Proiectele prin PNDL intră în prelungiri

Astfel, beneficiarii contractelor aferente PNDL I, încheiate în anul 2015, a căror perioadă de valabilitate va expira la data de 31 decembrie 2022, pot solicita

De (R.C.)
Proiectele prin PNDL intră în prelungiri

Astfel, beneficiarii contractelor aferente PNDL I, încheiate în anul 2015, a căror perioadă de valabilitate va expira la data de 31 decembrie 2022, pot solicita

Contractele finanţate prin PNDL I pot fi prelungite cu o perioadă de până la doi ani, a anunţat, joi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

„Ministerul Dezvoltării are în vedere asigurarea finalizării obiectivelor de investiţii care servesc comunităţile locale, finanţate din bani publici”, a precizat ministrul Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.

În vederea finalizării obiectivelor de investiţii finanţate prin Programul naţional de dezvoltare locală (PNDL), Ministerul Dezvoltării a informat beneficiarii asupra posibilităţii de prelungire a perioadei de valabilitate a contractelor cu până la doi ani. Măsura vizează 661 de astfel de obiective de investiţii, a adăugat ministrul Dezvoltării.

Astfel, beneficiarii contractelor aferente PNDL I, încheiate în anul 2015, a căror perioadă de valabilitate va expira la data de 31 decembrie 2022, pot solicita prelungirea contractelor în situaţia în care, pentru obiectivele de investiţii care fac obiectul contractului, nu este efectuată recepţia la terminarea lucrărilor.

Solicitările de prelungire a contractului de finanţare pot fi transmise la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei până la 31 decembrie 2022. În lipsa solicitării, valabilitatea contractelor de finanţare nu se poate prelungi, iar prelungirea nu va fi acordată pentru acele obiective pentru care nu au fost solicitate decontări, a precizat ministrul, adăugând că mai puţin de 10% din investiţiile finanţate prin PNDL I, mai exact 59 de obiective dintre cele 661, se află în această situaţie.

Ministrul Cseke Attila recomandă beneficiarilor să transmită aceste solicitări până la sfârşitul lunii noiembrie, astfel încât, până la finalul acestui an, solicitările să poată fi analizate, să fie emis ordinul de ministru şi să fie încheiat actul adiţional de prelungire a contractului de finanţare.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Pana in doi ani nu vor mai exista banii pentru astfel de proiecte. Sint trecute pe lista cele ce nu se vor a fi realizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.