Preot, urecheat după ce a spus că „drumul corect al României nu este spre Bruxelles sau Washington”

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a reacţionat, luni, după ce preotul unei biserici din Vatra Dornei a afirmat, în timpul unei predici, că „drumul corect al României nu este cel spre Bruxelles sau Washington”.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a transmis un comunicat de presă în care subliniază, încă o dată, importanţa respectării hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în vederea menţinerii neutralităţii politice în activitatea pastorală şi misionară a clerului.

„Referitor la mesajul transmis în cadrul predicii de părintele slujitor de la catedrala din Vatra Dornei, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor se delimitează ferm de astfel de afirmaţii părtinitoare, care contravin îndrumărilor Sfântului Sinod. Reamintim tuturor clericilor şi personalului monahal că hotărârile Sfântului Sinod interzic orice formă de influenţare a credincioşilor cu privire la o persoană sau un partid politic, inclusiv în afara campaniei electorale. Respectarea acestei hotărâri este esenţială pentru menţinerea unităţii în Biserică, precum şi pentru asigurarea unei atitudini echilibrate şi imparţiale în slujirea credincioşilor”, se precizează în comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Preotul le-a spus credincioşilor aflaţi la slujbă, duminică dimineaţă, că politicienii români „nu mai au nimic creştineşte în ei”. El a subliniat că „drumul corect nu este cel spre Bruxelles sau Washington” şi că în România oamenii sunt persecutaţi pentru că „vorbesc altfel decât este politica oficială”.

„Astăzi se vede mai mult decât oricând că noi nu suntem liberi; în ţara noastră nu suntem liberi, pentru că au început o serie de arestări, cei care vorbesc altfel decât este politica oficială sunt urmăriţi sunt persecutaţi, sunt închişi ş.a.m.d. Aşa cum s-a întâmplat şi la pandemie, care a fost un experiment (…). Acesta e drumul pe care trebuie să îl urmaţi, nu drumul spre Bruxelles, nu drumul spre Washington sau mai ştiu eu ce alte capitale influente. Drumul este cel arătat pe cărarea sfinţilor, pe cărarea mărturisitorilor”, a transmis clericul.

Foto Arhivă

 

Recomanda 2
Author

40 de Comentarii

  1. „hotărârile Sfântului Sinod interzic orice formă de influenţare a credincioşilor cu privire la o persoană sau un partid politic, inclusiv în afara campaniei electorale.”

    -asa le-au facut comunishtii Canonul….

  2. Are dreptate preotul. Parcursul ieuropean cu care ne-au stresat alde Marcel si Valerica (erau setati) inseamna pentru multi Sodoma si Gomora din punct de vedere al moralitatii. Dar la general vorbind oricand exista si o a doua directie daca vrenurile se schimba in directia ei. Un politician pregatit si patriot are intotdeauna in vedere si o alternativa la cea existenta.

  3. Dumnezeu ne-a salvat deocamdată de niste extremiști periculoși care adoptă crima de stat că mod de guvernare.Sa sperăm că Călin Georgescu va fi trimis la închisoare,iar cei care au votat cu el sa fie trimiși pentru tratament psihiatric la Balaceanca.

  4. A scapat usor, putea sa fie acuzat ca e un ‘popa legionar’ – ‘ciuma rosie’ nu mai este la moda – si infiltrat de Kirill al Rusiei…

  5. Asta-i popa neroman ! Care înseamnă poporul sa voteze cu rusnacii din romania !

  6. Predica ar trebui scoasă din biserici chiar dacă, cum vedem din articol, preotul are dreptate.
    PS Slujba e una, predica e alta. O slujbă, ce se ține la fel de cel puțin două mii de ani, nu poate fi greșită, nu ține de cel ce-o ține. Predica ține de cel ce-o spune; unii au har, alții nu, unii fac politica stăpînilor ce, s-a văzut și la plandmie, sînt împotriva noastră.

  7. Vrednic este!
    Sfinția Sa a avut curajul mărturisirii, ceea ce azi, nu întâlnim prea des, din păcate, nici la oameni și nici în Biserică. Fiecare, o scăldăm așa încât să nu supărăm puterea demonică. Ne va ierta oare Dumnezeu pentru această lașitate? Dă-mi cezarului taxe și ne lăsăm furați zilnic. Dar, prin tăcerea noastră VINOVATĂ nu cumva ne facem complici cu satana?
    Să îl Țină Dumnezeu pe acel preot și să îl Apere de brațul mult-prea-fericitului Daniel.

