Previziunea analiștilor: Cât se va deprecia leul față de euro

Indicatorul de Încredere Macroeconomică, realizat de Asociaţia CFA România, a scăzut cu 4,8 puncte, în luna iunie a acestui an, până la valoarea de 54,2 puncte, iar anticipaţiile pentru cursul de schimb relevă o depreciere a leului faţă de euro, cu o valoare de 5,0438 lei pentru un euro, respectiv o rată a inflaţiei de 8,21%, în următoarele 12 luni.

„În contextul deficitului bugetar ridicat şi anticipaţiilor de majorare de taxe indirecte, încrederea în economie s-a redus. Consistentă cu această evoluţie, este observată o anumită revenire a anticipaţiilor inflaţioniste. Astfel, s-au majorat atât inflaţia anticipată pentru următoarele 12 luni, cât şi rata de dobândă ROBOR 3M comparativ cu valorile înregistrate în exerciţiul anterior. De asemenea, cum o taxare suplimentară conduce la o scădere a cererii, şi anticipaţiile de creştere economică s-au redus faţă de exerciţiul anterior”, a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al CFA România.

Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, transmis miercuri AGERPRES, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut, în luna iunie, cu 4,8 puncte, la valoarea de 54,2 puncte. Această situaţie s-a datorat componentei de anticipaţii, care a înregistrat o reducere puternică, de 9,1 puncte, până la valoarea de 47,7 puncte.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a crescut faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 8,21%.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, 94% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală).

Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9894 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0438 lei pentru un euro, valori în scădere faţă de cele înregistrate în exerciţiul anterior.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 50% dintre participanţi anticipează o scădere a acestora în timp ce 31,3% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea, 68% consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 25% că sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an este de 5,5% iar valoarea anticipată de creştere a PIB real a scăzut faţă de exerciţiul anterior la valoarea de 2,5%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 55% în următoarele 12 luni.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de 12 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute, şi are misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională.

În prezent, Asociaţia CFA România are peste 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA). Comunitatea CFA mai cuprinde şi aproximativ 100 de candidaţi la unul din nivelurile de examinare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Leul ca leul, dar ce face euro? De cand cu tiparnita care nu mai face pauza va ajunge sa nu mai intereseze pe mimeni mai ales ca devine o moneda tot mai locala.

  2. De ce nu-l intrebati pe profu Stie Tot, la el totul da cu virgula ? Sau pe Severin, egaleaza leul cu euro.

  3. CAND AURUL SE VA READUCE IN TARA, CAND MONEDA VA FI GARANTAT IN AUR SI ARGINT ODATA CU NATIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE SI APLICAREA UNUI PROCENT MAJORITAR IN CEEA CE PRIVESTE ADMINISTRAREA RESURSELOR DE CATRE CORPORATII? MY WAY OR HIGHWAY b_B i AA t ch!

  4. *****procent majoritar pentru statul roman condus de iubitori de NEAM SI DE TARA******

  5. Nu asta-i întrebarea, ci CÂT VALOREAZA EURO. Si raspunsul : CÂT O CEAPA DEGERATA. Mai ales dupa atacurile SUA asupra Germaniei. Restul tarilor niciodata fiind calificate pentru euro (cu, poate, exceptia … Belgiei: venituri uriase din … DROGURI, ECONOMIA SUBETRANA, NARCO-STAT, aviz privindu-i pe UrSSula, ReynderSS Didier, CharleSS Michel si alte asemenea specimene …) @marin : absolut de acord.

  6. E statistica plantara in mentalul martoagei artificiale ca proiect de indeplinit pana la sfarsitul lui 2023 sau 2024?! Aceste martoage artificiale cu baza analizelor la caricaturile bipede vii vorbitoare, trebuiesc anihilate, trebuiesc scoase din priza pentru ca, inghit confortul nesimtirii luxoase pe toate planurile de fiecare purtator.

  7. Smecherii…. Anul trecut se peconiza ca în vara lui 2023 euro va trece de 5 lei….. Observ ca se învârtește tot în jurul la 4,9 de 2 ani de zile
    Numai vrăjeli cu preconizarile lor cu tot

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.