Alexandru Rafila: „Eu nu am de ce să îmi asum”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că nu îşi asumă situaţia de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, întrucât este vorba despre „o infracţiune de omor premeditat”, şi că nu are de ce să demisioneze.

„Eu nu am de ce să îmi asum personal această situaţie, pentru că acolo este vorba despre o infracţiune care presupune un omor premeditat şi într-o astfel de situaţie nu cred în niciun fel că este responsabilitatea mea sau a ministerului Sănătăţii pentru o astfel de acuză. Din punctul acesta de vedere nu am de ce să demisionez. Noi avem foarte multe proiecte, reconstruim sistemul de sănătate, reformăm sistemul de sănătate, aşa că o chestiune care pune în dubiu pentru că a creat foarte multe emoţie este o chestiune pe care o înţeleg, dar demisia pentru ceva pe care nu puteam în niciun fel nici să îl controlăm şi nici să îl influenţăm…”, a spus ministrul la o conferinţă de presă.

El a precizat că nimeni nu poate interveni în ceea ce priveşte decizia medicală individuală a medicului.

„Vă rog să reţineţi: nimeni nu poate interveni în ceea ce priveşte decizia medicală individuală a medicului. Nu poate nici ministrul Sănătăţii, nici managerul institutului. Este decizia lui profesională. Eu nu pot să intervin. (…) Nu cred că această problemă ţine de Ministerul Sănătăţii şi de politica de sănătate din Ministerul Sănătăţii”, a susţinut Alexandru Rafila.

El a spus că nu are niciun element prin care să confirme că s-a încercat muşamalizarea acestei situaţii.

„Nu am niciun element prin care să confirm că s-a încercat muşamalizarea acestei situaţii. Noi nu încercăm în niciun fel să o facem”, a spus ministrul.

El a afirmat că în calitatea pe care o ocupă nu poate să încalce legea şi să destituie sau să angajeze pe cineva decât în condiţiile legii.

„Eu nu pot să încalc legea. Nici să destitui pe cineva, nici în alt mod, să angajez pe cineva sau să reangajez pe cineva, decât în condiţiile legii. Eu nu pot să dau dispoziţii de angajare sau de desfacere a unui contract de muncă, nu am făcut-o niciodată, decât dacă există o bază legală pentru acesta”, a arătat Rafila.

Potrivit acestuia, ancheta Corpului de Control a ministrului Sănătăţii a fost oficială şi s-a făcut pe baza unui ordin.

Doi medici de la Secţia ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” au fost reţinuţi miercuri de procurori pentru omor calificat, în dosarul deceselor suspecte.

Este vorba de două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon, acuzate că au provocat moartea unui pacient aflat în stare gravă la terapie intensivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

19 Comentarii

  1. Absolut. Domnul fiu de tortionar are un portofoliu bogat de alte infractiuni pe care ar trebui sa raspunda.

  2. Decapitează tot sistemul de ucigași din sănătate!
    Nici asta nu-ți asumi?
    Ești,, păpușă gonflabilă ” a criminalilor ucigași cu premeditare, nepăsare, neștiință etc, din spitale ?
    Ești complice la genocidele din spitale!
    Să – ți vezi rudele dragi ucise cu zile în aceste ,,abatoare cu măcelari, să rămâi marcat pe viață,ca să poți înțelege traumele psihice prin care trec cei cărora le-au fost ucise cu zile persoanele dragi?
    Îți vine să distrugi toată lumea, nesimțiților -măcelari!

  3. Totuși, am văzut la tv aceste doctorite, pun cel puțin o întrebare decenta:
    – Unde și cum au făcut studiile?
    – A controlat cineva diplomele la modul real?
    – Nu cumva sunt din categoria restanțe achitate și plasate politic pe acel loc de muncă?
    Întreb pentru că, efectiv, nu au imaginea doctorului, a medicului cu studii reale interesat de viață bolnavilor! Îmi pare rău că afirm așa ceva, dar nici în Elveția unde e libertatea reală la orice, nu sunt asemenea exemplare că arătări.

  4. Ce așteptări să ai de la fiul unui torționar,cum naiba au reușit ăștia vsa ocupe funcții publice și importante în statul român,el , Voiculescu de la ong usr,cum ?

  5. Scuze, o mică completare:
    Nici ministrul de interne nu își asumă dezastru practicat în domeniul in care e numit da au ajuns polițiștii care își fac datoria sa fie scoși din sistem pentru că, cei rămași, sa nu ia nicio măsură legala! Haosul sa fie in orice și infractionalitatea să ajungă la cote alarmante, la fel și în justiție!

  6. Normal ca nu-si asuma nimic. Si cand s-a intamplat nenorocirea de la Spitalul Movila din Ploiesti, cand o pacienta a ars din cauza unui Dorel care a taiat o teava cu flexul, provocand o explozie si un incendiu, Rafila a declarat ca nu-i vorba de malpraxis, ci doar un accident. Individul trebuie dat nu afara, ci ” inauntru „, sa vada si el cum arata puscaria pe care o umplea tac-su.

  7. el nu i-a omorat cu mana lui de acasa,doar a patronat omorurile

  8. Sa va fie rusine PSD-istilor ! Tara a luat- pe aratura sub conducerea voastra.

  9. Dar cand ai facut ancheta in spital si ai iesit sa minti ca totul este in regula? Ai mintit cu premeditare? Esti complice cu toti criminalii sau esti seful lor,alaturi de Arafat?

  10. de ce oi fi intreband,stim ca voi toti slugoii din institutiile statului sunteti killerii tarii si ai natiei,toti,fara exceptie!

  11. Blah, blah, blah iar la alegeri tot pesede & penale votati. Cel puitin 60% vor lua comasatii la parlamentare.

  12. El poate sa nu isi asume faptul ca a acoperit editat de la ATI-ul spitalului Pantelimon, asa cum nici taica-su nu si-a asumat cati oameni a editat.

  13. Si el si toti ceilalti medici care le iau apararea editat de la ATI Pantelimon se fac partasi la editat!

  14. Tocmai daia sa pleci dle Rafila .pentru ca nu iti asumi crimele si morții ce au murit cu zile sub nasul ministerului in buricul tarii

  15. Rafila trebuia sa nu isi asume functia ce o ocupa.Trei ani in opozitie ne-a explicat EL cum ar face daca ar fi cucutitul in mina.De cind a venit a distrus si ce mai era ramas bun in sistemul medical romanesc.

  16. Propun sa-i dam MEDALIA DE AUR OLIMPICA pentru inocenta cu care ne priveste si detasarea cu care ne sfideaza….Va dati seama ca este intangibil, ca Arafat….sa purcedem, deci, sa-i dam medalia de aur, dar nu numai lui, ci tuturor tradatorilor si criminalilor…..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.