Raport ONU despre evoluția economiei mondiale

Creşterea economiei mondiale ar urma să încetinească anul acesta la 1,9%, de la un nivel estimat de 3% în 2022, din cauza efectelor pandemiei, a invadării Ucrainei de către Rusia, a inflaţiei ridicate şi a crizei climatice, se arată într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Conform raportului „Perspectivele şi situaţia economiei mondiale”, ritmul de creştere al economiei mondiale din 2023 va fi unul dintre cele mai reduse din ultimele decenii.

„Creşterea economiei mondiale ar urma să accelereze moderat la 2,7% în 2024, dacă, aşa cum estimăm, unele turbulenţe macroeconomice se vor diminua anul viitor. Perspectivele pe termen scurt rămân extrem de nesigure, deoarece persistă riscurile economice, financiare, geopolitice şi de mediu”, se arată în raport.

Săptămâna viitoare, FMI urmează să publice o actualizare a „Perspectivelor economiei mondiale” (World Economic Outlook), dar săptămâna trecută directorul general Kristalina Georgieva declara că nu vede „o îmbunătăţire dramatică” a actualelor previziuni care indică un avans al economiei mondiale în 2023 de 2,7%, de la un nivel de aproximativ 3,2% în 2022.

În raportul realizat de Departamentul pentru afaceri economice şi sociale al ONU se arată că evoluţia economiei mondiale este afectată de creşterea mai slabă din SUA, UE şi alte state dezvoltate. Economia americană ar urma să înregistreze un avans de doar 0,4% în 2023, de la un nivel estimat de 1,8% în 2022, UE o expansiune de 0,2% în 2023 (de la un nivel estimat de 3,3% în 2022). În schimb, economia Chinei ar urma să accelereze la 4,8% anul acesta, faţă de 3% anul trecut.

FMI previzionează o creştere a economiei SUA de 1% în 2023, un avans al UE de 0,5% şi o expansiune a Chinei de 4,4%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Profita China. Deja a ajuns la nivelul cand poate baga strambe substantiale oricui client din lumea ‘libera’. Toti fomistii, in special europenii au ajuns la mana ei. Mai nou se inarmeaza intr-un ritm alarmant. Are bani de prisos.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.