Promisiunea lui Ciolacu despre Schengen

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Timişoara, la inaugurarea unui terminal al Aeroportului Internaţional, că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului.

Ciolacu a punctat că pentru îndeplinirea obiectivelor majore de ţară este nevoie de stabilitate şi de o voce unitară în jurul proiectelor.

„Şi iată, am reuşit ca de la 31 martie să avem Schengen aerian şi Schengen maritim. Este un prim pas, care ne confirmă că suntem pe un drum ireversibil, este o victorie a României, a tuturor celor care au crezut în acest proiect şi vă asigur că avem în plan ca până la sfârşitul anului să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru. Pentru ca acest lucru să poată fi îndeplinit, trebuie însă ca interesul românilor şi al României să primeze în faţa orgoliilor politice. Nimic nu se poate construi atunci când este haos şi forţele politice se ceartă între ele. Este nevoie de stabilitate şi de o voce unitară în jurul proiectelor majore de ţară, aşa cum este Schengen, aşa cum anul viitor este proiectul de ridicare a vizelor pentru Statele Unite, aşa cum în 2026 avem proiectul de aderare la OCDE”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a participat vineri la inaugurarea unui nou terminal de plecări externe al Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara, la eveniment fiind prezenţi de asemenea ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. clase poate sa aiba un alegator care sa se increada in Ciolacu??
    De fapt, in ciulaci!
    Parca i-a tunat si adunat!

  2. Acest proiect cu care vă lăudați „în 2026 avem proiectul de aderare la OCDE” e strict pentru voi lacomilor nesătui de furat! In această organizație se intra doar dacă ești milionar, nu pentru săracii din Romania!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.