Rămaşi fără mari români şi fără idealuri naţionale

Puterea, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, dă semne de paralizie de câte ori e vorba de problematica radicalizată a minorităţii maghiare în România, nu mai îndrăzneşte să reacţioneze imediat, mârâie doar pe şest, pe la colţuri, faţă de abuzurile liderilor maghiari, fie ai UDMR, fie ai formaţiunii lui Laszlo Tokes, sau faţă de abuzurile unor parlamentari ai Ungariei sau ale premierului Ungariei (veniţi în România), care ne calcă în picioare demnitatea naţională. Teama că UDMR părăseşte coaliţia guvernamentală şi tot eşafodajul PDL se prăbuşeşte, naşte monştri. Atâta laşitate n-am mai pomenit. Marele Traian Băsescu, care se opune recunoaşterii separatistei Kosovo, se face că plouă atunci când liderii Ungariei îşi permit să se amestece în treburile administraţiei noastre, iar liderii UDMR cer ajutorul Ungariei pentru a impune o separare teritorială pe criterii exclusiv etnice, în spirit antieuropean. Nemernicia românească a celor ce vor să fie la putere cu orice preţ, precum PDL-Băsescu (inclusiv cu preţul ruperii României), e condamnabilă. Miroase de departe a trădare.

A atras atenţia declaraţia măruntului (dar atât de periculosului) dictator Viktor Orban, premier al Ungariei, la tabăra de vară a maghiarimii de la Tuşnad, că a venit vremea renaşterii naţiunilor în Europa! Sigur, se referea la renaşterea Ungariei Mari (adică desprinderea Transilvaniei şi Banatului de România şi includerea lor în circuitul fostului Imperiu Austro-Ungar) – dar de ce n-ar fi şi o renaştere a României Mari? De ce n-ar renaşte şi naţiunea română, nu numai cea maghiară? Adică la actuala Românie să se alipească teritoriile româneşti numite Basarabia (cu cele patru judeţe de la Marea Neagră, azi sub autoritatea Ucrainei), Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa. Viktor Urban a pus pe gânduri asistenţa, afirmând că recesiunea, criza economică mondială în principal va duce la renaşterea naţiunilor. Inclusiv revoluţiile din Africa şi falimentul Greciei sau dezastrul din Japonia după cutremurul fără precedent (care a pus sub semnul întrebării energia nucleară) sunt argumente că naţiunile se regrupează şi vor renaşte. Şi că o soluţie ar fi şi enclavizarea Ţinutului Secuiesc, să se iasă din criza mondială! În numele… „unificării naţiunii ungare” (că nu-i ajunge unificarea în cadrul graniţelor Uniunii Europene sau ale spaţiului Schengen, când o fi; în plus, că s-a acordat cetăţenia Ungariei maghiarilor din România). Unificare a naţiunii ungare prin dezmembrarea României? Teribil, Viktor Orban a anunţat, ca un adevărat premier de extremă dreaptă, cum s-a dovedit, că el a avut dreptate în tot ce a făcut de când e la putere în Ungaria (numai pe măruntul nostru dictator Traian Băsescu l-am mai auzit că are dreptate în tot ceea ce face, inclusiv în tăierea salariilor cu 25 la sută şi creşterea TVA cu 5 procente peste noapte, pauperizând populaţia de rând, majoritară, că a luat-o înaintea tuturor, uitând să amintească de nivelul de trai din România în comparaţie cu ţările din Uniunea Europeană), că ţările din Uniunea Europeană calcă pe urmele Ungariei lui, fiindcă s-a stins… făclia Vestului! Auziţi: „Ungaria reprezintă exemplu în multe privinţe: impozitul bancar a fost introdus de multe state. Legea presei din Anglia se va asemăna mult cu Legea mass-mediei maghiare. Fondurile de pensii private sunt în curs de naţionalizare şi în alte state din Europa Centrală. Lumea veche nu a fost răsturnată de noi, dar nici nu trebuie să ne pară rău după ea”. Dacă Ungaria e exemplu, înseamnă că trebuie să ne aşteptăm la ce e mai rău şi în România, unde Băsescu are acelaşi discurs ca Orban: că s-a ajuns la capătul societăţilor de bunăstare în Uniune Europeană (acum înţeleg de ce românii trebuie să fie săraci; o prostie fără margini, ţările dezvoltate europene au un standard de viaţă pe care românii nu-l vor avea nici în vis vreodată) şi că „în locul statelor de bunăstare trebuie să ne vedem de societăţile bazate pe muncă”. Băsescu, ca Orban, îşi acuză poporul că e leneş, fură (prin evaziune fiscală), nu munceşte (deşi există economie neagră şi gri) şi aşteaptă protecţie de la stat…

Curios, după 22 iulie 2011, de la atentatul superteroristului norvegian, studiindu-se cazul, s-a schimbat percepţia publică în legătură cu naţionalismul şi multiculturalismul (egal cu marxismul cultural). Se pare că Viktor Orban are încă o dată dreptate, dacă nu se vrea cu vorba bună „unirea naţiunii ungare”, se va pune mâna pe mitralieră. Îl aşteptăm pe extremistul maghiar Csibi Barna (care a spânzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu în piaţa publică la Miercurea Ciuc) să intre în pielea naţionalistului norvegian şi să ceară independenţa Ţinutului Secuiesc, să asigure unitatea naţiunii ungare post-Trianon, cerută de la Budapesta de premierul Ungariei (în faţa căruia preşedintele Băsescu n-a scos un cuvânt cât s-a aflat în România). Unde ne sunt marii români devotaţi României?