiculul spaţial s-a îndreptat în zbor autonom în ultimele patru ore, la fel ca o rachetă autoghidată.

La trei minute după impact, un satelit de mărimea unei cutii de pantofi, denumit LICIACube şi eliberat cu câteva ore mai devreme de la bordul sondei DART, urma să treacă la 55 de kilometri distanţă de asteroid pentru a fotografia urmările impactului.

Evenimentul a fost observat şi de telescoapele spaţiale Hubble şi James Webb, care ar trebui să poată detecta un nor de praf strălucitor şi astfel să ajute la estimarea cantităţii de materie ejectată.

Totul este de a înţelege mai bine compoziţia lui Dimorphos, reprezentativ pentru o populaţie de asteroizi destul de comuni, şi deci de a măsura efectului exact pe care această tehnică – numită impact cinetic – îl poate avea asupra lor.

Sonda europeană Hera, care urmează să decoleze în 2024, va observa îndeaproape Dimorphos în 2026 pentru a evalua consecinţele impactului şi pentru a calcula, pentru prima dată, masa asteroidului.

Asteroizii au rezervat deja surprize oamenilor de ştiinţă în trecut. În 2020, sonda americană Osiris-Rex s-a scufundat mai mult decât se aştepta în suprafaţa asteroidului Bennu. De asemenea, compoziţia lui Dimorphos este deocamdată necunoscută.

„Dacă asteroidul răspunde la impactul DART într-un mod complet neaşteptat, ne-ar putea conduce de fapt să reconsiderăm măsura în care impactul cinetic este o tehnică generalizabilă”, a avertizat săptămâna trecută Tom Statler, şeful ştiinţific al misiunii.

Acum 66 de milioane de ani, dinozaurii au dispărut după ciocnirea unui asteroid de aproximativ 10 kilometri cu Terra.

Aproape 30.000 de asteroizi de toate mărimile au fost catalogaţi în proximitatea Terrei (denumiţi geocrucişători, întrucât orbita lor se intersectează cu cea a Pământului).

În prezent, niciunul dintre aceşti asteroizi cunoscuţi nu ameninţă planeta noastră în următorii 100 de ani. Cu excepţia faptului că nu toţi sunt cunoscuţi încă.

Aproape toţi dintre cei care au diametre de peste 1 kilometru au fost depistaţi deja, afirmă oamenii de ştiinţă. Însă ei spun totodată că, pentru moment, sunt cunoscuţi doar 40% dintre asteroizii ce măsoară peste 140 de metri în diametru – care sunt capabili să distrugă regiuni întregi de pe Terra.

„Cea mai importantă sarcină a noastră este să îi găsim” pe cei care lipsesc, a spus Lindley Johnson, agent de apărare planetară în cadrul NASA. Cu cât sunt detectaţi mai devreme, cu atât experţii vor avea mai mult timp pentru a pune în aplicare un mijloc de a se apăra împotriva lor.

Misiunea DART este un prim pas crucial în această direcţie, potrivit lui Lindley Johnson: „Aceasta este o perioadă foarte entuziasmantă (…) pentru istoria spaţială, şi chiar pentru istoria umanităţii”.