Primarul Craiovei a muncit câteva minute înainte de a pleca în concediu

Antonie Solomon reia munca la primăria Craiovei cu un concediu. Primarul cercetat într-un dosar de corupţie a mers vineri la şedinţa de Consiliu Local şi a anunţat că intră în concediu pentru o săptămână.

Antonie Solomon s-a întors, de luni, la Primăria Craiovei. Justiţia a decis că Solomon poate să îşi reia funcţia pe care a pierdut-o în urmă cu un an şi trei luni, când a fost arestat preventiv pentru luare de mită.

Vineri, Solomon nu a rămas la şedinţă decât câteva minute, însă a participat la mai multe emisiuni TV. La una dintre ele a anunţat că vrea să-l numească pe Traian Băsescu cetăţean de onoare al Craiovei.

„Începând de luni voi intra într-un concediu de 7 zile. În această perioadă, cei doi viceprimari vor rămâne la conducerea municipiului, cu delegaţie de competenţă dată de mine”, a spus Solomon.

Primarul nu a fost foarte vorbăreţ la întâlnirea de vineri. „Ce s-a întâmplat cu mine în această perioadă ştiţi foarte bine. O să vă povestesc cu altă ocazie cum s-a risipit sufletul meu într-un an şi patru luni, ca să rămânem aşa, într-un univers sorescian. O să vedeţi un altfel de primar. De fapt, mereu mi-am dorit să fiu un altfel de primar”, a spus Antonie Solomon.

La unele emisiuni TV este mai vioi şi are idei. Vrea să-l facă pe Traian Băsescu cetăţean de onoare al Craiovei. „Pentru ce-a făcut pentru Craiova. Deci este de onoare pentru ce-a făcut. Pentru ce-a făcut pentru mine este de onoare. De Ford, vorbeam de Ford”, a mai spus primarul.

În dosarul de corupţie în care este judecat se menţionează că Solomon nu are voie să intre în contact cu 11 persoane, dintre care 9 angajaţi ai primăriei.

Curtea de Apel Galaţi a decis în urmă cu o săptămână că Antonie Solomon poate părăsi localitatea Craiova, dar nu şi ţara.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.