Primul-ministru insistă că ar fi votat împotriva cianurilor

Biroul de presă al Guvernului a ținut să precizeze că premierul Mihai Tudose a votat pentru respingerea proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România. Reacția vine după ce Cotidianul a prezentat faptul că pe 10 decembrie când s-a pus la vot un amendament al deputatului de atunci Remus Cernea pentru interzicerea cianurii, deputatul Mihai Tudose a votat împtrivă. „Premierul Mihai Tudose subliniază că a votat pentru respingerea amendamentului depus la plen de Remus Cernea, în 2013, care prevedea ca utilizarea tehnologilor de minerit pe bază de cianuri să fie interzisă în orice etapă a exploatării aurului şi argintului, considerând amendamentul lipsit de fundament”, susține biroul de presă al Guvernului.

Conform comunicatului, șeful Executivului face apel la responsabilitate și arătă că declarațiile sale au fost scoase din context. „Am votat respingerea legii care prevedea exploatarea auro-argentiferă din zona Roșia Montană, având în vedere că acest tip de exploatare nu se poate face, din punct de vedere tehnic, decât prin utilizarea cianurii. În concluzie, am votat împotriva exploatării care presupune folosirea cianurii”, subliniază prim-ministrul Mihai Tudose.
De altfel, pe site-ul Camerei Deputaților apare PL-x nr. 520/2013 respinsă, iar la votul final se poate constata că premierul Mihai Tudose a votat pentru respingere, susțin reprezentanții biroului de presă ((http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=13777). Votul final din Camera Deputaților (http://www.cdep.ro/pls/steno/evot2015.mp?idm=383&leg=2012&pag=8) , susține sursa citată, arată că Mihai Tudose a votat pentru respingerea cianurii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4573 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.