Problema identificată de Băsescu referendumul anunțat de Iohannis

Traian Băsescu a comentat, pentru B1 TV, decizia lui Klaus Iohannis de a începe demersurile pentru un referendum pe tema grațierii și amnistiei. Liderul PMP a susținut că președintele acționează în baza unui articol din Constituție, care dă dreptul șefului de stat să consulte populația pe probleme ce țin de interesul național. Totuși, în opinia fostului președinte, grațierea a 3.000 de persoane nu constituie o problemă de interes național.

”Cred că e un drept al președintelui izvorât din articolul 90 al Constituției, care spune că președintele, după consultări cu Parlamentul, poate cere poporului să-și exprime voința cu privire la probleme de interes național. Președintele poate, indiferent ce spune Parlamentul, să consulte poporul. Singura problemă e dacă aplicarea deciziilor constituționale poate fi supusă referendumului popular, pentru că deasupra referendumului sunt hotărârile CCR. Până și referendumul se validează prin hotărârea CCR, or aici avem circa 50 de decizii ale CCR ce obligă la revizuirea unor articole din Condurile Penale.

Pe de altă parte, dacă discutăm de grațiere, discutăm, cel puțin din evaluările văzute public – nu mă pricep – de grațierea a maxim 3.000 de oameni. Problema e dacă grațierea lor e o problemă de interes național…

Tot respectul pentru cei care au ieșit la protest, care nu au ieșit și care sunt 21 de milioane fără 30.000, dar aici pun problema nu în termeni politici de manifestații de stradă, ci în termeni constituționali: e grațierea a 3.000 de oameni o problemă de interes național? Opinia mea e că e o problemă ce ține de dreptul constituțional al Guvernului de a acorda grațieri colective.

Altfel, președintele va sesiza Parlamentul. Indiferent de punctul de vedere al său, președintele poate declanșa referendum, apoi CCR va spune dacă îl validează sau nu, dacă a fost problemă de interes național sau nu”, a explicat fostul președinte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Stroe 349 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.