Uluitorul drum al motorinei spre pragul de 9 lei pe litru: de la începutul anului, motorina s-a scumpit cu 50% şi nu există niciun semn că lucrurile se vor opri aici.
În zona Barbu Văcărescu, Bucureşti, nicio staţie nu mai comercializează motorină standard sub preţul de 9 lei pe litru. Cel mai scump litru de motorină se găsea la finalul săptămânii trecute în continuare în staţiile MOL din zonă, în timp ce carburant ceva mai ieftin putea fi cumpărat de la benzinăriile Petrom sau Lukoil, scrie ZF.
Comparativ cu începutul acestui an, litrul de motorină este cu aproape 50% mai scump, o dinamică nemaiîntâlnită la nivel de piaţă. Spre exemplu, în zona bunurilor de larg consum laptele s-a scumpit cu 7,4% în primele trei luni ale anului faţă de perioada similară a anului trecut, doar hrana pentru animale având un ritm mai accelerat de scumpire, de 34%, în perioada analizată, conform unor date GfK.
La nivelul UE, la începutul acestei luni a fost anunţat cel de-al şaselea pachet de sacţiuni împotriva Rusiei, inclusiv cu privire la petrolul rusesc. „Această decizie va duce la reducerea efectivă, cu aproximativ 90%, a importurilor de petrol din Rusia către UE până la sfârşitul anului“, au anunţat liderii europeni.
În 2021, UE a importat ţiţei în valoare de 48 de miliarde de euro şi produse petroliere rafinate în valoare de 23 de miliarde de euro din Rusia. La nivelul UE, dependenţa de importurile de petrol este de circa 96%, după cum arată statisticile mai recente ale Comisiei Europene aferente anului 2020, iar Rusia reprezintă un sfert din aceste importuri. Astfel, consecinţele unui embargo pe petrolul rusesc sunt în continuare greu de estimat, dar este de aşteptat ca presiunea pe preţ să rămână extrem de ridicată.
Pretul unui litru cumparat de la rafinarie este de 3,5 Lei. Pe ce se duce diferenta pana la 9 lei ?
Pentru saracanii contributivi, putini pe site la Cotidianul pentru ca trebuie sa munceasca cineva ca sa ne luam pensiile speciale, va prezentam un campion al nostru, vechi tovaras:
Judecătorul CCR, Marian Enache, este noul președinte al Curții Constituționale.
Enache încasează peste 70.000 de lei în fiecare lună, încasând două pensii speciale și salariul de judecător al Curții Constituționale.
”Domnul Marian Enache este președinte al Curții Constituționale. Haideți să vedem. Are 2 pensii speciale de 45.239 de lei. De asemenea, are și salariu de 26.860 de lei pe lună.
Trebuie sa aflam daca il bate pe Tudorel Toader, alt performer al statului roman, unde toti oamenii sunt egali.
La cumparat motorina!
Din moment ce nu se vede nicio scadere a traficului de autoturisme si camioane, inseamna ca pretul este suportabil si ca nu sunt justificate plangerile ca romanii sunt saraci.
@Calin:
E foarte simplu: valoarea reală a celor 120USD mai este 120USD doar în creierele spălate ale fanaticilor Marelui Licurici. În realitate dezmățul dolarului, care a început încă din anii 50 (vă mai amintiți „the American way of life”?) s-a bazat pe o urişă minciună: viața pe datorie. Şi s-au inventat tor felul de priduse financiare derivate, prin care datoriile au fost finanțate din viitoare datorii şi promisiuni. De aceea, prin anii ’70 şi-au dat seama că de fapt dolarul nu mai poate fi convertibil în aur şi nu mai puteai schimba câți bani vroiai, din USD în aur. Țări europene, carw şi-au transferat rezervele de aur în SUA după război, ca să fie la adăpost, s-au îngrijorat şi au cerut repatrielerea aurului lor. Iar americanii au refuzat să-l resttruie. Oare de ce? Când au văzut că echivalența USD-aur nu mai poate funcționa, au inventat „petrodolarii”, care garantau oarecum acoperirea dolarului în ceva, în condițiile în care cam toate tranzacțiile de petrol se făceau în dolari. La un moment dat nici acoperirea asta nu a mai ținut şi SUA au început războaiele de cucerire a țărilor cu resurse, plus tiparnița de bani. Iar acum şi soluțile astea s-au cam fâsâit, fiindcă şi resursele s-au cam împuținat. Mai există 2 ținte: Rusia (vă aduceți aminte când americanii au vrut să preia Gazprom-ul? Cam aşa cum a făcut OMV cu Petrom, doar că la cu totul altă scară, şi China, dar aici e ceva mai greu…) Şi minciuna iese la iveală: 1USD valorează probabil, în realitate, doar vreo 25 cenți, chiar dacă bancnota arată la fel. Deci oamenii trebuie să înțeleagă că jocul s-a terminat, au fost prostiți, şi sunt dintr-o dată mult mai săraci. Cu excepția bogaților, care speculează orice criză, şi devin mult mai bogaţi. Şi această boală a SUA, izvorâtă din lăcomie, mulțumită globalizării s-a transformat într-o criză pandemică.
Poate nu-mi aduc eu bine aminte dar Petrom încă înainte de a se vinde calculau barilul la prețul de speculație, adică al bursei, nu la cel de producție.
În aprilie 2020, OMV-Petrom ”raportează un cost operațional de producție de aproximativ 11 dolari pe baril”. Pînă la 120 dolari e cale lungă.
