Condamnarea instituțională a instanței Tribunalului București, venind dinspre Cotroceni, chiar din partea celui care asigură nu doar formal independența Justiției, arată parcursul unei afaceri în esența ei o crimă la adresa statului român, respectiv a cetățenilor.
Ridicarea pe vârfuri și amenințarea exercitată asupra unei instanțe pune în pericol întreaga ordine publică. Nu că unii reprezentanți ai instanțelor nu ar întruchipa uriașe probleme de corupție endemică, nu că ar sfida legi și proceduri, iar faptele lor nu ar reprezenta decât un fir roșu vizibil, definitiv.
Independența Justiției din România este unul dintre cele mai debile manifestări publice, iar pentru acest aspect vinovăția aparține exclusiv celor implicați.
Organismele de control și reglementare a instanțelor par a fi parte integrantă a fenomenului corupției care traversează Justiția.
Clasa politică a lucrat cu dedicație la această stare de fapt. Însă, oricâte presiuni și malversațiuni s-au exercitat în perioada post-ceaușistă, anihilarea legii reprezintă o imposibilitate.
România se află într-un asemenea moment în care contradictorialitatea sistemului își arată vulnerabilitatea absolută.
În fapt, toate grupurile infracționale din instituțiile politice au folosit Justiția, iar aceasta a transformat independența, inamovibilitatea, în bun plac, fiind asigurate toate condițiile inexistenței reglementărilor, respectiv a sancțiunilor.
În aceste zile în care președintele statului arată cu degetul spre o instanță de la Tribunalul București și spre ministrul Justiției, de parcă dispozițiile nu i-au fost aplicate, se configurează dovada infracționalității sistemului.
Dacă Justiția nu ar fi fost în acești ani transformată de către clasa politică în praf și pulbere, președintele nu ar fi cutezat să ridice șoapta într-un asemenea context.
Se relevă astfel că președintele are un comportament mult mai riscant pentru statul de drept decât cei mai detestabili lideri ai PSD.
Presedinte este, doar pentru altii, si ei nu e de aici, ci de afara