Președintele s-a speriat de o farfurie zburătoare

Uluitoarea invenţie a lui Iorgovan puse pe jar toată floarea masculină din capitala noastră. Pe scurt, dacă aveai o nevastă dată naibii o duceai lui Laerte care o ademenea cu vorbe bine meşteşugite, îi oferea cafea, ţigări şi bijuterii şi apoi o invita, aşa ca din întâmplare, să viziteze cutia magică. Odată ieşite din ea, cele mai îndărătnice femei din orăşel deveneau blânde şi suave iar bărbaţii lor îşi putea dezlănţui patimile sportive şi alte câteva asemenea lucruri.

Ţinută în secret, într-un şopron părăsit, cutia magică era păzită cu străşnicie de câte un membru al gărzii civice. Într-o bună zi, plin de curiozitate, paznicul de serviciu pătrunse înăuntru. Ieşind, se putu constata că semăna foarte bine cu nesuferita nevastă a directorului de la Arenele Romane. O mulţime de bărbaţi voluntari intrară atunci în cutie cu gând să caute stricăciunea. În tot acest timp, Iorgovan îşi dormi dulce somnul de după-amiază. Spre seară, invitat fiind la o recepţie, se duse în baie să se bărbierească.

În timp ce se săpunea fredonă pentru bunul lui plac binecunoscutul cântec „Orfeu nu coboară în Infern”. Când tocmai termină a zecea strofă, un comitet ad-hoc al femeilor din capitala noastră veni să-l condamne la moarte. Fu luat pe sus şi dus în piaţa oraşului. Iorgovan nu păru uimit de absenţa bărbaţilor de pe străzi. Piaţa era plină de femei. Iorgovan râse încântat şi ceru să i se îndeplinească ultima dorinţă: să arunce o privire în cutia magică.

În cutia magică era răcoare. Mulţumit, Iorgovan reluă „Orfeu nu coboară în Infern” şi cu o mişcare vioaie trase capacul cutiei. În clipa în care femeile aprinseră rugul, cutia se desfăcu în bucăţi şi din ea ieşi plin de strălucire Orfeu. Asta-i o poveste fără sare și piper, mi-a strigat Președintele, furios la culme. Am o migrenă îngrozitoare, te-am chemat să mă înveselești și tu îi tot dai înainte cu prostiile astea ale tale care n-au nici o noimă. N-o să pupi tu de la mine Meritul Cultural în veci! Eu ce să zic, poate socialiștii sau liberalii au ei vreun scamator, vreun vraci, vreun iluzionist mai bun decât mine. Deschid gura, zic și prostia asta, Președintele aproape explodează.

Liberalii ăștia sunt niște papițoi! Socialiștii sunt niște zgârie brânză! Lasă-mă cu ăștia, pierde-vară, afemeiați, bețivi, plictisitori. Sunt de-a dreptul plictisitori. Îi chem aici să le explic ce înseamnă astăzi politica internațională și ei vor pensii pentru soacrele lor, vor nu știu ce titluri, posturi călduțe la Londra sau la Paris sau la Moscova, vor să fie toți miniștrii, șefi de servicii secrete, bancheri și așa mai departe.

Crezi tu că vrea vreunul să fie frizer? Sau șef de gară? Sau pantofar? Nicidecum. Iar tu tai frunză la câini aici la palat, nu mă faci să râd, mă scoți din papuci, o să te surghiunesc! Unde? vezi, și tu vrei un surghiun plăcut, relaxat, comod, mă așteptam eu! Și, dintr-odată, îl văd pe Președinte cum se tupilează înfrigurat pe după birou, speriat, de-a dreptul speriat, bravo asta e, mor de frică, îmi place să mor de frică, cum ai făcut magia asta, cum ai făcut șmecheria asta, ai scos OZN-ul ăsta din cutia ta magică, aha, ce-mi clănțănesc dinții de frică, îmi place, mor de plăcere să-mi fie frică, vreau să fiu îngrozit pe bune, da, mor de frică, mor de frică, ce plăcere, ce plăcere!

Eu mă zgâiesc la OZN-ul care se lăfăie dincolo de fereastra palatului, fix în cer, de unde o fi venit, că nu l-am materializat eu din cutia mea magică, nici de unde, ce bine că e aici, a sosit la țanc, mă întorc către Președinte, Președintele tremură groaznic de frică, ah, dar acum e momentul, Președintele tremură îngrozit și râde în hohote, mi-e bine, mi-e bine, da, știu ce vrei, mâine dimineață îți dau Meritul Cultural, pe bune că ți-l dau, dar acum lasă-mă, mi-e frică, mi-e frică, mi-e frică!