PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale au propus, marţi, un proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care se interzice transmiterea în direct sau înregistrarea de către deputaţi sau alte persoane a şedinţelor de plen, de Birou Permanent, de comitet al liderilor sau de comisii, după incidentul cu George Simion și Virgil Popescu.
„Este interzisă utilizarea violenței fizice constând în gesturi agresive ori a violenței verbale constând în injurii, invective sau calomnie la adresa altui parlamentar”, potrivit proiectului de modificare a regulamentului Camerei Deputaților.
De asemenea, conform documentului, se interzice transmiterea ședințelor Camerei Deputaților, Biroului Permanent și Comitetului Liderilor altfel decât prin grija Sectariatului General, în contextul în care multe ședințe erau transmise de George Simion.
Totodată, bannerele în sala de ședințe vor fi interzise.
„Încălcarea atrage sancțiunea evacuării imediate din sală a persoanei sau persoanelor care încalcă interdicțiile. Evacuarea este obligatorie și se dispune de către președintele de ședință din oficiu sau la solicitarea unui deputat, cu acordul majorității ponderate a liderilor grupurilor parlamentare”, se arată în proiect.
Proiectul este semnat de liderii grupurilor deputaților UDMR, PSD, PNL și minorităților naționale.
Proiectul de lege poate fi accesat AICI.
Copreședintele AUR, George Simion, a declarat că nu va respecta noul regulament al Camerei Deputaţilor, care ar putea interzice transmiterea în direct sau înregistrarea de către deputaţi sau alte persoane a şedinţelor de plen, de Birou permanent sau de comisii.
„Spun cu toată responsabilitatea, nu o să respect noul regulament, o să continui să fac live pe Facebook şi o să arăt toate mizeriile care se întâmplă aici, în Camera Deputaţilor. (…) Este foarte bine să încălcăm regulamentele scrise împotriva Constituţiei şi a libertăţii. Îi încurajez pe toţi, când văd o lege nedreaptă, să încalce Regulamentul şi să suporte consecinţele de rigoare. Eu mi le asum”, a arătat deputatul.
Simion a afirmat că a aflat cu doar 48 de minute înainte de şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de marţi după-amiaza, în care s-a decis convocarea Comisiei de regulament pentru miercuri dimineaţa.
„Ei au făcut noaptea, ca hoţii şedinţă. Cu 48 de minute înainte. (…) Au organizat o şedinţă a Biroului permanent cu un proiect de modificare, discutat la o întâlnire secretă de aseară, dintr-un birou, pentru a nu mai permite să se fac live-uri în Parlament. Convocat cu 48 de minute înainte, eu m-am grăbit, era să fac accident în oraş, au spus că mâine la 9,00 dimineaţa, paralel cu plenul, fiind foarte grăbiţi, trebuie să interzică orice live din Parlament. Comisia de regulament, paralel cu plenul, vrea să lucreze ca să nu mai arătăm noi ce se întâmplă aici. (…) Prin regulament o să ne ia banii de indemnizaţii. Noi tot o să arătăm ce se întâmplă aici şi tot o să spunem hoţului „hoţ” în faţă”, a declarat Simion, la Parlament, la finalul Biroului permanent.
El a susţinut că membrii AUR din Biroul permanent au fost chemaţi într-o şedinţă „fără să aibă ordinea de zi” şi în „afara orelor de program”. Potrivit lui Simion, modificarea Regulamentului va fi votată miercuri.
„Comisia de regulament votează, ridică mâna, îl aduce în plen, pentru că se va prelungi programul plenului – asta s-a votat azi – cât e nevoie, până ce Comisia de regulament aduce şi adoptă noul regulament în care nu avem voie să facem live-uri pe Facebook şi gata. S-a terminat, pumnul în gură pentru Opoziţie, Aşa alege noua putere, condusă de generalul Ciucă, să trateze Opoziţia, să ne pună pumnul în gură”, a adăugat Simion.
