Proiecte legate de migranţi. Germania, în favoarea anulării

Guvernul german intenţionează să înceteze finanţarea organizaţiilor caritabile de salvare a migranţilor în Marea Mediterană după ce a fost vizat de criticile Italiei, a scris vineri cotidianul Bild, citat de AFP.

În bugetul Germaniei pentru 2023, două milioane de euro (2,1 milioane de dolari) au fost alocate organizaţiilor caritabile de salvare în mare, dar nu se menţionează aşa ceva în proiectul de buget pentru anul următor, a subliniat acest jurnal.

Acesta nu este o „neglijenţă”, a adăugat el, citând surse din comisia pentru buget a parlamentului german şi adăugând că atât Cancelaria, cât şi Ministerul de Externe sunt în favoarea anulării acestei finanţări.

Niciuna dintre instituţii nu a fost disponibilă imediat pentru a comenta aceste informaţii.

Premierul de extremă-dreapta al Italiei, Giorgia Meloni, i-a scris recent o scrisoare cancelarului german, Olaf Scholz, pentru a-şi exprima „stupefacţia” cu privire la finanţarea de către Germania a organizaţiilor caritabile care ajută migranţii ilegali din ţara sa.

Întrebat despre această scrisoare, Berlinul a confirmat că acordă între 400.000 şi 800.000 de euro fiecăruia dintre cele două proiecte legate de migranţi.

În timpul unei conferinţe de presă săptămâna trecută, după discuţii cu omologul său italian Antonio Tajani, ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a apărat sprijinul ţării sale pentru aceste misiuni de salvare.

„Salvatorii maritim voluntari au misiunea de a salva vieţi în Marea Mediterană”, a spus ea.

Cu toate acestea, la summitul UE de vineri de la Granada, în sudul Spaniei, Olaf Scholz a adoptat un ton diferit.

Întrebat despre această finanţare într-o conferinţă de presă, el a subliniat că a fost aprobată de parlament, şi nu de guvern.

„Nu am făcut această propunere”, a spus el.

Problema migraţiei, una dintre cele mai spinoase între cei 27, a fost pusă pe ordinea de zi a acestui summit la cererea Giorgiei Meloni în urma recentului aflux de migranţi pe mica insulă italiană Lampedusa, care a reamintit urgenţa unui răspuns european.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

12 Comentarii

  1. Cu alte cuvinte guvernul german,. adică și UE, a finanțat traficul de persoane.. Frumos, ce poți zice..Au pe sugâflet innecații de pe bărcile gonflabile, de altfel cam scumpe pentru un imigrant..Mă și intrebam de unde are nenorocitul subsaharian bani, nu puțini, pentru un android, pentru teniși la modă, pentru plata anumitor transportatori, care cer mii de euro, deci clar sunt finanțați și dirijați de undeva, de la vre-o organizație cu acces la banii europeni..

  2. Nu știu dacă alte ziare pun aceiași poză cu barca gonflabilă cu o vîslă la tribord și doi sau trei care dau din labe. Cam așa vor să ne facă a crede că trec mii de migranți zilnic Marea Mediterană!
    Cotidianul vă arată prin acestă poză, prin vorbe nu par a fi lăsați, că toată treba cu migranții e înscenare, teatru. Poate rîd de noi că nu ne prindem și le fac din ce în ce mai prostești.

  3. IMIGRAȚIA – o criză plănuită și în plină desfășurare la nivel global
    https://t.me/veritasadevarulnecenzurat/8620
    https://t.me/veritasadevarulnecenzurat/8618
    https://t.me/veritasadevarulnecenzurat/8619
    clasa politica isi aroga din ce in ce mai multa putere in „reprezentarea” cetatenilor, desi aceasta „reprezentare” NU este ceruta (**am hotarat** sau *s-a hotarat* CINE A HOTARAT? CAND SI DE CE? PE NOI NE-A INTREBAT CINEVA? MAI ALES CA ACESTE „HOTARARI” ENITE DE „UNDEVA” INCA;CA DREPTURILE FUNDAMENTALE SI CONSTITUTIILE STATELOR SUVERANE, PRIN SLUGILE ALESE DE „EI” SA NE „REPREZINTE” PE NOI)! totul este spre acumulare nejustificata de putere, care conduce spre totalitarism. pe cine reprezinta acesti indivizi NEalesi de noi?
    https://t.me/veritasadevarulnecenzurat/8621

  4. Nu cu o barca gonflabila (ca asta din poza) trec migrantii Marea Mediterana. Au fost transbordati pe ea la finalul calatoriei.

  5. Dacă cineva a citit ce-am scris mai sus să nu creadă că nu văd că România e plină de străini de alte rase; chiar unele sate. Vroiam să arăt că aceștia nu vin cu sutele de mii, dacă-i vorba de România, sau cu milioanele, dacă-i vorba de Europa, cu barca sau pe jos. Aceștia sînt aduși organizat de cei ce conduc lumea.
    Așa că Nagy Medve, nu mai vărsa lacrimi că n-ai de ce; ai fost prostit.

