Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a solicitat, luni, ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, un punct de vedere oficial cu privire la măsurile pentru stimularea agriculturii pe care ar putea să le aibă în vedere atunci când se va întâlni cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene.
„Aş vrea să vă solicit un punct de vedere oficial înainte de vizita delegaţiei FMI, BM şi a CE pentru a vedea, în discuţiile cu partenerii noştri financiari internaţionali, ce alte măsuri am putea să avem în vedere. Mă refer în primul rând la posibilitatea de a subvenţiona dobânda pentru cei care iau credite pentru agricultură, inclusiv pentru cofinanţare. Rata dobânzii este extrem de înaltă pentru mulţi dintre cei care vor să meargă pe fonduri europene, costul împrumutului de la bancă este exorbitant şi, practic, omoară capacitatea de a finanţa astfel de proiecte. Ideea unui Fond de Garantare şi Contragarantare în Agricultură, problema creditului agricol, probleme legate de microcreditare … Daţi-ne punctul dumneavoastră de vedere şi vom încerca să fim utili în discuţia pe care o vom avea cu partenerii noştri financiari internaţionali. Dacă pentru acest lucru sau pentru subvenţionare de motorină este nevoie de ceva mai mult spaţiu fiscal pentru a încerca să stimulăm agricultura vă stăm la dispoziţie cu toată influenţa şi expertiza noastră în domeniul respectiv”, a spus Mircea Geoană, citat de Agerpres.
La rândul său, ministrul Agriculturii a ţinut să precizeze, în acest context, că, în prezent, la Bruxelles, există şi propunerea de acordare a circa 100 de milioane pentru creditare în vederea susţinerii investiţiilor în sistemul privat.
Mircea Geoană i-a mai solicitat ministrului Agriculturii să se gândească la necesitatea unui management „ceva mai profesionist şi depolitizat” la Romsilva, având în vedere rezultatele „submediocre” pe care regia le are în prezent. „Romsilva reprezintă o zonă care gestionează o avuţie naţională extrem de mare, iar performanţele regiei sunt submediocre din punct de vedere calitate/aport la buget. O firmă austriacă, având o bucăţică de proprietate de pădure prin Bucovina, face mai mult din punct de vedere al cifrei de afaceri şi al profitului decât face Romsilva în ansamblul său”, a precizat senatorul.
De asemenea, şeful Senatului a solicitat punctul de vedere al MADR legat de echilibrul între suprafeţele agricole cu destinaţie agroalimentară, inclusiv producţie agroalimentară, şi energie regenerabilă şi biocombustibili, întrucât Senatul a fost sesizat cu un proiect de lege pe această temă. La acest punct, Valeriu Tabără a dat asigurări că nu există niciun fel de problemă şi risc pentru România dacă produce şi biomasă pentru energie. „Aveţi în faţă pe cel care în 1995 a promovat rapiţa şi trebuie să vă spun că nu vor fi niciun fel de probleme. Nu există niciun fel de problemă pentru România şi niciun risc dacă produce şi biomasă pentru energie. Noi folosim la această dată randamentele din agricultură. Anul acesta au mers undeva la 50% sau peste 50%. Restul de 40% şi rezervele pe care le avem ne dau dreptul şi putem să dezvoltăm un sistem de producţie de energie regenerabilă fără niciun fel de problemă”, a subliniat ministrul Tabără.
Preşedintele Senatului a mai arătat că membrii Biroului Permanent sunt interesaţi să afle care sunt rezultatele proiectului guvernamental „Primul siloz” şi dacă certificatele de depozit, care reprezintă instrumente de creditare anticipată pentru fermieri, au început să fie utilizate pe scară largă de fermierul român.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, s-a întâlnit, luni, cu membrii Biroului Permanent al Senatului, cu prilejul celei de-a treia dezbateri din seria informărilor ministeriale dedicate priorităţilor României, în corelare cu reuniunile ministeriale tematice din cadrul Uniunii Europene.
Tematica dezbaterii a vizat propunerile Comisiei Europene privind reforma PAC 2014-2020 şi perspectivele pentru România.