Prognoza meteo pentru sfârşitul săptămânii

Vremea va fi caniculară şi disconfortul termic accentuat în majoritatea zonelor de câmpie şi de podiş, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în regiunile vestice, sud-vestice şi local în restul teritoriului, informează ANM.

Vineri, în țară, cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza la munte, iar seara şi noaptea în vest, unde cu totul izolat vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale la munte, dar trecător şi în zonele mai joase de relief. Temperaturile maxime se vor încadra de la 29…31 de grade pe litoral, până în jurul valorii de 38 de grade în Banat şi vestul Olteniei, iar cele minime între 15 şi 25 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 10…11 grade.

În Capitală, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic se va accentua. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.

La munte, valorile termice vor creşte uşor faţă de ziua precedentă, iar vremea va deveni caldă. Cerul va fi mai mult senin, însă după-amiaza şi seara vor fi unele înnorări şi cu totul izolat posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări trecătoare în special pe creste.

La mare, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi mai ridicat în orele amiezii, când şi indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 32 de grade, iar cele minime între 21 şi 25 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 25 şi 27 de grade.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.