Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au amânat, marţi, pentru 29 septembrie, judecarea procesului preşedintelui Partidului România Mare (PRM), Corneliu Vadim Tudor, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a unei hotărârii judecătoreşti, ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, în legătură cu scandalul provocat, pe 4 ianuarie, la evacuarea sediului PRM.
Avocaţii au cerut marţi amânarea procesului, motivând faptul că preşedintele PRM are un deces în familie, urmând să fie depusă la dosar o copie după certificatul de deces.
Corneliu Vadim Tudor a fost trimis în judecată de procurori după ce un executor judecătoresc a sosit, pe 4 ianuarie, la sediul PRM din str. Emile Zola din Capitală, însoţit de poliţişti, pentru a evacua sediul PRM, în urma unei noi somaţii emise pe baza unei hotărâri a Judecătoriei Sectorului 1.
Încercarea de evacuare s-a soldat cu un scandal, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, împreună cu mai mulţi membri ai formaţiunii, opunându-se acţiunii executorului judecătoresc.