Întrebat dacă va iniţia vreun demers la CCR privind noul regulament, el a confirmat: „Sigur că da, şi o să apelăm şi la parlamentarii de la Forţa Dreptei”.
Ședința în care s-au discutat propunerile de regulament a fost transmisă live pe Facebook de către George Simion.
Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR, acuză „Coaliţia lui Iohannis reia metodele lui Dragnea”.
„Am condamnat de fiecare dată huliganismul şi extremismul în societate şi în Parlament! Suntem de acord cu măsuri oricât de dure împotriva unor astfel de manifestări. Dar ce vrea sa facă acum alianţa PSD – PNL – UDMR este un atentat la adresa democraţiei!!! Folosind pretextul agresiunii incalificabile de ieri a lui Simion, alianţa PSD – PNL – UDMR vrea să modifice regulamentul unde pe lângă sancţiuni pentru violenţă să blocheze şi transparenţa dezbaterilor din comisii sau plen, întorcându-se la politica uşilor închise în spatele cărora se făceau cele mai mari hoţii cu legea în mână”, a afirmat, tot pe Facebook, Moşteanu.
El a adăugat că USR „va lupta” în continuare pentru transparenţă în Parlament, în consilii locale, în primării, în ministere.
„Dreptul la informaţie este un drept esenţial în democraţie şi ne vom lupta pentru acesta. Acum lucram la amendamentele pe care le vom depune mâine în comisia de regulament, amendamente care să elimine noile articole toxice care limitează accesul presei sau nu permit transmisiunile live”, a precizat el.
La rândul său, deputatul USR, Iulian Bulai, a anunțat că nu este de acord cu proiectul privind interzicerea live-urilor în Parlament. Ar însemna moartea opoziției, a spus Bulai.
Mesajul a fost transmis pe Facebook.
„PSD-PNL-UDMR vor să interzică live-urile parlamentarilor în plenul Parlamentului. Nu voi accepta acest lucru. Asta ar însemna moartea opoziției. Sunt parlamentari care pot abuza de acest instrument, dar transparentizarea activității forului democrației noastre este crucială”, a anunțat Iulian Bulai pe Facebook.
În schimb, Iulian Bulai militează pentru izolarea AUR, considerat a fi un partid extremist.
„Izolat total AUR? Da. Interzicerea live-urilor în Parlament? Niciodată”, a precizat Bulai.
Deputatul USR Silviu Dehelean susţine că „PSDNL profită de violenţa AUR pentru a secretiza dezbaterile din Parlament şi mai ales pe cele din comisiile parlamentare”.
„Au nevoie de linişte! PSDNL şi AUR acţionează într-o perfectă complicitate şi se folosesc reciproc pentru a reduce la tăcere USR. Tot ce riscă Simion, pe linie parlamentară, pentru scuipatul în faţa ministrului de zilele trecute e doar un avertisment. În schimb, PSDNL profită de violenţa AUR pentru a secretiza dezbaterile din Parlament şi mai ales pe cele din comisiile parlamentare. Coaliţia la putere a decis să interzică transmisiunea live sau înregistrarea şedinţelor de plen, comisii, de Birou Permanent sau de Comitet al liderilor. Presa va putea participa doar cu aprobare prealbilă în urma unei cereri scrise. Vor să readucă acea linişte şi obscuritate în care poţi să faci aproape orice fel de mânării, fără teama de a fi văzut. Îşi doresc să revină la starea de dinainte de 2016 în care românii nu ştiau ce se întâmplă în Parlamentul României, procesul de legiferare era doar pentru politicienii privilegiaţi şi care îşi scriau în texte privilegii, pentru ei şi ai lor. Evident că AUR va continua să facă fix la fel, că doar am văzut cum Şoşoacă venea fără mască la Parlament”, a afirmat Silviu Dehelean, marţi seară, într-o postare pe Facebook.
El a adăugat că, tot marţi, Comisia juridică a dat raport pentru un text care incriminează „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de (…) opinie ori apartenenţă politică, avere (…).”
