Proiectile

Ăștia, cufuriții, niște zgârie-brânză. La minister? Pesediști, peneliști, useriști. Acolo îi găsești. Nu au timp de tine, sunt importanți. Aleargă pe scări. Se dau cu liftul. Liftul scârțâie periculos. Nu se cumpără lifturi noi, nu se fac autostrăzi, nu cumpărăm petale de trandafir.

Nu sunt bani. Toată lumea urlă de nebună la minister, nu sunt bani.

Dar sunt bani pentru bilete de tren către Paris, Guatemala, Lima, America, Australia, direct în Noua Zeelandă.

– De ce e nevoie de societăţi oculte? vrea să știe Camilcar de la revista culturală locală, vrea să știe el așa, nu că i-ar trebui vreun răspuns, ci ca să se înfioare nițel, să rupă atmosfera provincială, așteptarea asta a nimicului, a stătutului.

– De cine se tem unii oameni? întreabă domnișoara Margareta știind deja răspunsul meu, Gabriel, așa, mi se zice, Gabriel nu te prosti, știi că toți oamenii se tem, se tem de moarte, de fisc, de poliție, da, se tem de poliție, s-a analizat, s-a cercetat, atît la sută dintre noi chiar au niște reacții chimice care răspund la stres îndelungat și la teamă, am văzut, am citit pe Google, e plin de politicieni corupți Ăștia sunt ca proiectilele, distrug România.

Ah, conspiratorii! Gabriel, Camilcar? Ce chestie, ce situație, ce zbatere intelectuală!

Le dă putere ocultismul? Dar ce vrea un grup ascuns? Zi, repede! Vezi că trece timpul! Vezi că trece trenul, dum, dum, locomotiva șuieră, iahtul iese în larg, trenul nostru parcă se scufundă în valuri, asta e, totul e vălurit și văluritor.

Putere? Bani? Femei? De ce arborează simboluri numai de ei știute? De ce folosesc limbajul cifrat? De ce mereu oamenii mint vălurind adevărurile? De ce secretele sunt ascunse cu străşnicie? De ce sunt oamenii ţinuţi în ignoranţă, zău așa? Cine se cred cei secretoşi, cine vor ei să fie? Unşii lui Dumnezeu?

Dar de ce e ţinut Dumnezeu ascuns în cărţi religioase, în corpul statuilor, în tot felul de versete? De ce nu-l deschidem pe Dumnezeu?

Lui Dumnezeu îi place să fie ascuns în ficţiuni?

Dar de ce trebuie să gândim că în fiecare gest se ascunde altceva? De ce limbajul uman e plin de ambiguităţi, de ce imaginarul nostru o ia razna dragul de el? De ce ne lăsăm păcăliţi? De ce luăm plasă de atâtea ori, de ce ne mințim atât de ușor? De ce creierul e plin de defecte de percepţie? De ce ne place să fim amăgiţi, ziceți voi, de ce? Ce rost au confreriile, loviturile de stat, revoluţiile, conspiraţiile, războaiele, secretele dacă nu putem pleca de pe planeta Pământ, așa, s-o luăm la vale, s-o luăm la deal?

Uite-așa, ce de gânduri am. Parcă voi nu aveți gânduri din astea când vă călătoriți pe Google. Păi, așa, din toate părțile, vin avalanșe de gânduri din întreaga lume.

Google e așa, ca un creier ceva mai mare. Și gândurile oamenilor din toată lumea cad așa, peste voi, ca o ploaie de proiectile. Toți au proiectile, schelete în dulap, ceva sub preș, bine ascuns, bine împăturit, vălurit, nu te joci cu secretul omului, omul se ascunde și zâmbește prostește, așa cum se ascunde el.

E la modă expresia asta, scheletul din dulap, ce nerozie, îmi spune domnișoara Margareta, doctorul Spiridon e de părere că e o vorbă inspirată și, spre stupefacția generală, scoate o falangă îngălbenită, Bobolina leșină de emoție, boaf, cade de pe iaht. Care iaht?

Iahtul ăla imaginar pe care ne urcăm cu toții când aflăm că suntem datori vânduți la stat, ah, statul! Da, statul e dușmanul absolut strigă Troțky pe Facebook. O fi un nostalgic din Petrograd, din Siberia, de la Moscova, săracul, stă acolo pe Facebook și pune ochii pe câte unul, pe câte altul și-i trimite câte un email elogios ca să-l prindă în mrejele lui periculoase.

Proiectile adevărate, mrejele astea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.