  8. Nici n-a apucat bietul Parinte sa spuna citez:” in România oamenii sunt persecutaţi pentru că „vorbesc altfel decât este politica oficială” si a aparit persecutia! Ai avut dreptate Parinte!

  9. Dupa cite știu în pastoral se merge cu oile sau cu ..albinele. Și ca s-o clarificam și p-asta, biserica este o organizație politică de sorginte imperială romana.Basilica, ambasada Basileului, iar Preotul este Praetor,ambasador al Basileului in teritoriul administrat. Pe vremuri Preotul colecta taxele imperiale, era și Judecător etc Tara era împărțită în episcopii , parohii etc Romania nu este țară noastra ci titulatura Corporației administrative a cărei misiune este sa exploateze subiecții și resursele din teritoriul ocupat.Tara noastră e Valahia.

  10. BOR a făcut un comunicat după primul tur de alegeri din care reesa că ei sunt pro UE și NATO , lucru care este normal , dar sugera sa votam cu garantul , respectiv cu doamna creștină cu fata ultra deschisă la valori complet anticreștine , frate pocăit și ea într-un partid progresist . E o deschidere cam mare ,…. nu credeți ?

  11. @salvamar … esti imbuibat din bani publici dupa cate se vede. ghinion. vei fi mai slabutz o perioada ! roata morii —tac.pac.pac !

  12. asa ma consider si inteleg ca Biserica Ortodoxa este impotriva afirmatiei unui preot sau ce e el. citez din articol.

    „Drumul este cel arătat pe cărarea sfinţilor, pe cărarea mărturisitorilor”, a transmis clericul.

    Si atunci Biserica Ortodoxa pe ce drum mergi daca nu pe a sfintilor?

  13. 1-Arhiepiscopia desființată
    2-Arhiepiscopul demis și trimis în surghiun la Muntele Athos.
    3 – popa din Vatra Dornei promovat în conducerea BOR

  14. Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor e de condamnat, nu preotul respectiv. EA produce un circ politic, nu el.

  15. Văd că pupători de spurcăciuni au făcut apoplexie.Nu era destul că sufereau de naționalism extrem și redundant sau de legionarita criminala.Va înțeleg,mormolocilor,idolul vostru va intra la închisoare.Voi la Săpoca.

  16. BOR este penetrat de MOSSAD si de aceea a interzis Moliftele Sfantului Vasile cel Mare in ziua de 1 Ianuarie incepand din 2011. Tocmai pentru ca aceste Molifte cand se citesc alunga duhurile satanice din Romania. Si cum Mossad, CIA si ONG Soros sunt satanice, evreii le-au interzis.

  17. @SALVAMAR
    ia ceva in bot sa nu te ineci cu voma proprie !
    alupigus !

  18. Ma mir ca nu l-au caterisit. Si preotii sunt oameni. Au si ei frustrarile lor. Hai BOR , pumnu-n gura si sutu-n penk!Pai se poate?

  19. Calmeaza-te ca faci AVC de atata ura impotriva poporului roman in care te afli ca minoritate etnica sau/si religioasa…nu-i judeca pe cei ce te-au primit in casa lor=Romania, pt ca s-ar putea sa existe Dumnezeu si sa te Judece si stii de ce? Pentru ca este Creatorul Omului si al popoarelor…ura are culoarea intunericului, iubirea a Soarelui, luminii, iar emisia solara e in banda galbena…asa ca daca iti plac temebrele mult succes, poate le vei gasi…

  20. Cum sa fie drumul corect spre Bruxelles si Washington?!
    Drumul corect al Romaniei este spre Moskova, ca de acolo ne vine lumina aia mai puternica de 2000 de ori fatza de cea a soarelui.
    Tot de aceea romanasii nostri se inghesuie la granitele Rusiei si se roaga de Putin sa-i primeasca in raiul rusesc……[Rumburak]

  21. Ha, ha! Cum-necum văz că pochii-s sângura castă în car’ mai găsăști ș’ uamini cu colouană vertebrală…👍

  22. Pe vremea legionarilor, greu gaseai popa sa nu fie membru legionar sau cel putzin simpatizant al ideologiei legionare.
    Cum se impaca ideologia legionara cu porunca ,,Sa nu ucizi”, este destul de inexplicabil.
    Si astia de acum aveau liste negre ca si inaintasii lor. Cu ziaristi si familiile lor, nu cu Nicolae Iorga, Madgearu, Gheorghe Duca, Itzic, Strul sau Rachela……[Rumburak]

  23. Deci…preotii care au condus la atac trupele romane in luptele din primul razboi mondial, dupa ce toti ofiterii au murit, ar trebui caterisiti potrivit conceptiei BOR?

