Procurorii Codruței au făcut percheziții la Comisia Europeană

Comisia Europeană a confirmat că este vizată de anchete privind vânzarea a 23 dintre clădirile sale către statul belgian. Prejudiciul ar fi uriaș

De CD M
Procurorii Codruței au făcut percheziții la Comisia Europeană

Comisia Europeană a confirmat că este vizată de anchete privind vânzarea a 23 dintre clădirile sale către statul belgian. Prejudiciul ar fi uriaș


Sediile Comisiei Europene au fost percheziţionate în cadrul unei anchete a Parchetului European privind posibile nereguli în vânzarea de active imobiliare către statul belgian, a declarat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.

 

Comisia a confirmat că este vizată de anchete privind vânzarea a 23 dintre clădirile sale către statul belgian în 2024 şi a declarat că are încredere în faptul că „procesul s-a desfăşurat în conformitate cu reglementările” legale, potrivit unui purtător de cuvânt.

„Comisia va coopera pe deplin cu EPPO (Parchetului European, condus de Laura Codruţa Kovesi – n.r.) şi cu autorităţile belgiene competente (…), furnizând toate informaţiile şi asistenţa necesare pentru o anchetă aprofundată şi independentă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al executivului european.

Poliţia a efectuat percheziţiile joi dimineaţă, potrivit unei surse apropiate dosarului.

TRANZACŢII DE 900 DE MILIOANE DE EURO

La rândul său, Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi,  a menţionat „colectarea de probe” în cadrul unei anchete în curs.

Având în vedere dezvoltarea telemuncii de la începutul pandemiei de Covid-19, Comisia Europeană a anunţat în 2024 intenţia sa de a renunţa până în 2030 la 25 % din suprafaţa sa de birouri. A fost încheiat un acord pentru vânzarea către statul belgian a 23 de clădiri destinate locuinţelor, companiilor sau comerţului, acest proiect răspunzând şi dorinţei autorităţilor belgiene de a transforma cartierul european din Bruxelles.

Valoarea vânzării a fost estimată la acea vreme la 900 de milioane de euro.

La 29 aprilie 2024, Comisia şi statul belgian au anunţat împreună „finalizarea unui acord” în temeiul căruia Societatea Federală de Participaţii şi Investiţii (SFPIM, braţul financiar al statului federal) urma să devină proprietara acestor clădiri înainte de a le ceda la rândul său unor promotori imobiliari.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.