Premierul pierzător, struțo-cămila politică pe care vrea s-o inventeze Nicușor Dan – ANALIZĂ

Numirea lui Eugen Tomac ar reprezenta o cutumă politică nemaiîntâlnită. Tomac nu se încadrează nici în categoria tehnocraților, fiind membru și chiar lider de partid, dar formațiunea pe care o conduce nici nu face parte din Parlament. Practic, un politician pe care cetățenii nu l-au ales și nici nu reprezintă vreo formațiune politică plăcută de public ar putea conduce guvernul.

Eugen Tomac a candidat ultima oară în 2024, pentru un loc în Parlamentul European. Atunci, lista comună USR-PMP-Forța Dreptei a obținut un scor de doar 8,71%, puțin peste pragul de 8% stabilit pentru alianțele mai multor partide. Scorul extrem de slab vine în contextul în care în 2020, scorul adunat al USR și PMP era de 28,12%.

Numirea nedemocratică a lui Eugen Tomac

Totuși, faptul că Tomac era pe locul 3 al listei comune i-a oferit, la limită, un loc în legislativul european. Astfel, liderul PMP n-a mai candidat nominal la Alegerile Parlamentare din 2024. Partidul care îl conduce a apărut însă pe liste, într-o alianță cu Forța Dreptei. Cele două partide, adunate, au luat puțin peste 2% din voturi, nici măcar jumătate din necesarul pentru a trece de prag.

Între timp, PMP n-a înregistrat vreo creștere spectaculoasă în sondaje. Ba mai mult, partidul pare c-a dispărut. În timpul crizei politice generată de debarcarea lui Ilie Bolojan, Cotidianul a scris de mai multe ori despre reacțiile partidelor neparlamentare. De fiecare dată, PMP era parcă desființat, ignorând complet subiectul principal al actualității politice.

În ciuda tuturor acestor fapte, în 2026, liderul PMP este favorit pentru a fi desemnat de Nicușor Dan ca premier. Președintele e gata să inventeze o nouă cutumă politică, premierul pierzător. Cutumă care este și profund nedemocratică.

Poporul s-a pronunțat asupra partidului lui Eugen Tomac. I-a oferit 2% din voturi, încredere insuficientă pentru a intra în Parlament. Din acel moment, democratic ar fi ca membrii acestei formațiuni să nu mai fie în discuție pentru funcții de conducere. De ce? Pentru că poporul a transmis direct că nu-i vrea.

Dar, pe lângă problema democratică, Eugen Tomac s-ar lovi de o dublă problemă de legitimitate.

Tomac, premierul care n-ar avea nimic de pierdut

Conform Constituției, premierul este desemnat de președinte în urma consultării cu partidele parlamentare, pas bifat de Nicușor Dan cu exces de zel (invitând și grupări parlamentare nealese, evitând neconstituționalitatea prin formulări ambiguee în agendă). Evident, premierul desemnat trebuie apoi să-și construiască un guvern, dar și o susținere majoritară în interiorul Parlamentului.

Practic, premierul numit trebuie să reprezinte o anumită majoritate parlamentară. În general și sănătos ar fi ca premierul să și facă parte dintr-un partid parlamentar, astfel încât să aibă susținere necondiționată în Parlament, dar să și poată fi tras la răspundere electoral de populație. Totuși, a mai existat de-a lungul timpului varianta unui premier tehnocrat. Un profesionist venit din afara politicii pentru a calma apele, în general investit în situații de criză socială (Dacian Cioloș după Colectiv) sau pentru a organiza alegeri iminente (MRU).

În cazul lui Tomac, acesta nu are susținere reală și necondiționată în Parlament. Dacă va fi investit, va exista un compromis politic, dar acesta nu-i va asigura încrederea pe nicio propunere. Fiecare pas al Guvernului va necesita negocieri mult mai aprige decât cele pe care trebuia să le aibă Executivul Bolojan. Orice pas greșit poate aduce retragerea unei părți din sprijin, care și-așa se prefigurează fragil, și la căderea guvernului. Presupusul premier Tomac ar trebui să se poarte cu mănuși, să profite de un echilibru fragil.

Totodată, Tomac nu s-ar bucura nici de legitimitatea unui tehnocrat, care are imaginea unui profesionist nepătat de viața politică. Oamenii îl percep drept politician, iar parlamentarii îi pot mereu întoarce cartea lipsei de încredere.

Cum tragi la răspundere un premier care a pierdut deja?

Nici pentru Tomac nu există un beneficiu politic real pentru a-și dori să păstreze puterea. Partidul său, neparlamentar, oricum e ținut în umbră de dorința de a-l prezenta drept tehnocrat pe politician. De asemenea, guvernarea erodează, deși din firavele două procente luate de PMP este greu să mai erodezi ceva. Pierderea mandatului de premier nu reprezintă pierderea de funcții din rândurile 2 și 3 pentru PMP, majoritatea urmând să fie probabil ocupate de oameni de partid.

În plus, mecanismul de a nu-l vota pe Eugen Tomac drept formă de invalidare a muncii sale este invalidat din fașă. Deja Tomac a ajuns premier cu 2% din voturi, deci lecția pe care președintele pare s-o împingă în societate este că votul nu contează.

Așa că populația nu are mecanisme reale de a-l trage la răspundere pe Tomac. Își va pierde funcția? Măcar a ajuns premier, deși a pierdut politic alegerile. Nu mai votează lumea partidul lui Tomac? Oricum n-o face nimeni deja. Mecanismele democratice de tragere la răspundere a premierului nu funcționează la Eugen Tomac, un alt motiv pentru care numirea sa este nedemocratică.

Astfel, prin numirea care pare iminentă, președintele pare să pregătească inventarea unei struțo-cămile politice. O specie nouă de premier, care n-are nimic de pierdut și n-a fost ales de (aproape) nimeni. Întrebarea care reiese, însă, din numirea lui Tomac este ce rost mai are votul? Dacă populația spune că nu-l vrea pe Tomac, dar președintele oricum îl nominalizează, atunci ce sens are votul?

Citește și: Nicușor Dan îl pune pe Tomac și „un guvern al său”. Sorin Grindeanu cu un ochi plânge, cu altul râde. Firul roșu al „prieteniei” dintre cei doi – ANALIZĂ LA CALD