În Piața Universității, pe locul unde se află statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, marele nostru voievod unificator al celor trei Țări Române, a existat Mănăstirea Sf. Sava, construită într-o primă fază de pârcălabul Andronache, la sfârșitul secolului al XVI-lea sau la începutul veacului al XVII-lea, și refăcută „din temelie”, în anul 1709, de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Vizitând Bucureștii la jumătatea secolului al XVII-lea, Paul de Alep menționează ,,o mică mănăstire cu hramul Sf. Sava, pe care ctitorii săi au închinat-o la început mănăstirii cu același nume din Ierusalim și ‹care› este cârmuită de un egumen împuternicit de patriarhul de la Ierusalim”. Dincolo de importanța ei religioasă, Mănăstirea Sf. Sava a avut un rol decisiv în ceea ce privește dezvoltarea învățământului românesc, având în vedere că a adăpostit prima școală superioară din Țara Românească, întemeiată la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Profesorii de la Academia Sf. Sava erau selectați pe baze extrem de riguroase, fiind preferați cărturarii care au urmat studiile universitare în Occident sau au avut profesori proveniți din acest mediu. Se aprecia că aceștia erau purtătorii culturii și spiritului reformator, iar majoritatea dascălilor ,,se distingeau – notează istoricul Ariadna Camariano-Cioran – prin gândirea lor raționalistă, pozitivistă, laică, descătușată de dogmatismul religios, deși mulți dintre ei erau clerici”. Organizarea exemplară și promovarea unui învățământ filosofic au asigurat un renume Academiei Domnești din București în rândul școlilor lumii răsăritene, devenind o veritabilă ,,vatră de lumină”, spre care se îndreptau elevi de peste hotare.
Sevastos Kyminitis (ante 1630-1702), cărturar grec, primul director al Academiei Domnești din București al cărui nume apare în documente, unde a fost și profesor în același timp, s-a născut în localitatea Kymina din Trapezunt. A urmat studiile elementare în orașul natal, apoi a frecventat cursurile Academiei din Constantinopol, unde i-a avut ca profesori pe Ioan Cariofil și Alexandru Mavrocordat Exaporitul, erudiți greci cu studii în Italia. Grație cunoștințelor sale temeinice și vaste, Sevastos Kyminitis a devenit mai întâi profesor și apoi rector la Academia din Constantinopol (1671-1682). Datorită spiritului său de fin erudit, Sevastos Kyminitis a devenit cunoscut în lumea ortodoxă, fiind solicitat să conducă mai multe școli grecești, inclusiv pe cea de la Moscova, dar a preferat să revină pe meleagurile natale, unde a condus, între anii 1682 și 1689, școala grecească. Următoarea etapă din cariera de dascăl a lui Sevastos Kyminitis s-a înregistrat la București, unde a fost invitat să conducă Academia Domnească, în fruntea căreia s-a aflat din 1689 până în 1702, când a trecut la ceruri.
Sevastos Kyminitis a tratat ,,probleme de filologie, filosofie, epistolografie și dogmatică”, a redactat peste 100 de lucrări și a fost profesorul fiilor lui Constantin Brâncoveanu, căruia i-a tradus în neogreacă mai multe opere parenetice. Acest gen literar a fost introdus pentru studiu la Academia Domnească chiar de către Sevastos Kyminitis, în ideea în care, prin intermediul parenezei, care ,,este un discurs sau o epistolă în care se dau precepte”, se încerca să se modeleze comportamentul omului în diferite momente ale vieții, astfel încât acesta să dea dovadă de integritate morală și, în același timp, să fie fericit. Pareneza se adresa și șefilor de stat, indicând un comportament adecvat demnității deținute.
