Privitor ca la teatru

Pentru cei care pot urmări viaţa noastră politică drept un spectacol, pentru privitorii ca la teatru spre scena actualităţii, se întâmplă că, uneori, ai în faţă un fel de piesă-thriller care îţi mobilizează „instinctul” de detectiv. Chiar acum, adică începând din martie până în prezent, se desfăşoară o enigmă greu penetrabilă: de ce conducătorii României au ales să nu imite restul ţărilor civilizate în privinţa testării pe scară largă a populaţiei?

Conformismul doctorilor faţă de această decizie politică a făcut ca, la început, chiar şi doctorul Cercel să susţină poziţia politrucilor: nu, nu e nevoie de testare largă în această fază a evoluţiei contagiunii – zicea. Mai apoi şi-a revizuit opinia şi a spus că ne aflăm deja într-o etapă care cere o testare cât mai largă.

Cum s-au impus politrucii în faţa specialiştilor? Au creat, mai întâi, un fără-de-precedent. Prin intermediul unui complice prestigios, doctorul Raed Arafat, au impus ideea, neaplicată nicăieri în lume, că asimptomaticii trebuie spitalizaţi. În aceste condiţii, a lărgi testarea ar fi condus imediat la suprasolicitarea spitalelor. Aşadar, încă din primele luni ale pandemiei. Prin urmare, să nu testăm pe scară largă pentru că, vedeţi bine, vom fi obligaţi să punem paturi de spital pe holuri…

Dar în numele cărei raţiuni de stat a fost necesară originalitatea românească a luptei cu pandemia? Nu avem, încă nu avem o explicaţie oficială cât de cât raţională şi, iată, suntem în octombrie. Dar e clar că tot jocul a fost jucat pentru a nu tulbura posibilitatea ţinerii alegerilor. Au încercat, la început, să ascundă o vreme numărul real al deceselor? Aşa se pare. Apoi, multe decese non-COVID-19 au fost înregistrate drept COVID-19. Şi nu au permis autopsierile. Oare de ce? S-au gândit că, poate, vor avea nevoie să umfle cu pompa numărul de decese de COVID-19 prin metoda de mai sus. Probabil că această umflare era pregătită pentru eventualitatea că va exista un curent de opinie care să ceară ţinerea alegerilor locale la termen cu orice preţ. N-a existat.

În fine, manevra cea mai constantă a rămas non-testarea pe scară largă. Azi, preşedintele ţării spune că ne lipsesc cadrele specializate. Dar nu există la rezidenţiate specializarea „doctor testier”. Iar „specialişti” care să poată citi un rezultat de test puteau fi formaţi în două săptămâni.

Privitor ca la teatru, mie mi se pare că bătaia peştelui nu urma să fie la locale, ci la parlamentare, în actul IV, cum ar veni. Iar pentru a nu amâna parlamentarele, regizorii aveau nevoie să poată potrivi cu mâna statisticile în aşa fel încât să nu se formeze un curent de opinie pentru amânare. Dar s-a întâmplat că, peste vară, a crescut numărul testărilor plătite de cei care doreau să plece în vacanţe în afara ţării. Numărul de cazuri noi de infectare creştea constant. Planul B era cinismul total: să crească, nu vom ţine cont de asta şi vom purcede la organizarea localelor şi apoi a parlamentarelor. Acum creşte curentul de opinie pro-amânare, iar până în martie 2021 nici Dumnezeu nu mai poate şti câtă simpatie le mai rămâne iohanniştilor.

Numărul cazurilor pozitive noi a continuat să crească şi după lunile de concediu. Statul a completat cu testări gratuite ceea ce nu mai venea dinspre cele plătite. Ce avem aici? Aşa se poate întreţine o iluzie de percepere: da, toată vara şi-a crescut capacitatea de testare. Ce răi sunt cei care pretind că guvernanţii nu doresc o asemenea creştere!