Râde ciob de oală spartă, cu cetățenii pe post de spectatori

Politicienii îngroașă obrazul încălcând regulile de protecție sanitară și se și acuză reciproc, deși au procedat la fel! Asta în timp ce românii se confruntă cu tot mai multe restricții.

De pildă, premierul Orban, aflat într-o perpetuă campanie electorală.

După ce a fost surprins în sediul Guvernului de două ori fumând și fără mască, Orban se arată oripilat acum că adversarul său de la PSD a procedat cam la fel.

Astfel, premierul i-a atacat duminică pe liderii PSD, surprinși la un restaurant din Buzău fără să respecte regulile impuse pentru combaterea coronavirusului. ”Au avut o conduită iresponsabilă încă de la începutul pandemiei, bagatelizând pandemia, punând bețe în roate autorităților. Ignoră regulile de protecție sanitară”, a spus Orban.

Întrebat despre imaginile în care chiar el a apărut fără mască și fumând alături de unii miniștri la biroul său din Palatul Victoria, Orban a spus că a greşit şi că ulterior a respectat măsurile. Ca și Marcel Ciolacu acum, și Ludovic Orban a fost amendat la vremea respectivă, pentru că a fumat în spaţiu închis şi pentru că nu a purtat mască.

V-ați lămurit?

(FOTO) Marcel Ciolacu, prins în flagrant cu „lingura”

Ludovic Orban nu-i la prima abatere

Document despre niște guvernanți mizerabili

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8518 Articole
Author

18 Comentarii

  1. Dar cum de va permiteti sa-l numiti pe conducatorul prea-iubitului vostru PSD „oala sparta”?

  2. O intrebare decenta, pentru ca au cazut in propria lor capcana, plasa de la bot, ambele partide si nu numai! Vezi la o masa sau intro incapere mai multe grupuri printre care, cel putin unul e mega cunoscut, De ce este doar mega cunoscutul aruncat in dejectii daca au fost o diatamai gloata? Indiferent de entitate sau loc de munca, sa tineti minte! „Rasul rade si batjocura barfeste=maidanezii si cocalarii Srl”

  3. Orice speluncă de port arata mult mai decent „dăcît” cocina din fotografie, nu din cauza decorului ci din pricina personajelor.

  4. Draga Ioana,eu sunt obiectiv:toti din foto meritau palme pentru ca nu purtau masca pe bouche,Orban si rahatul de Aurescu, in plus cate un cap in gura,ca fumeaza in spatii inchise!Si eram in Starea de Urgenta!:)))
    Acum,ghinion de nesansa,si Ciolacu cand are,cand n-are deviatie de sept,acum la carciuma,altadata la ziua Frantei,altfel e perfect Ce sa mai ceri unui covidiot,daca liderii principalelor partide sunt cum sunt!

  5. Sa moara de ciuda dusmanii ca guwernul meu mandolina-pepsiglas e o gluma nu guvern.
    Cineva are la Victoriei (sau Cotroceni) cand scade numarul de covizi mai apasa acceleratia din cand in cand sa nu se prinda lumea ca PNL fura nu guverneaza.

  6. Orban a baut la serviciu. Orice alt functionar era dat afara. Tutulucu de ciolacu s-a crezut in siguranta. E hazliu ca da vina pe activistii #rezist. Sepepeul te-a facut din poze ciolacule.

  7. Premierul da un exemplu:Gresesti iti cer iertare si gata !!!!Bai PNListilor PDListilor voi mai credeti ca va mai crede cineva ?Faceti ce trebuie pentru Romani daca vreti sa mai obtineti macar jumatate din procentul pe care l-ati dat pensionarilor,parintii si bunicii vostri conform unei legi aprobate,promulgate de seful vostru.RESPECTATI LEGILE TARII si CONSTITUTIA.

  8. Re, redand aceasta poza, credeti ca-l „albiti” pe „tuciuriul” agramat si „revolutionar cu rol determinant” din Buzaul fara revolutie?!

  9. Blondul era in Perimetrul Satrei ancestrale la Buzau City unde flecarea in legatura cu Mazilirea Fostului Sef al Hofilor de Portofele din Gara Focsani – Marian Oprisan.
    DA, DA, DA. De trei ori DA !
    Blondul a Gresit iar Mexicul va Plati pentru Asta…

  10. stiind ce rusine a patit orban, fapta lui ciolacu dezvaluie ori prostie, ori nesimtire.

