Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a părăsit în cursul dimineţii de marţi spitalul din Papworth, în apropiere de Cambridge, unde vineri a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă pentru un blocaj coronarian, transmit AFP şi AP.
Ducele de Edinburgh, în vârstă de 90 de ani, a apărut zâmbitor, la bordul unui automobil Range Rover care îl transporta la reşedinţa de la Sandringham, la circa 80 de kilometri de Papworth, unde membrii familiei regale îşi petrec sărbătorile de sfârşit de an.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.