Declarația Traian Băsescu potrivit căreia ar trebui legalizată prostituția a stârnit valuri pe internet, dar și în propriul partid.
Băsescu a spus că susţine legalizarea prostituţiei, aducând ca argument diminuarea fenomenului de trafic de persoane.
„Dimensiunea traficării tinerelor, fie că-s tinere din liceu, fie că-s tinere care nu sunt la liceu, în mod deosebit din mediul rural, este un fenomen. Este generalizată aproape în mediul rural şi trebuie acţionat în modificarea politicii penale faţă de astfel de acţiuni. Sunt mulţi nefericiţi bărbaţi care nu-şi găsesc o parteneră şi recurg la astfel de gesturi, cred că a venit timpul să repunem în discuţie legalizarea prostituţiei ca soluţie de diminuare a traficului ilegal de carne vie. Dacă vreţi, sunt pe mâna statului nu sunt pe mâna peştilor (prostituatele – n.r.)” a spus Traian Băsescu joi seară, lal B1 TV.
El a mai acuzat „laşitatea” unor oameni politici care „nu şi-au asumat să treacă peste nişte supărări ale BOR-ului, în primul rând”.
„Din laşitate, sacrificăm mii de tinere pe care le împingem sub controlul unor derbedei, unor nenorociţi care le lasă fără bani, fără viitor şi uneori le lasă şi fără viaţă” a spus Băsescu.
În replică, fostul coleg de partid al lui Traian Băsescu, Radu Cristescu îi pune etichete grele fostului președinte.
„O curvă nu numai politică, de teapa lui Traian Băsescu, pe numele de turnător Petrov, nu putea cere altceva decât legalizarea prostituției. Nu că nu ar fi obișnuit cu prostituția, nu numai politică.
Auzi, Petrov, cei doi din partid care ți-au livrat-o pe Oana se pot numi pești?
E tot trafic de carne vie, doar că e la alt nivel.
Vis a vis de aparițiile tale disperate, seară de seară, nu mă miră că un necrofag politic putea să se abțină să nu muște o halcă din cadavrele tinerelor de la Caracal.
Te-ai înfipt pe marginea gropilor, încă nesăpate, și ai început să dai lecții cu o slinoșenie ieșită din comun.
Dacă nu aș ști că esti doar un bătrânel care suferă de băgare de seamă, aș spune că încerci să acoperi ceva.
Oare încerci să acoperi rețeaua lui Bercea și a lui frate’tău? Nu degeaba aperi tu DIICOT-ul.
In rest, hai sictir, hoitar nesimțit!”, a scris Cristescu pe pagina sa de Facebook despre Băsescu.
Și deputatul PMP, Robert Turcescu, se dezice de Băsescu în acest caz, considerând că fostul președinte s-a grăbit.
„As vrea sa cred ca ideea legalizarii prostitutiei- relansata de Traian Basescu intr-o emisiune tv recenta- nu va gasi prea multi adepti in rindul membrilor PMP. Cred ca fostul presedinte al partidului s-a grabit sau l-a luat valul aparitiilor televizate. Ori, inca o data, a vrut sa nasca un subiect de presa in care sa fie primul sub luminile rampei. Oricum, sper macar ca a vorbit europarlamentarul PMP Traian Basescu si nu presedintele de onoare al PMP, a scris Turcescu pe pagina sa de Facebook.
ungaria, austria, germania,elvetia,olanda, grcia (tara ortodoxa), turcia (tara musulmana), au legalizat prostitutia. Rusia,ucraina,belarus nu legalizeaza prostitutia.Noi incotro mergem?