Prima victimă în PSD: Gabriela Firea pleacă de la șefia filialei București

Europarlamentara îi cedează locul lui Daniel Băluță.

Prima victimă în PSD: Gabriela Firea pleacă de la șefia filialei București

Europarlamentara îi cedează locul lui Daniel Băluță.

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a anunțat luni, că renunță la funcția de președinte al organizației PSD București, în favoarea lui Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, desemnat candidatul social-democraților pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței conducerii PSD, unde liderii partidului au stabilit strategia pentru scrutinul din iarnă. Firea a explicat că dorește să-l sprijine pe Băluță cu toate resursele politice și administrative necesare pentru campanie.

„Pentru ca Daniel să nu treacă prin ce am trecut eu și să nu fie o victimă politică, cum am fost eu, vrem să-i oferim toate instrumentele administrative și umane, de asemenea forța politică. Am decis să-i predau ștafeta politică a conducerii organizației PSD București.

Fac acest gest de onoare, nu trebuie să ne legăm de funcții, nu sunt veșnice, mai aveam doi ani de mandat, dar acum e momentul să predau această ștafetă”, a declarat Gabriela Firea.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. era mostenire din familie? nici o functie nu trebuie sa fie pe viata, in felul acesta sunt promovati si altii, altii…ajunge…

    la rectori si presedinti sunt doua mandate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.