Raluca Turcan împarte dreptatea: ”Nu s-ar fi ajuns aici”

Deputata PNL Raluca Turcan, fost ministru al Muncii. susține că dreptatea este de partea cadrelor didactice şi nu s-ar fi ajuns aici dacă salarizarea profesorilor nu era scoasă din Legile Educaţiei sau dacă măcar un draft al Legii Salarizării ar fi fost gata, aşa cum suntem obligaţi prin PNRR.

”Dreptatea este de partea cadrelor didactice şi nu s-ar fi ajuns aici dacă salarizarea profesorilor nu era scoasă din Legile Educaţiei sau dacă măcar un draft al Legii Salarizării Unitare ar fi fost gata, aşa cum eram obligaţi prin PNRR”, spune Raluca Turcan într-un comunicat.  ”Dar timpul nu poate fi dat înapoi! Salariile trebuie crescute suplimentar şi Guvernul a asigurat cadrul legal pentru o prima creştere salarială. Vor urma creşteri salariale consistente pentru că toată clasa politică a înţeles revendicările cadrelor didactice”, a continuat ea.

Turcan avertizează totodată că ”posibilitatea amânării examenelor poate afecta însă perspectivele de cariera ale copiilor României”.

”Sper, aşadar, ca examenele copiilor să rămână în graficele stabilite, anul şcolar să fie încheiat la termenul stabilit pentru că atenţia şi respectul faţă de statutul, demnitatea şi nivelul salarial al cadrelor didactice au fost câştigate pe termen lung prin această mişcare de uriaşă forţă socială pe care au arătat-o profesorii. Niciun politician nu va putea să nu respecte angajamentul făcut în urma celei mai mari mişcări sociale din ultimii 30 de ani declanşată de profesori!”, mai spune liberala.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8551 Articole
Author

17 Comentarii

  1. vai de noi! pe turcana a lovit-o empatia! pe bune, jocul asta este de un penibil grotesc. mint, fura, inseala! asta e natura politicianului roman: sa ascunda adevarul in propria mizerie existentiala si sa distruga cit mai mult in folos propriu. un iohannis multiplicat.

  2. Aloo turcan waia unde este legea interzicerii cumulului pensiei de la stat cu salariul tot de la stat?!? Pe unde ai uitat-o?!? Te-ai plimbat cu ea pe la toate televiziunile și deodată MULCES.

  3. Niciun politician nu va putea să nu respecte angajamentul făcut în urma celei mai mari mişcări sociale din ultimii 30 de ani declanşată de profesori!”, mai spune liberala.————-Daca derulam din urma toate angajamentele politicienilor facute pt. romani,putem sa o contrazicem pe madama asta Raluca Turcan si sa ii spunem ca nu are dreptate.Asa cum s-au comportat tot timpul acesti politicieni ,la fel se vor purta si de acum inainte .Profesorii nu ar trebuii sa aiba incredere in ce promit acum politicienii pt. ca asa ceva nu au facut niciodata .Tot ce solicita profesorii trebuie facut imediat si nu amanat asa cum incearca sa pacaleasca guvernul in frunte cu Johannis.

  4. Cerem asociatiilor de elevi si parinti sa actioneze in judecata liderii grevei si profesorii grevisti !
    Pana la solutionarea pe cale judecatoreasca a disputei sa nu mai permita intrarea la ore a profesorilor
    Vor greve in Invatamant,sa aiba parte de Revolutie!

  5. Cariera de curvă în politică nu are treabă cu școala. Asta o știe bine și coana asta țurcană. Asa ca să nu mai dea din fleanca si sa para ca o doare ceva mai mult fecat in kuuhr de examenele copiilor! I-a trecut timpul! Nici la mature nu mai intră.

  6. O plăcere pentru doamne pe tocuri să parcurgă tot centrul Sibiului, fără zone cu trotuare netede, doar piatră cubică pentru potcoave și căruțe. Și culmea este că e nu este piatră autentică. Au adus niște plăci frumoase netede, le-au spart în bucăți cubice le-au montat în nisip pe mii de metrii pătrați, după care au adus o mașină specială care scotea o flacără la 1200 grade Celsius cu care a topit la suprafața piatra dându-i patină. Dar pentru femei pe tocuri sau pantofi moi gen balerini e teroare. În cazul din poză doamnele de onoare și prima doamnă, obligatoriu ținută de mână ca pe fetița neastâmpărată, trebuie să tină pasul și cu cineva cu pasul mare.

  7. Pe cine intereseaza copiii romanilor? Pe johanis nu, nici pe apropiatii lui. A, da, ii intereseaza pe bolsevicii leghebetisti care conduc si USA si UE. In rest, pe asa-zisii profesori romanesti ii intereseaza sa strige LOZINCI PE STRAZI. La fel pe politicienii din conducerea statului, ii intereseaza doar sa deverseze lozinci. Nici pe romanii insisi nu-i intereseaza decat lozincile. La lozinci ies in strada, la inundatii, sau alte nenorociri, sau la strans gunoaie, nu.

  8. „Niciun politician nu va putea sa nu respecte angajamentul facut”, adica in 2024 mergeti sa realegeti (tot): pe Raluca, Roberta, Gabi, Corina, Olguta, Ramona,Veorica si pe ceilalti politicieni si politiciene care „probabil” vor candida din nou la parlamentare, europarlamentare sau locale pt urmatorul mandat .

  9. Da și Clanul numit PNL a lucrat doar împotriva românilor ,spune și pe asta fă țurcană

  10. De ce ii numiți pe indivizii ăștia ,,oameni poĺitici”?!! Ei sunt de fapt niște pramatii care nu au fost și nu sunt în stare sa practice o meserie pentru care poate au făcut o scoala,au lipit afișe la partidele la care au aderat și astfel au ajuns în parlament sau alte forme de gașca dar în niciun caz NU sunt oameni politici.
    Vezi țurcanu.

  11. Țurcana și cu grăsanele, un pas în spatele perechii prezidențiale! Execu…ta-rea!!!
    A fost bine, șefu?

  12. Nu inteleg , tantitza asta era de partea „puterii”, ce se intampla , se scufunda barca cumva ?

  13. haide „Tu” !
    care „perspectivele de cariera ale copiilor României” ???
    autocarele si avioanele sunt viitorul lor: voi toti ii alungati semi-analfabeti in afara!
    nu mai socotim cati devin toxico-dependenti (alcool,prafuri,etc).
    numai greve ,smenuiala de politicieni hoti au gustat din ’89 … iar „Tu” mai ai tupeu sa deschizi pliscul ??????
    ce dracu?

  14. @nutucarita,
    „autocarele si avioanele sunt viitorul lor”
    -treaba lor!

  15. Ea trebuie sa imparta gurita, tuturor sutinatorilor tradatorilor romani

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.