Primark AFI Cotroceni se inaugurează marți

Primark, retailerul internațional de modă, deschide cel de-al doilea magazin  din România, în București în centrul comercial AFI Cotroceni, marți 20 iunie, de la ora 10.00, la timp pentru începerea sezonului estival.

La evenimentul de inaugurare vor participa și vor da declarații de presă:

* Maciej Podwojski, director vânzări pentru Europa Centrală și de Est, Primark
* Excelența Sa Paul McGarry, Ambasadorul Irlandei în România
* Dna. Gemma Webb, Președinte Romanian Irish Business Association

Inaugurarea vine la doar șase luni de la intrarea mărcii în România cu  primul său magazin din centrul comercial ParkLake. Deschiderea marchează un moment important pentru Primark, într-o perioadă în care retailerul își continuă planurile ambițioase de expansiune în Europa Centrală și de Est.

Noul magazin va crea peste 250 de locuri de muncă pentru economia  locală  din București. O serie de joburi cu jumătate sau normă întreagă sunt încă disponibile, inclusiv posturi de asistent retail la Primark, dar şi posturi de conducere. 

Primark AFI Cotroceni se va întinde pe o suprafață de 3.200 de metri pătrați  la primul etaj al centrului comercial și va aduce clienților formula unică a Primark, cu cele mai noi tendințe și produse esențiale  de zi cu zi, la prețuri foarte avantajoase. Cumpărătorii vor găsi cele mai noi colecții de vară, inclusiv costume de baie, îmbrăcăminte  de plajă și rochii, precum și multe alte produse din gama de îmbrăcăminte pentru femei, bărbați, copii, articole pentru
casă, frumusețe și accesorii.

De asemenea, în magazin va fi prezentă și eticheta Primark Cares, în continuă  creștere. Deja 50% din hainele Primark sunt realizate folosind materiale reciclate sau materiale provenite din surse mai durabile, ca parte a ambiției retailerului de a se asigura că moda mai durabilă este accesibilă tuturor. Primark a lansat recent prima sa gamă  de produse circulare, concepută conform unui nou standard de produse circulare, care se bazează pe principiile stabilite de Fundația  Ellen MacArthur.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.