Primul român de după 1990 care a remarcat că puterea politică reală este deţinută de cei care au puterea economică a fost Adrian Năstase.
E limpede că, la noi, putere economică reală nu au IMM-urile. Şi e logic-pragmatic ca puterea economică reală să vrea ca în România forţa de muncă să rămână cât mai ieftină. De aceea, aici, la noi, e mare vânzoleală mare ori de câte ori guvernanţii măresc ori doresc să mărească salariul mediu pe economie.
Acum a apărut o conjunctură care pune în pericol puterea (slabă) a IMM-urilor. În ţările puternice din UE, guvernele au pus la dispoziţia afacerilor mici şi mijlocii creditare de stat. La noi, Guvernul Orban a decis să crediteze IMM-urile prin intermediul băncilor, statul fiind doar garantul.
Diferenţa nu e fără semnificaţie majoră. Orice guvern care ar fi procedat la fel (punând băncile să arbitreze soarta IMM-urilor într-o situaţie de criză) ar fi recunoscut tacit că a decis să protejeze în principal marele capital internaţional în dauna micilor afaceri locale. Tacit, nu explicit. Dacă ar recunoaşte explicit această decizie, ar fi considerat un guvern trădător. Oricum, garanţia de stat pentru creditarea IMM-urilor noastre acum, în plină criză, e sub 0,1 la sută din PIB. În ţările puternice din UE, creditarea de stat nu a fost nicăieri mai mică de 10 la sută din PIB.
De ce a ajuns România aşa? De ce a ajuns o slujnică fără demnitate? Un răspuns îl ai la îndemână în călătoria ministrului muncii din România către biroul ministrului muncii din Germania. Nu s-a întors de acolo cu nimic concret. Concret ar fi fost doar un acord interguvernamental prin care ar fi fost garantată respectarea bilaterală a unor drepturi care, prin aranjamentele multilaterale (ale UE), degeaba sunt garantate, căci nu sunt respectate. De ani de zile sunt încălcate fără pedeapsă.
O soluţie bilaterală la o ticăloşie multilaterală… Da, o poartă periculoasă s-ar fi deschis… Dar dacă mai ţinem la drepturi, ar fi fost mai bine decât să rămână închisă.
Încerc să mă pun în sufletul acestor oameni. Nu pot să cred că nu ar fi simpatizanţi ai drepturilor românilor. Dimpotrivă. Dar li se spune că înţelegerile bilaterale în UE nu trebuie să le dubleze pe cele multilaterale şi nu au cum să nege acest principiu.
Eventuala lor revoltă are a se întâmpla la niveluri mai înalte decât cele guvernamentale. Dar, iată, UE nu a avut până acum un parchet care să urmărească sclavia muncii pe teritoriul său. UE a fost un paradis al încălcării drepturilor muncitorilor sezonieri. Noi abia acum descoperim acest infern. Care, pentru sezonieri, era totuşi un rai în raport cu conjuncturile muncii în ţara lor de origine. Pandemia ne-a făcut sensibili la acest subiect. Iar gafele guvernului, tocmai sub pandemie, ne-au ajutat să descoperim un capăt de aţă care conducea la ghemul unor abuzuri de care nu ştiam. Culmea: acestea nu sunt abuzuri ale puterii economice reale, ci ale IMM-urilor din unele ţări UE.
Şi uite aşa descoperim câte ceva despre necesitatea acelui Parchet European unde a fost numită procuror-şef o persoană care a abuzat ani de zile de drepturile cetăţenilor români.
@Claudiu. Înțeleg că tu ești adeptul sau „propăvăduitorul” majorării, eventual, suplimentării numărului taxelor și impozitelor. Orice plată se face în contul unui produs sau al unui deserviciu concret. Sunt evidențiate clar deserviciile contribuabilului din taxele și impozitele efectiv plătite? NU! Eu te intreb: Taxe pentru ce? Impozite pentru ce? Ce face statul (real sau abstract) ca să merite efectiv acei bani, pe care populația ii plătește din credite la bănci? Cine câștigă din cheș? Statul! Cine câștigă din dobânzi? Băncile și ifn-urile. Tu nu vezi că statul și băncile s-au transformat într-un fel de „cartel” pe buzunarul „consumatorului final”? Muritorul este și rămâne muritor în timp ce EI trăiesc bine-merci în „orice condiții, în orice vremuri și în orice situații? Ei sunt niște mastodonți care își măsoară lăcomia între ei. Eu, tu. fratele tău ,sora ta. vecinul tău, etc. ce suntem în comparație cu ei?. Îți spun eu. Zero barat. Eventual, niște numere. niștre cifre care cresc sau descresc în ” curba lui Galut”. Niște „morți vii” din care toți marii ciocli jumulesc! Te afli cumva printre ei? Nici dacă ar vrea tot neamul tău, nu a-ți avea cum!