  24. @gelu-nu te cred nici curcile.BOR,cu toate păcatele lui,fie și în ceasul al 11-lea,a anunțat despre pericolul uriaș pentru democrația românească ce-l reprezintă acest trădător, Călin Georgescu.Doar nu au vrea că BOR-l sa fie sub ascultarea lui Kiril de la Moscova.Te rog nu blasfemia ortodoxia românească.Poporul român in prop.de 80%sunt sau se declară ortodocși.Nu știu ce ești,catolic,ori budist,ori neoprotestant,orice, nu-ți bate joc de credința strămoșească.

  25. @SALVAMAR 10:33,rectificare:La Voila,pentru că la Balaceanca este arhiplin,mulți dintre ei care au votat CG.

  26. Eu cred că foarte multe dintre persoanele publice care susțin că acest Călin Georgescu este drumul, adevărul și salvarea poporului, țării și valorilor românești au primit sarcini clare. Ei își vor îndeplini întocmai aceste sarcini pentru care într-o democrație sunt doar urecheați pe când contractorii lor sunt în stare să-i pedepsească mult mai rău. Un ceai, o fereastră deschisă…

  27. Are dreptate Sfințita Sa !
    Speculațiile astea ieftine cu rușii cât vot ține ?

  28. Drumul României nu este spre nici o capitala europeana.Este doar spre orașele ei.Drumul nostru trebuie sa fie spre noi înșine.Pana nu vom face asta nu ne v-a fi bine.

  29. Pt ca mesajul este NEPOLITIC si SE ADRESEAZA Omului credincios CARE NU TREBUIE SA SE IA DUPA tari, orase ci DUPA SFINTI SI MARTURISITORI.

    DACA VA REVOLTATI la afirmatia prelatului, inseamna ca aveti idoli la care va inchinati in capitalele lumii este si asta corect fiecare crede in ce vrea in Ursula in Biden, in Dumnezeu sau in orice doreste fiecare.

  30. Incet-incet pumnul de fier invelit in catifea al UE, acest embrion al Imperiului Global, incepe sa-si piarda ambalajul si ramane numai masinaria arhicunoscuta de strivit la gramada, oameni, animale, idei, conceptii, istorie, tot.
    Aceasta pseudo-uniune pseudo-europeana are de fapt misiunea de a lichida Europa, de a o scoate din istorie. Acesta a fost planul nu de decenii ci de sute de ani.

  31. Auzi tupeu ordinar, nu ai voie sa îți spui opinia personala! Mai oribil că înainte de 1989!

  32. Flacăra s-a aprins după 35 de ani de jafuri! Poporul geme și conducătorii isi construiesc viloaice sugând sângele poporului! Poporul s-a deșteptat!

  33. Au primit ordin pe unitate sa zandali-ceasca. De fapt este un singur individ al sistemului cu multe-multe conturi. Apropos de troli.

  34. Mi-e frica de acest suveranism de mucava,model georgescu-simion-sosoaca, sa nu fi afectat si institutiile serioase.

  35. MAJORITATEA POPILOR AU FOST MEMBRI AI GARZII DE FIER.MULTI AU FOST IMPUSCATI IN URMA REVOLTEI LEGIONARE IAR CEI CARE AU SCAPAT AU FOST ARESTATI DE GUVERNUL ANTONESCU.VA PLACE COMPORTAMENTUL ACESTOR POPI?NU AU FOST NISTE SFINTI,MAI DOCUMENTATI-VA.

  36. Daca inaltele fete bisericesti fac politica, cu toate ca este interzis (nici Iisus nu a fcaut politica) de ce BOR nu plateste impozite? Casa de marcat la fiecare lacas de cult, chitanta pentru fiecare leu care este cerut de preoti pt nunti, botezuri. Preotii sunt salariati de la buget ca si medicii. Pe un medic il arestati, ii distrugeti cariera daca este prins ca primeste ceva, dar preotii scutiti. Si daca preotii s-ar ocupa de educatia spirituala a enoriasilor!! Vor doar sa prosteasca oamenii in avanatjul propriu. Nu va mirati ca unii voteaza ce voteaza plus Romania educata care s-a dovedit a fi un esec istoric.

  37. @SALVAMAR
    -pe Georgescu nu l-a votat mai nimeni;
    partidele +STS au furat,
    ne-au vandut Chinei;
    la CCR a intervenit de urgentza „partenerul strategic”,
    parazitul nord-atlantic american.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.