Primul oraș din Europa care va vaccina copiii mici împotriva COVID-19

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Viena, capitala Austriei, este primul oraș din Europa care va începe să vaccineze copiii mai mici de 12 ani împotriva COVID-19, chiar dacă nu are aprobarea EMA.

Autoritățile au anunțat că vor aproba, vinerea viitoare, din 12 noiembrie, serul de la BioNTech-Pfizer pentru această categorie de vârstă, fără să mai aștepte aprobarea EMA.

„Cererea de vaccinări împotriva COVID-19 pentru copii este mare. În această fază a pandemiei, nu trebuie să pierdem timp în Austria, pentru că pandemia lovește populație din ce în ce mai tânără”, a spus Peter Hacker, un oficial vienez de sănătate publică, potrivit The New York Times.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) nu a autorizat încă niciun vaccin anti-COVID pentru copiii sub 12 ani.

Costa Rica, prima țară din lume în care vaccinul anti-COVID-19 va fi obligatoriu pentru copiii mici

Costa Rica devine prima țară din lume în care vaccinarea devine obligatorie pentru copiii sub 12 ani. În cadrul acordului încheiat cu Pfizer, Costa Rica va primi 3,5 milioane de doze de vaccin, dintre care 1,5 milioane vor fi rezervate copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.

Costa Rica devine prima țară din lume în care s-a impus obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19 pentru copii, potrivit BBC.

Astfel, vaccinul anti-COVID-19 se va alătura listei extinse de vaccinuri de bază pentru copii care sunt deja impuse prin lege, au spus oficialii din domeniul sănătății.

Costa Rica a semnat un acord cu Pfizer pentru a obține doze cu care să înceapă vaccinarea tuturor copiilor sub 12 ani din luna martie 2022.

La începutul acestei săptămâni, organismele americane de reglementare în domeniul sănătății au aprobat vaccinul Pfizer/BioNTech pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.

Acordul dintre Costa Rica și Pfizer prevede ca țara să primească 3,5 milioane de doze, dintre care 1,5 milioane vor fi rezervate copiilor celor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Celelalte vor fi pentru a treia doză care urmează să fie administrată populației în vârstă și persoanelor imunodeprimate.

Până în prezent, aproximativ 55% dintre persoanele eligibile au fost complet vaccinate în Costa Rica. Peste 70% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 12 și 19 ani au primit până acum cel puțin o doză de vaccin, spun oficialii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. BRAVO AUSTRIA, TARA DE CRIMINALI UNDE S-A NASCUT HITLER.

  2. Să înțelegem că dom primar al Vienei este noul expert sanitar, un fel de secretar de partid care trasa liniile directoare din anii de tristă amintire. Dar era suficient ca îndemnurile patriotice să-i fie publicate în Scânteia sau Pravda și căpătau putere de lege. Acum dacă interviul e publicat în New York Times, mai comentează ceva. Antivaccinistule și conspirationistule, care ești!

  3. Date oficiale: Peste 140.000 de români vaccinați au făcut COVID-19. Peste 1200 au murit
    Publicat: 05/11/2021 15:30 https://www.stiripesurse.ro/date-oficiale-peste-140000-de-romani-vaccinati-au-facut-covid-19-peste-1200-au-murit_2081940.html

    Peste 140.000 de români vaccinați, reprezentând 2,2% din total, au făcut COVID-19 după ambele doze. 1.264 – 0.02% – au murit, reiese din analiza publicată vineri de INSP. Datele se referă la perioada 27 decembrie 2020 – 31 octombrie 2021

    Informare COVID -19, Grupul de Comunicare Strategică, 5 noiembrie, ora 13.00
    Postat în: 5 noiembrie 2021 https://www.mai.gov.ro/informare-pcovid-19-grupul-de-comunicare-strategica-5-noiembrie-ora-13-00-2/

    Până astăzi, 5 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.693.532 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.020 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

    –   140000 infectati dupa „imunizarea” cu zisul vaccin.
    – 1264 de morti dupa „imunizarea”  cu zisul vaccin.
    – ? cati morti din cauza zisului vaccin nu ne spune Grupul de Manipulare Strategica!
    – 9020 reinfectati dupa imunizarea adevarata, naturala prin  trecere prin boala.
    – ? – cati morti din cei 9020 reinfectati dupa imunizarea adevarata, naturala prin trecere prin boala nu ne spune Grupul de Manipulare Strategica ! 

    Iar Danemarca cu 85 % „vaccinare” spitalele sant pline….

  4. Austria are 75 % vaccinati si 9 mii infectati pe zi. Adica dublu infectati decat Romania. Vaccinezi copii cu un vaccin dar la anul virusul are mutatii care nu mai face vaccinul valabil. Dar vacvinul ataca inima la tineri care la maturitate vor fi dependenti de medicamente pentru inima. Batranetea nu o mai prind. Aystria va fi doar o tara de tineri si bolnavi de inima.
    Dar sunt roman, cui ii pasa .
    Sorosh e cu ei.

  5. Ciocu mic,bre,asta e lumea civilizata.Dati in fabrici si uzine?

  6. A înnebunit de tot lumea. Pana nu se iese în strada, nu se liniștesc.

  7. Începe sa se vadă eșecul vaccinului. Pandemia se întoarce în Europa vaccinata 70-80%. Nu mai pot sa dea vina pe nevaccinati și au găsit acum noii vinovați, copiii. Când o sa termine cu copii, vinovați sunt cei ce nu au doza III.
    Cei care s-au vaccinat nu vor avea libertatea promisa. La fiecare 6 luni, dacă se opun revaccinarii, vor primi același tratament care li se aplica în prezent nevaccinatilor.

  8. Autoritățile sunt cr8minale…
    Datele actuale în limba engleză arată că în săptămânile calendaristice 36 – 39 din grupa de vârstă 30 – 39 de ani, 73,7% dintre cei care suferă de Covid au fost complet vaccinați. În grupa de vârstă 40-49 de ani, 88,47% au fost vaccinați complet. Iar la grupa de vârstă 80+, aproape 100%, respectiv 96,2% dintre cei infectați, au fost vaccinați complet. (Sursa: Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie, raportul de supraveghere a vaccinului Covid-19 Săptămâna 40, Publicat 7 octombrie 2021, referință: GOV-10076) KW: 36 – 39: Boli Covid-19:

  9. Primul oras de maniaci periculosi! Vaccinul nu a fost testat suficinent pe copii nici ca numar, doar 4700 copii testati, nici ca perioada. E o crima impotriva umanitatii vaccinarea acestor copii cu o varsta atat de frageda.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.