
Preşedintele rus Vladimir Putin a ieșit cu un discurs televizat, după ce Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, a afirmat sâmbătă că a intrat în Rusia cu trupele sale cu scopul de a răsturna conducerea militară, spunând că este „gata să moară” împreună cu cei 25.000 de oameni ai săi pentru a „elibera poporul rus”.
Putin îl acuză pe liderul Wagner de trădare. Ambiţiile nemăsurate ale unora au condus la ”înaltă trădare”, a acuzat liderul de la Kremlin, fără să-l numească pe şeful grupării paramilitare ruse Evgheni Prigojin.
Vladimir Putin a spus că „suntem înjunghiaţi în spate”.
„Este o lovitură de pumnal în spatele ţării noastre şi a poporului nostru”. „Cu asta ne confruntăm, nu este nimic altceva decât o trădare. O trădare provocată de ambiţiile nemăsurate şi interesele personale”, a declarat Putin în discursul către naţiune.
„Este o lovitură pentru Rusia, pentru poporul nostru. Şi acţiunile noastre pentru a apăra patria de o asemenea ameninţare vor fi dure”, a adăugat el, citat de Reuters.
„Toţi cei care au păşit deliberat pe calea trădării, care au pregătit o insurecţie armată, care au luat-o pe calea şantajului şi a metodelor teroriste, vor suferi o pedeapsă inevitabilă, vor răspunde şi în faţa legii şi a poporului nostru”, a dat asigurări Putin.
Vladimir Putin a fost nevoit să recunoască că situaţia de la Rostov-pe-Don este „dificilă”. El a spus însă că „forţele armate şi alte agenţii guvernamentale au primit ordinele necesare”.
Preşedintele rus le-a cerut combatanţilor Wagner să pună capăt imediat participării lor la acte criminale. De asemenea, el a confirmat că Prigojin a ocupat instalaţiilor militare din oraşul rus Rostov-pe-Don.
Nu în ultimul rând, liderul de la Kremlin a făcut un apel la unitate.
„Soarta Rusiei este decisă acum şi toate forţele ar trebui să se unească. Această bătălie, în care soarta poporului nostru este decisă, cere unificarea tuturor forţelor, unificare, consolidare şi responsabilitate”, a subliniat Putin.
„Tot ce ne slăbeşte, orice dispute pe care inamicii noştri externi le pot folosi pentru a ne submina din interior, ar trebui eliminate”, a mai spus el.
„What we are facing now is treason. Ambitiions and personals interests led to betrayal” Now clock is ticking and we’ll see for how long Prigozhin is able to survive pic.twitter.com/5RuMGi7jwb
— Giorgi Revishvili (@revishvilig) June 24, 2023
Procuratura generală rusă a anunţat deschiderea unei anchete pentru „răzvrătire armată” împotriva lui Prigojin, care s-a revoltat după ce a acuzat armata că i-a bombardat oamenii. Autorităţile au înăsprit măsurile de securitate la Moscova şi în alte câteva regiuni din Rusia.
Această turnură dramatică a evenimentelor, cu multe detalii neclare, pare a fi cea mai mare criză internă cu care se confruntă preşedintele Vladimir Putin de când în februarie anul trecut a ordonat o invazie la scară largă a Ucrainei, numind-o „operaţiune militară specială”, comentează Reuters.
Liderul grupării paramilitare Wagner a afirmat într-o înregistrare video postată pe Telegram că se afla sâmbătă dimineaţa în cartierul general al armatei ruse din oraşul Rostov, un centru-cheie pentru asaltul Rusiei asupra Ucrainei, şi că a preluat controlul asupra unor situri militare, inclusiv asupra unui aerodrom.
Hello, the product images on your website are very high quality and reflect the real appearance of the products. This allows me to better understand the products.
Hello, the blog posts on your website are very helpful and informative in the dermocosmetics and supplements fields. I will visit frequently to learn new things.
Putin injunghiat in spate? Pai la ce se astepta de la un aliat (editat), pentru ca Prigojin este (editat). Vedeti aici:
„Prigozhin was born and raised in Leningrad (now Saint Petersburg) in the Soviet Union on 1 June 1961,to Violetta Prigozhina. His father died early, and so his mother supported him and his sick grandmother by working at a local hospital. His father and stepfather were of Jewish descent.
Se pare ca la D-vs. in redactie sint si salariati care nu afiseaza toate opiniile cu toate ca indeplinesc cerintele de vocabular .
Greu de spus ce se intimpla acolo de fapt pt ca ce vedem noi este o piesa jucata de „teatru evreiesc de stat” jucat la ambele capete si nici masoneria nu sta cuminte ca de regula. Putin este un moderat, Prigojin este de fapt un radical si atunci sa vezi razboi mai ales ca polacii o cauta si o vor iar noi si modovlahii sunt impinsi de la spate sa intram in scena prin unele cozi de topor.
Nu știu de ce am impresia ca Wagner a întors armele cu 360 grd. Deja pare o oportunitate ofensiva ucraineana. Sa nu fie o capcană.
Parca am mai văzut asta… Noaptea cuțitelor lungi, sau cum a trecut efemera glorie a batalioanelor SA.
Intoarcerea armelor la 180°.
0peratiunea speciala pe invers, denazificare la Ministerul Apararii.
Eu o spun de mult ca Putin e agent american,bucatica rupta din Eltin si Gorbaciov…
A venit ceasul judecatii,un criminal care omoara slavi,in timp ce dusmanii rad de Rusia si cu tuhasul
Geaba suntem dotati cu fel de fel de aparate, divaisuri,cip-uri si softuri , cabluri , sarme si altele daca nu avem INFORMATIA CORECTA .
Presa autohtona este neputiincioasa , ca in 1989.
