PSD a decis în privința legii carantinei

PSD a decis în privința legii care reglementează carantina şi izolarea. Proiectul propus de Guvern va fi transmis spre dezbatere plenului Camerei Deputaţilor cu „modificări majore”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu.

Foarte importantă este şi discuţia privind adoptarea Legii carantinării şi izolării. După cum am văzut, proiectul primit de la Guvern, care nu a stat absolut deloc în dezbatere publică, acesta protejează abuzurile şi nu protejează cetăţenii. Această propunere legislativă este în acest moment în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, cel mai târziu mâine dimineaţă va intra în plen, dar va intra cu modificări majore, operate în comisie, pentru că la aceste discuţii participă şi invitaţi din partea ONG-urilor, specialişti, iar această lege, ţinând cont şi de ceea ce spune societatea civilă, trebuie să fie o lege care protejează populaţia şi nu protejează abuzurile„, a afirmat Romaşcanu, la finalul şedinţei conducerii colective interimare a PSD.

Tăriceanu: „Vom avea de modificat în Parlament“

ȘI Călin Popescu Tăriceanu a luat la puricat proiectul de lege privind carantinarea și izolarea persoanelor și bunurilor suspecte de infectare cu viruși sau agenți biologici. În opinia sa, și  colegilor săi din ALDE, sunt câteva aspecte de modificat în Parlament astfel încât să nu lase „ acestor guvernanți prea multă libertate“ întrucât,  „ în orice clipă să riscăm să fim ridicați cu izoleta din ordin de partid!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. amendamente:
    -membrii psd nu sunt obligati sa poarte masca
    -membrii psd nu pot fi legitimati de politie
    -membrii psd pot manca shaorma gratis

  2. a se adauga -amendamentele sa fie valabile si pentru orban,rares bogdan si pentru sefimea pnl in general

  3. @ad solomon
    Corect. La cum a inceput sa le placa sa ia suedeze,cu masca este mai greu.

  4. Toti sunteti secaturi-semidocte-securiste!
    Toti ati creat aceasta dictatura a prostilor!
    Toti parlamentarii de dupa 1989 sunteti partasi si vinovati de subminarea Romaniei si genocid impotriva romanilor!
    Toti trebuie sa fiti bagati la puscarie inclusiv tu Tariceanu!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.