Premierul R. Moldova. Alegerea primarilor, „cel mai important exerciţiu democratic”

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a atras atenţia asupra

Premierul R. Moldova. Alegerea primarilor, „cel mai important exerciţiu democratic”

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a atras atenţia asupra

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a atras atenţia asupra importanţei votului de duminică din turul al doilea al alegerilor locale care se desfăşoară în 273 de localităţi.

Şeful executivului de la Chişinău a declarat că alegerea primarilor este „cel mai important exerciţiu democratic”, subliniind că rolul noilor aleşi va fi acela „de a construi Europa la noi acasă”.

„Eu cred că este foarte important ca fiecare să iasă astăzi la vot. Avem al doilea tur în 273 de localităţi ca să ne alegem primarii. Ăsta este cel mai important exerciţiu democratic. După asta, toată lumea, împreună cu administraţia publică locală, administraţia publică centrală, să muncească şi să construim Europa la noi acasă”, a afirmat Recean.

Prim-ministrul moldovean este singurul înalt demnitar de la Chişinău care a votat în al doilea tur al alegerilor locale. Recean are domiciliul în oraşul Codru, suburbie a municipiului Chişinău.

Primarul municipiului Chişinău a fost ales pe 5 noiembrie, din primul tur. Atunci, Ion Ceban, care a candidat din partea Mişcării Alternativa Naţională, a obţinut 50,62% din voturi, învingând-o pe candidata PAS, Lilian Carp, care a fost votată de 28,23% din alegători.

Turul al doilea se desfăşoară în 273 de localităţi, unde au fost constituite 609 secţii de votare. La acest scrutin sunt aşteptaţi să participe 839.239 alegători.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. ce-i cu alea 123-noduri bancare ale famigliei BIDEN mishteaux si ä
    de unde ante-stiai tu … anost si invizibil cum esti …tu (stapanaul paianjinilor din retea) …despre ele ? 😉

    E de rau … partidul DEMOCRAT va fi practic desfiintat in 2024 ! 🙁
    N-o spun cu ne-ingrijorare 🙁 ! 🙁 MAGA ! 🙁
    IQ=?
    😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.