…nici nu știu de ce mai sciu aceste nimicuri. Hoția e cît casa dar nu vedem pădurea de copaci.
Că hidrocarburile sînt anorganice, vin din adîncul pămîntului o spune în direct la FoxNews și un patron de rafinării, John Catsimaatidis. (catsimatidis admitted earth making oil)
Bursele din SUA si Europa se prabusesc. Rubla e in crestere. Restul e propaganda.
Demolarea civilizatiei europene e aproape de final.
Mulțumim Iohannis !!!
Sa fie de capul Petrolului,ONW ului, a lui Nascase, de sufletul de securist al lui Patriciu si al „kazahilor” de la Ron pe tron!Aceleasi ganduri bune pt „maghiarii” de la NOL si „rușii ” de la BadLuck spOIL..
Ca ai nostri de la Secu,oricum furluau, dar pana nu au făcut pact cu adevaratii cacapitalisti, mai puteam trai.Sper sa apuc pana mor sa mai vad cate ceva ….interesant si in barca lor.Scarba Cocaina!Rusia luptă!
In ultimele 100 de zile UE a importat din Rusia combustibil de 57 mld de euro !!! Multiplicati cu 3,65 si apoi pupincurit-o pe Ursula.
Știe cineva cum de la 2008 cînd barilul era cam 140 usd, a fist chiar 160, litrul la pompă era 3,90 lei iar azi, 2022, cînd barilul este 120 usd litrul la pompă este 9 lei?
Mulțumesc anticipat!
Motorina este mai usor de produs din petrolul greu rusesc. Europa mananca rahat si gandaci.
E timpul pentru valul 7 de sanctiuni impotriva Rusiei poate asta ne va sinucide economic rapid pe noi astia din vest ca sa nu ne mai chinuim asa danga-langa ani de zile! Io zic sa ne taiem conductele de gaze cu drujba si sa ne intoarcem in pesteri, salvam si planeta cu ocazia asta. Si moare si Putin de necaz daca bolile diagnosticate de mass media „libera” si lovitura aia de stat inventata nu au reusit.
Pretul va creste atata timp cat piata percepe o lipsa a unui produs. Daca mai marii UE vin aproape zilnic sa ne spuna ca taie importurile din Rusia fara da aiba o solutie de a le inlocui sau solutia e mai scumpa ce credeti ca se intampla? Creste pretul. O sa scada cand vor anula sanctiunile contra Rusiei cand piata se va relaxa. Pana atunci mai marii UE fac bani pe spinarea omului de rand prin firmele de petrol care dau bani grasi pt campaniile lor electorale. Capitalism sau ce?
Explicatia e simpla si nu are nimic in comun cu razboiul ruso-ucrainian!Inflatia prin creserea preturilor la energie electrica si combustibili a inceput dupa votarea Planului Verde al UE si prin emiterea de catre SUA a 3000 de miliarde de dolari fara acoperire in marfa ,in plus atacul masinilor electrice asupra masinilor cu ardere interna ,practic este o inflatia dirijata de interesati
Ai dreptate,vorba unui amic ,dacă vrei să afli știri adevărate,inchizi televizorul !
‘Țara tuturor posibiltăților’ .
Spre munte, mare este flux continuu de masini personale cu toate scumpirile.
Da Putin, bancile, FED, China fac si dreg etc dar bani de umplut rezervor pentru distractii in cluburi luxoase se gasesc. Sa nu se planga nimeni
Deh, pandemia si green deal-ul subtire, cu megainflatie, saracirea si infometarea populatiei se tine.
mai fost barilul 120$ si pretul la pompa erea 6lei pe litru. Acum 9 lei!!!
Nu va pare o mangla in toata lumea?
De exemplu, guvernul uselisto-maghiar inhata peste 60% din pretul combustibililor.
Unde merg acesti bani?
La milionul si jumatate de functionari, in pensii si salarii nesimtite. In cei 20 000E, platiti lunar lui Dorneanu. Ca si are poporul a-i multumi!
Petrolul e acelasi. dolarii, leii si euroii sunt de doua ori mai multi. in timp ce voi stateati inchisi in casa, speriati de o raceala, bancile centrale au tiparit bani in prostie. bani pe care i-au dat prietenilor si corporatiilor. astfel valoare economiilor voastre sa injumatatit. dar nu e nicio problema ca ce ati pierdut voi au castigat miliardarii.
asa e daca nu gandesti si preferi sa ti zica televizoru ce si cum.
Si inca va mai creste.
Consumul n-a scazut, nu poti traversa nici cea mai prapadita strada fara sa stai si sa lasi sa treaca 10 autoturisme, strazile sunt pline de masini parcate, pe multe trotoare nici nu poti circula din cauza ca sunt blocate de masini.
Iata dovada ca romanii sunt saraci si traiesc rau.
E asa de greu sa vedeti cata motorina se consumna in raport cu benzina ? Iar acuma va pute motorina ruseasca, platiti figurile din cap pe care le aveti !
Putin e de vina! Asa sustin toti speculantii mafioti dar si marile capetenii manuite de mafioti care vor continuarea razboiului cu Rusia.
Singura explicație este jaful mizerabil nerușinat, tipic românresc patriotic, a mai ales unora pe lanțul de distribuție..
oaia dă din umeri și plătește, ca prostu,.Ministrul râde-n barbă,..