„Acest text va da mult de furcă. Laura Vicol a şi spus în cadrul dezbaterilor că s-a săturat să fie jignită, făcută pesedistă sau “Ciuma roşie”. Violenţa adusă pe scena politică de George Simion şi de AUR este foarte nocivă şi otrăvitoare pentru întreaga societate şi serveşte de minune actualei puteri pentru a reduce la tăcere opoziţia care vine cu critici coerente şi argumentate, cu soluţii nu cu scuipaţi”, a susţinut Dehelean
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a spus anterior marţi că trebuie luate măsuri foarte dure în Parlament pentru sancţionarea unor gesturi precum cel al deputatului AUR George Simion, menţionând că prima dată poate fi dată o sancţiune, iar a doua oară „să vină jandarmii să-l scoată” din sală.
„Nu numai la Camera Deputaţilor trebuie să propunem măsuri foarte-foarte dure (în regulament – n.r.). Vom vedea care sunt acestea şi ce putem să facem. Până la urmă, totul a început sau am permis când USR şi AUR l-au agresat pe Florin Roman şi am trecut peste acest eveniment şi nu s-a întâmplat nimic. Când îi laşi liberi pe astfel de oameni, ei vor fi din ce în ce mai agresivi. Vom avea mai multe variante. (…) Nu este vorba de libertate, ci de violenţă. Astfel de oameni violenţi, dacă umblă liberi şi îi lăsăm, ei vor fi în continuare şi îşi vor face de cap. Trebuie cumva să nu-i mai lăsăm”, a afirmat Cîţu, întrebat ce propune PNL pentru modificarea Regulamentului Camerei după acest incident.
Despre măsurile pe care le-ar putea lua procurorii, Cîţu a spus: „Cu siguranţă, există o plângere penală şi cred că se va face anchetă cu celeritate, ca şi în celelalte cazuri pe care le-am văzut în ultima perioadă”.
„În Parlament ne uităm la ce variantă – prima dată sancţiune, a doua oară să vină jandarmii să-l scoată. Este o variantă”, a adăugat liderul PNL.
În scandalul de luni de la Parlament, George Simion l-a numit inclusiv pe Cîțu „hoț”.
Marcel Ciolacu, despre comportamentul lui George Simion: Este inadmisibil
Este inadmisibil ca atunci când se adresează cineva la microfon să fie bruscat, spune și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. El afirmă că regulamentul va fi modificat.
„Este inadmisibil când se adresează cineva la microfon să fie bruscat. Totuși vorbim de Parlamentul României, vorbim de România-membră a Uniunii Europene”, afirmă Marcel Ciolacu.
Liderul social-democrat a spus că regulamentul Camerei Deputaților va fi modificat.
„Avem mai multe propuneri, sunt diverse trepte în urma abaterilor și în funcție de gravitate. Astăzi (marți – n.r.) cu certitudine că vom avea un proiect de modificare. Mai mult, am înțeles că toți liderii de grup mai puțin cred că de la AUR vor dori aceste modificări”, menționează Ciolacu.
Întrebat dacă este posibil să fie chemați jandarmi sau polițiști la intrările în plen, Marcel Ciolacu exclude: „Este exclus așa ceva. Se rezolvă prin chestori”.
De asemenea, întrebat cum ar fi reacționat dacă era în locul ministrului Energiei, președintele Camerei Deputaților a spus: „Nu știu în acest moment, pentru că nu am fost pus într-o astfel de situație, dar domnul ministru a reacționat corect”.
Păi evident că ”se șterg” cu el,..Doar o comite cu intenția clară de a fi in presă, să fie mediatizat și arătați unor căscați fani ca la Zoo..Deci evident in continuare o vor comite, chiar de-l in bați in public., N-ai văzut satisfacția purdanului atunci când a fost amendat in fața camerei ?? Păi asta-i modul lui de a face politică,. și se pare că ține la o nație incultă ortodoxă,..