  11. Dobitocii din poză nu-şi dau seama că prin această ipostază în care au fost surprinşi ( şi câte altele pe care le ţin „organili” pentru ameninţări şi şantaj) au compromis cu totul campania de îmbotniţare a românilor ?!
    Degeaba au cheltuit sute de milioane de euro pentru a cunpăra măşti şi bunăvoinţa massmedia făcută părtaşă la o campanie demenţială de restricţii şi îngrădiri de drepturi cetăţeneşti, la umbra cărora banda de lotri ai lui Iohanus au furat cât alţii în două mandate, că oamenii s-au prins de cacealma şi şi-au dat seama de escrocherie !
    Nu poţi compara efectul avut de vizibila încălcare a legilor şi dispoziţiilor de către nişte cetăţeni, când capii cetei de prădători ai României nu păţesc nimic: Ce-ar fi făcut ghibolul din deal dacă ar fi fost vorva de un alt guvern decât al lui !?
    Nişte nesimţiţi , dar măcar să nu aibă pretenţia de a fi respectaţi. Noi respectăm funcţia nu nemernicii care au ajuns în ele prin malpraxis penal !

  12. Si cu asta ce ai vrut sa spui Ioana Radu? Ca …capra moarta si varza la butoi. Orban si-a cerut scuze. Macar asa din bun simt. Dar Ciolacu-prostacu si prins dar si cu gura mare. Iar capra de Ioana il promoveaza pe post de victima, adica varza.

  13. https://www.onrc.ro/documente/legislatie/Legea%20552020.pdf
    Daca ei in Stare de Urgenta erau relaxati, grupul celalat este relaxat in stare de alerta…
    NOI SUNTEM VICTIME, NOI SUNTEM AGRESATI si IMPIEDICATI SA CIRCULAM LIBER/RELIGIOS conform legii.
    LEGEA se refera la purtarea mastii IN INTERIOR nu pe strada…
    Sa speram ca Dumnezeu vede si va face dreptate, chinuindu-i si hartuindu-i asa cum fac ei cu noi….

  14. Așa arată GuWernul Meu votat cu largă majoritare 66,66%???

  15. Stie si Ciolacu cine l-au facut dar ii este frica sa-i numeasca public.

  16. Oauuu! L-am auzit pe acest poreclit ‘plicusor ban’, cum spunea „cetatenii sunt convinsi ca sunt primar de o luna de zile” si inca o minciuna cu care manipuleaza distrugand pana si ‘dovezile camere video’ prin spusele demente „nu e nicio problema, sunt cateva articole scrise in presa, in rest nu e nimic grav”! In prima faza cu „cetatenii sunt convinsi…”, bai, tu crezi ca cetatenii sunt prosti sau tu esti o epava imputita considerand cetatenii din bucuresti naivi, nestiutori sau prosti?! In a doua faza „sunt doar materiale/articole in presa in rest, nu e nicio problema/dovada…”, cat de prost poti fi sa anulezi prin minciuni si manipulare dovada clara si incontestabila ca s-a furat la alegeri? Unica dovada certa sunt imaginile video completate de declaratiile judecatoarei inregistrate de un necunoscut plus declaratiile in scris la dosar, toate aceste dovezi duc la anularea sigura a alegerilor fara nico problema! Cred ca este clar pentru orice individ, inclusiv pentru cei care te chiorasc mintind ca birjarii: alegeri fraudate=anulare tur de scrutin si programarea ulterioara a altuia! Este ca la momentul unei crime sau viol: totul live dar niciun vinovat, se pot continua infractiunile!

  17. La masa ai voie 4 persoane ca asa s-a hotarat anticonstitutional.
    Dar Ciolacu erea la serviciu la o sedinta de partid in timp ce lua cina.
    La munca sunt sute de oameni in fabrica sau in sali de clasa sau facultati.
    Asa ca lasati gargara mai bine ziceti ca tara a incaput pe mana unui neamtz …a unui ungur….a unui arab si a unui ebreu care i-si bat joc de poporul roman.

  18. Ce ciob, ce oala sparta? Gasca de imbecili si-ntr-o parte, si-n cealalta!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.