Preşedintelui unei Românii cu memoria ciuntită

 Scriitorul Radu Portocală, scriitor, jurnalist și fost director al ICR Paris, nu rămâne indiferent la problemele României chiar dacă trăiește în Franța de câteva decenii. Și, cu toate că nu își mai dorește să-și continue activitatea jurnalistică,  „Sînt, totuși, momente de furie pe care n-am cum să le exprim decît prin scris“, mărturisește domnia sa. Cu toate acestea, concluzionează trist: „chiar dacă știu că nu voi produce nici o schimbare“.

Situația actuală în care se află România l-a făcut pe Radu Portocală să transmită o scrisoare deschisă domnului Klaus Iohannis, Preşedintelui unei Românii cu memoria ciuntită. (R.C)

Domnule Preşedinte,

Sînteţi preşedintele tuturor cetăţenilor României – printre aceştia numărîndu-se şi foştii securişti, şi victimele lor, şi cei care azi, la peste trei decenii de la dispariţia cel puţin teoretică a Securităţii, ne împiedică în continuare să ne citim dosarele întregi, să aflăm numele celor care ne-au denunţat punîndu-ne existenţele în pericol, să ştim ce însemnau vieţile noastre în ochii celor a căror sinistră misiune era să ne aşeze pe toţi printre vinovaţii potenţiali.

Sînteţi garantul respectării Costituţiei şi a legilor ţării, indiferent de faptul că aceste legi pot contraria mentalitatea şi interesele celor care şi-au făcut o menire paradoxală din apărarea trecutului murdar, din păstrarea lui într-un spaţiu tulbure, bîntuit de umbre şi bănuieli, un spaţiu nesănătos pentru societate şi cei care o compun. Cel puţin două instituţii ale statului, subordonate în principiu autorităţii Dumneavoastră – S.R.I. şi S.I.E. –, menţin o parte din arhivele moştenite de la regimul comunist în acest spaţiu întunecat, inaccesibil cetăţeanului de rînd. Ele încalcă astfel legea redactată de Constantin Ticu Dumitrescu – aşa ciuntită cum a ieşit ea dintr-un Parlament înfricoşat de realitate –, lege a cărei aplicare funcţia pe care o ocupaţi şi convingerile pe care le afirmaţi vă cer s-o impuneţi.

Voi folosi, pentru a ilustra rîndurile de mai sus, exemplul familiei mele, subliniind, însă, că el e departe de a fi o excepţie. Dimpotrivă. Cei care se află în aceeaşi situaţie sînt în număr inacceptabil de mare.

În 2006, la C.N.S.A.S., mi-am citit propriul dosar. Am constatat cu uimire că puţinele pagini care-l compun nu acoperă decît perioada 1975-1977 – şi aceasta cu destule lacune. Din întrebările care mi s-au pus, în aprilie 1977, cînd am fost interogat de Securitate, reieşea evident existenţa unor note informative pe care nu le-am găsit între coperţile acstui dosar. De ce? (Am aflat, tot în 2006, pe căi indirecte, că un alt dosar care mă priveşte fusese „secretizat”, dar n-am putut să descopăr nici de către cine, nici de ce. Şi cu atît mai puţin, fireşte, ce conţine. Un fragment al trecutului meu care, în mod oficial, îmi e interzis!) Nimic, aşadar, înainte de 1975 – deşi Securitatea s-a „ocupat” de mine încă din 1967 –, nimic după plecarea din ţară în 1977, cu toate că activitatea mea în cadrul organizaţiilor exilului românesc şi, în special, anii de jurnalism în Franţa (la Vocea Americii şi Le Point, între altele) au atras atenţia securiştilor care acţionau sub acoperire diplomatică în cadrul ambasadei României de la Paris. Am fos insultat de voci anonime la telefon, ameninţat, urmărit şi, cel puţin în două rînduri, mi-a fost violat domiciliul parizian în absenţa mea. Dată fiind mentalitatea birocratică a Securităţii, e greu de conceput că toate acestea n-au lăsat nici o urmă scrisă într-un dosar. Totuşi, în chip cu totul neverosimil, S.I.E. afirmă că nu deţine acest dosar, iar C.N.S.A.S., ceea ce e logic, nu ştie de existenţa lui.

În primăvara acestui an, am cerut dosarul tatălui meu. Am primit de la C.N.S.A.S. 51 de pagini (dintre care destule în dublu) privind exclusiv (dar incomplet) perioada 1952-1954, cînd a fost deţinut în diverse lagăre de muncă forţată. Nimic înainte, nimic după – în ciuda faptului că, pînă la plecarea din ţară, în 1976, a fost de multe ori reţinut şi interogat de Securitate, s-au redactat referate negative despre el, a fost urmărit, i s-a citit corespondenţa şi i s-au ascultat convorbirile telefonice. Chiar e posibil ca toate acestea să nu fi lăsat nici o urmă? Să fie oare, în acest dosar şi jucînd un rol negativ, nume pe care actuala mitologie ţine morţiş (şi stupid!) să le apere?

Sub pretextul atît de comod, dar la fel de discutabil, al apărării siguranţei naţionale – care acoperă în mod imoral, scandalos, pînă şi acţiunile ilegale ale statului comunist, semn neliniştitor de continuitate –, instituţii ale României de azi protejează nemernicii de ieri şi mîrşăviile lor. Fiţi sigur, aşadar, Domnule Preşedinte, că atîta timp cît nu ne va fi îngăduit să ne cunoaştem în întregime propriul trecut, atîta timp cît adevărul va fi cenzurat de interese ce ne sînt potrivnice, atîta timp cît instituţii ale statului se vor îndeletnici cu înjumătăţirea memoriei, România căreia vă închipuiţi că-i asiguraţi buna evoluţie democratică va rămîne înţepenită sub zodia sumbră a Securităţii mereu victorioase, cu obsesiile, secretele şi fărădelegile ei.

Radu Portocală

Paris, 1 septembrie 2023