Aproape 42% dintre cetăţenii ruşi cu drept de vot şi-au exprimat opţiunea electorală la alegerile parlamentare de duminică până la ora locală 15.00 şi 11.00 GMT, a declarat un responsabil al Comisiei Electorale Centrale, Stanislav Vavilov.
„Conform datelor centralizate până la această oră, au votat 41,9% dintre alegători. Prezenţa la urne continuă să crească şi ne apropiem de indicatorii atinşi la scrutinul precedent, în 2007”, a spus Vavilov.
La legislativele din 2007, peste jumătate dintre cetăţenii ruşi, respectiv 54,8%, votaseră până la ora 15.00, notează Itar-Tass.
În anumite regiuni ale Extremului Orient rus, unde scrutinul a început cu opt ore înainte de deschiderea secţiilor de votare în partea europeană a ţării, procesul electoral s-a încheiat deja.
Rusia se întinde pe nouă fusuri orare. Astfel, primele secţii de votare s-au deschis în estul ţării, urmând ca ultimii să încheie procesul electoral alegătorii din vest – la Kaliningrad, unde urnele se vor închide la 17.00 GMT.
Votul se desfăşoară între orele locale 08.00 şi 20.00.
Aproximativ 110 milioane de cetăţeni ruşi sunt așteptați la urne la scrutinul de duminică. Două milioane se află în afara graniţelor.