  6. Ceea ce politicul imberb european nu pricepe, chiar de mai toți s-auapucat de construit garduri.. Problemele unora, de multe ori grave..NU SE REZOLVĂ IMPORTÎND PROBLEMA IN EUROPA. DE EXISTĂ SUBNUTRIȚIE, INCULTURĂ, RĂZBOAIE,. PĂI FACI PACE ACOLO, DUCI GRÎNE ACOLO, DUCI PROFESORI ȘI TECHNOLOGIE ACOLO. Doar e la mintea prostului. Ai nevoie de aventurieri și infracționalitate , mașini aprinse și magazine devalizate, zone no-go și mizeria de pe străzi,. Păi nu te intrebi de ai procedat corect bre ?/

  7. Dupa ce au promovat/finantat „primavara araba”, au distrus Libia, Irak, Siria, Afganistan, Vestul colectiv nu mai stie pe unde sa scape de „povara” migratiei ilegale! Ati uitat cind frau Merkel a cerut deschiderea frontiereleor in Balcani si mai departe, sa vina sirienii( si nu numai), cu milioanele, dintr-o tara distrusa de catre Vest, prin finantarea unui razboi civil. Ce au facut? Au provocat migrarea a milioane de oameni, multi fiind acum „blocati” in Turcia, dar „resursa” permanenta de „invadare a Europei. Daca aceste tari erau lasate sa fie guvernate dupa legile si traditia lor, nu aveam acest exod de migranti. Lasa Gadafi Libia la mana traficantilor, a migratiei din Sahel etc,? Sigur ca nu! Ar fi lasat Sadam sau Assad acea „migrare” spre „libertate? Sigur ca nu. Vestul zice ca apara drepturile omului, dar le ingroapa de tot..

  8. Da. Migratia ilegala, invazia, inlocuirea, stergerea identitatii nationale si crestine sunt finantate de iudeomasonii globalisti satanisti care au acaparat tarile Europei prin minciuna si viclenie !
    Trezeste-te !

  9. POATE NE SPUNE -VREUN IOROPEAN- UNDE SE DUCEAU BANII PENTRU EMIGRARE~DIN BUGETELE ‘ȚĂRILOR UE? ȘI NORMAL ȘI ALE USA ȘI CANADA?

  10. Europa s-a distrus singura ajutata de politicile sorosiste care vor schimbarea structurii populatiei. E greu sa controlezi o populatie omogena cu o istorie comuna milenara. Dar e usor controlul cand ai mai multe populatii, declari pe unele asuprite si dezavantajate le dai functii de conducere si o sa ai conflicte intre cei care muncesc din greu impotriva celor care paraziteaza si traiesc din ajutoare sau din furturi si trafic. Un plan diabolic aplicat peste tot in fostele tari democratice.

  11. Nu este politica vestului ci al unui grup de mosnegi si babe ce se cred providentiali pe aceasta lume, decisi sa reseteze omenirea prin viziunea lor apocaliptica de distrugere prin haos. In acest scop si-au promovat niste marionete pe unde au apucat, dintre cei mai slabi sau lipsiti de scrupule aventurieri ce-si zic politicieni precum Trudeau, Macron, Schulz, Zelenski, s a m d.
    Discursul lor politic si actiunile lor servesc numai intereselor lor personale sau cel al mai sus pomenitilor mosnegi si babe.
    Migratia este rezultatul unei proaste intelegeri a lumii in care traim, o lume in care cei saraci (saraciti, de fapt) exista numai cand cei bogati au nevoie de ei. Coruptia vestului se intoarce ca un bumerang impotriva colonialistilor, generata tocmai din interiorul ei iar rezolvarea este starpirea sursei coruptiei.
    Banul si bogatii lumii corup folosind instrumentele defecte ale democratiei.
    Priviti rezultatele economice ale Romaniei de cand clasa politica locala este total aservita stapanilor cu bani straini.
    Comportamentul din 2023 al politicienilor este identic cu cel al celor din 1990.
    Pentru o ciosvarta, acestia sunt in stare sa creada orice li se spune si bineinteles sa si execute orice li se cere.
    Cu alte cuvinte, trebuie sa definim coruptia ca o actiune in care unul ce detine puterea corupe pe unul ce nu o are.

  12. …solutia cea mai simpla:cine moare de grija migrantilor, sa-i adopte!…asadar, prinsi, urcati in trenuri si trimisi nemtalailor si care or mai fi in tabara…inclusiv la cei care au generat situatia, ca si-asa granita cu mexicul nu mai exista…nu-i vor?…nu-i problema noastra, nu noi am dat liber la invazie, intre granite, sa moara de foame…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.