Mass media abunda de dezinformari si manipulare.
Noroc de presa libera profesionista straina.
Mistheaux! Te-ai trezit din șoc? Pe asta n-ai profețit-o. Sunt curios ce gugumănie o să inventezi. Evident, lucrezi și la asta, și la laudele pe care o să ți le adresezi sub alte identități (czernowitz și celelalte 3-4).
Tare as vrea sa cunost cate zerouri are „oferta de nerefuzat” pe care sunt convins ca a facut-o Unchiul Robinet lu’ Nea Prigojin…
Nu era mai bine ca Putina sa nu invadeze Ucraina?
Nu era de ajuns ca a transformat Rusia intr-un stat iresponsabil, terorist, lipsit de orice credibilitate, fara niciun fel de respect fatza de tratate si acorduri, fatza de viata omeneasca si cu o armata praf.
Acum aceasta rusine mondiala a ajuns si circul umanitatii.
Uite ce gunoi admira lingaii putinantropului antropoid de pe forum si Victor Orban al Ungariei……[Rumburak]
Prigojin e jîd, se vede după mutra caracteristică. Probabil emisarii lu’ $$oroș au ajuns la el cu milioanele de $$…
Și Jale’n’sky a fost „sensibilizat” prin aceleași „mijloace specifice”, are vila de 4 milioane de $$ în Italia.
Pentru mine, singura întrebare ce rămîne e dacă în războiul civil din S.U.A. generali și ofițeri ai armatei confederate au fost CUMPĂRAȚI cu $$ de jîzii lu’ criminalu’ Lincoln……[Rumburak]
https://www.washingtonpost.com/history/2023/04/09/civil-war-southern-generals-union/
Oligarhii rusi au suferit mult din cauza Operatiei Speciale in Ucraina. Miliarde si miliarde de dolari le – au fost confiscate de NATO….Nu puteau sa stea cu mainile legate….Putin a declarat inainte de inceperea Operatiei speciale ca inamicul adevarat si puternc se afla in interiorul Rusiei….Miscarea lui Prigojin poate duce la o apropiere politica mult mai mare a Rusiei de China….Partidul Comunist chinez nu se poate angaja la un sprijjin total pentru o tara care nu isi controleaza Oligarhii….Oligarhii americani sunt bine controlati, la fel cei chinezi….. Am vazut ca atunci cand Elon Musk a facut scandal ca nu mai da Sateliti Ucrainei a fost chemat la Conducere si adus urgent pe calea oficiala..
Cu Putin și acești paramilitari Wagner , preferații sai in rezolvarea treburilor murdare, pare sa se întâmple cam cum a fost cu securitatea din România. Ceaușescu i-a crescut și le-a dat puteri nelimitate. Iar securitatea și a omorât tătucul .
Frica îl strangulează pe infamul criminal Putin, cel mai criminal terorist al sec.XXI. In teroristă Rusie toți au devenit captivi, chiar și potentații care și ei vor plăti cu capul. Regimul criminal putinist a făcut ca societatea rusă sa fie răsturnată pe dos prin tirania generalizată, instituțională. Evident, in clipa de față, frica ii sufoca pe ticăloși, nemernici, demenți. Toți s-au angajat în război sub flamura Fuhrer-ului Putin. Și în locul lui Putin va veni alt Putin, pentru că sistemul criminal terorist constituit va rămâne. Numai printr-o schimbare de regim, războiul fatal ar putea fi încheiat. Numai printr-o revolta, prăbușirea celui de-al „patrulea” Reich poate deveni o certitudine. In fine, împotriva unui regim criminal orice mijloace de lupta sunt justificate. Din dorința de mai bine, le urez moscalilor sa se mănânce între ei. De fapt, ce vedem noi aici? Legea Talionului! Un ghiuj înfricoșat care nu se va judeca pe sine și un prilej de a face de bășcălie pe un dictator care judecă caracterele altora. Pe un fond tragi-comic. Într-o țară a crimei, sub cerul crimei, in numele unei naturi criminale. Dar cu ce costuri pentru turmă gregară moscala…
si noi ! de 33 de ani ne dau astia cu cutzitashele pan’ toate partile….
25 de mii sa fim seriosi. Rusii cistiga cu cit conflictul este prelungit mai mult. Razboiul asta e khazaria impotriva ortodocsilor crestini punct. Nato proprietatea khazariei domne nu e Slava ucraina e Slava khazaria.
„Putin rupe tăcerea”,dar mai tarziu,inca e ametit de lovitura
Stalin a stat cateva luni in silenzio stampa !:))
Oricum, tot regimul de fier a lui Putin a ajuns o bascalie, dovada ca razboiul cu Ucraina a fost o mare greseala Q.E.D.
PS A ajuns sa blocheze militar autostrada spre Moscova pe o raza de 400 km, distanta dintre Rostov si Moskova fiind de cca 1000 km; frica pazeste pepenii
La ce sa te aștepți de la niște consumatori profesioniști de vodca? Întărâtă-i drace?
Cântecul de lebădă a lui Putin!
Dacă scăpa de Prigojin și de „Marșul lui pentru justiție”, de data asta, următorul pretendent la putere îl trimite între patru scânduri pe lumea cealaltă, potrivit tradițiilor încetățenite pentru tranziția puterii la ruși.
Mi-am luat punga de popcorn și stau în fața televizorului… Se anunță o avalanșă de evenimente…
Toata aceasta sceneta este organizata consensual (in acord reciproc), insa disimulat, intre toate partile ruse implicate (care a/par antagonice in pentru perceptia publica) tocmai pentru a se putea justifica = pre/activa parghii nucleare pentru atacuri nucleare in Ucraina. Foarte curand. In caz contrar, infrangerea Rusiei ar deveni iminenta. Mult succes !