Sevastos Kyminitis a contribuit la răspândirea genului parenetic prin traducerea în neogreacă a celor mai reprezentative opere, acestea fiind dăruite domnitorului Constantin Brâncoveanu și predate elevilor de la Academia Domnească din București. Dintre operele de acest gen ale antichității grecești, Sevastos Kyminitis a ales două discursuri aparținând oratorului și scriitorului atenian Isocrate (436-338 a. Chr.): ,,Discursul către Nicocles” și ,,Discursul către Demonicos”. Isocrate se adresa deopotrivă demnitarilor și cetățenilor simpli, încercând să le inspire atașamentul față de valori precum ,,indulgență, egalitate, patriotism, iubire pentru libertate sau respectarea angajamentelor luate”. ,,Discursul către Nicocles” constituie un îndemn pentru suverani să arate iubire și grijă față de supușii lor, împovărați de impozite și exploatați de slujbași, ,,să nu păstreze tradiții vechi, care nu sunt în interesul obștesc, să aibă legi drepte, să judece cu chibzuială și dreptate și să reverse generozitatea lor asupra văduvelor, bătrânilor și copiilor”. Din perioada bizantină, Sevastos Kyminitis a tradus pentru Constantin Brâncoveanu ,,Capitolele parenetice” ale diaconului Agapet (secolul al VI-lea), sfătuindu-l pe domnitorul muntean, în prefața-dedicație ce însoțea traducerea, să prețuiască operele parenetice mai mult ,,decât aurul, argintul și pietrele prețioase”, deoarece acestea îi ajutau pe suverani să înțeleagă care era menirea lor. Iar din opera lui Agapet, adresată împăratului Justinian I cel Mare (527-565), șefii de stat puteau afla mai multe sfaturi în ceea ce privește comportamentul lor în relația cu supușii, în condițiile în care Agapet era, în opinia filologului și istoricului Nicolae-Șerban Tanașoca, ,,un propovăduitor al ideii romane și al credinței creștine, îngemănate în doctrina politică oficială a Bizanțului […], potrivit căreia împăratul constantinopolitan este, ca autocrat, monarh absolut, de drept divin, al întregii lumi, suprema autoritate terestră, învestită de Hristos, dar, ca muritor, egalul tuturor semenilor săi, <tovărăși de robie> în această lume a vremelniciei”. Iată câteva sfaturi adresate ,,Preasfințitului și Prea cucernicului nostru împărat Justinian” de către ,,Agapet preasmeritul diacon:
,,Poartă-te cu slujitorii tăi tot așa cum te rogi să se poarte Domnul cu tine. Căci după cum îi ascultăm pe alții, vom fi ascultați și după cum îi privim, vom fi priviți de atotvăzătorul ochi al lui Dumnezeu. Să dăm, așadar, arvună de milă celui milostiv, ca să ni se dea ceea ce este asemenea cu ceea ce dăm”;
,,Silește-te tu însuți să respecți legile, de vreme ce nimeni de pe pământ nu poate să te silească. Căci, ținând seama de ele, tu însuți, înaintea celorlalți, le vei dezvălui majestatea legilor și se va vădi limpede supușilor că nesocotirea lor nu e lipsită de primejdii”.
Sevastos Kyminitis s-a stins din viață la 6 septembrie (după alte surse, la 2 septembrie) 1702, iar pe lespedea sa de la Biserica Sf. Sava erau scrise următoarele rânduri: ,,† Aici zace trupul unui bătrân înțelept după nume Sevastos, iar după neam Chimenitul. Patria lui era vestitul oraș Trapezunt. Dar voi, mulțimea învățăceilor lui, ca din recunoștință, voi cărora dânsul v-a dat cuvintele învățăturii, vărsați o lacrimă pentru dascălul ce zace căci s-a stins din mijlocul înțelepților o lumină mare; și rugați-vă lui Hristos ca să-i dea drept răsplată a ostenelilor lui moștenirea cea de sus. În anul 1702 septembrie 6, ziua de duminică”.
Bibliografie:
Camarino-Cioran, Aridana, Academiile domnești din București și Iași, Editura Academiei R.S.R., București, 1971.
Călători străini despre Țările Române, vol. VI, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976.
Cronț, Gheorghe, „Începuturile Academiei domnești din București”, în M.I.M., vol. VI, Muzeul de istorie a oraşului Bucureşti, 1966.
Dinu, Tudor, Bucureștiul fanariot, vol. 3, Humanitas, București, 2020.
Elian, Alexandru, Inscripțiile medievale ale României, vol. I, Orașul București: 1395-1800, Editura Academiei R.S.R., București, 1965.
Giurescu, Constantin C., Istoria Bucureștilor, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Sport-Turism, București, 1979.
Ionașcu, Ionașcu, „Academia domnească de la Sf. Sava în perioada 1716-1775”, în B.M.I.M., vol. V, Muzeul de istorie a orașului București, 1967.
Nicolau, Șerban, „Învățământul academic din Țările Române (I)”, în Cercetări filosofico-psihologice, anul IX, nr. 2, București, 2017.
https://www.romaniaregala.ro/atitudini/nicolae-serban-tanasoca-2/
articol scris de drd. Gabriel-Stelian Constantin, muzeograf, Secția Istorie, Muzeul Municipiului Bucuresti
Capitala n-are măcar o mansardă memorială pentru Eminescu, Cioran sau Mircea Eliade.