Războiul din Iran, o reclamă bună pentru arma nucleară

Unul dintre puținii cercetători americani care au discutat direct cu oficiali iranieni și nord-coreeni despre problema armelor nucleare, se teme că războiul din Iran ar putea face și mai dificilă denuclearizarea Coreei de Nord. Și că nu va permite oprirea Teheranului din cursa spre arma nucleară.

Loviturile aeriene nu pot opri cursa nucleară iraniană

Presa sud-coreeană este deosebit de sensibilă la aceste chestiuni, din cauza proximității geografice față de Coreea de Nord. Potrivit Institutului Coreean pentru Analize de Apărare, afiliat Ministerului Apărării din Coreea de Sud, Phenianul ar deține până la 150 de focoase nucleare, relatează cotidianul japonez Yomiuri Shimbun. În interviul acordat publicației Hankyoreh, Jim Walsh respinge ambiția administrației Trump de a pune capăt programului nuclear iranian prin lovituri aeriene. Acestea ar putea distruge o parte din instalații, dar „asta nu înseamnă că vor putea elimina capacitatea Teheranului de a dezvolta bombe atomice”, subliniază el.

„Loviturile aeriene nu pot face nimic împotriva cunoștințelor și expertizei oamenilor de știință care, de douăzeci de ani, fabrică zeci de mii de centrifuge” pentru îmbogățirea uraniului. În plus, atacurile americano-israeliene ar fi putut fi anticipate de Teheran. „Probabil au demontat centrifugele și au ascuns componentele lor” pe vastul teritoriu al țării, afirmă expertul. Dacă autoritățile iraniene ar putea recupera uraniul îmbogățit la 60%, stocat la Fordo, în centrul țării, sau dacă ar fi păstrat rezerve în alte locuri, ele „nu ar avea nevoie de mult timp pentru a ajunge la 90%”, nivelul necesar pentru fabricarea unei arme nucleare, continuă Jim Walsh.

Coreea de Nord: de la denuclearizare la consolidarea arsenalului nuclear

În plus, schimbarea de regim atât de dorită de Donald Trump nu ar însemna neapărat sfârșitul programului nuclear iranian. Aceasta „nu va schimba cu nimic situația geopolitică a țării”, adaugă cercetătorul.

Mai ales că, subliniază Jim Walsh, războiul ar putea avea consecințe asupra regimului nord-coreean, care ar putea deveni „și mai reticent față de ideea denuclearizării”, văzând Teheranul atacat de Statele Unite și Israel. La câteva zile după declanșarea războiului în Iran, liderul suprem nord-coreean, Kim Jong-un, s-a felicitat de altfel pentru faptul că marina sa se echipează cu arme nucleare.

Ambiguitatea nucleară a Turciei și dilema umbrelei de securitate

Nici Turcia nu scapă de febra proliferării nucleare. Pe 10 februarie, cu câteva săptămâni înainte de atacul israeliano-american asupra Iranului, ministrul turc de Externe a răspuns printr-o lungă tăcere la întrebarea dacă Turcia ar trebui să aibă arme nucleare. În cadrul unui interviu în care a abordat situația din Irak și Siria și și-a reafirmat opoziția totală față de un atac american împotriva Iranului, Hakan Fidan a discutat și problema nucleară.

Deși consideră că Iranul nu ar trebui să se doteze cu arme nucleare, ministrul a adăugat că „Turcia ar putea fi împinsă să intre în această cursă a armelor nucleare”. „Credeți deci că Turcia ar trebui să se doteze cu arma nucleară?”, îl întreabă prezentatorul. La această întrebare el nu răspunde, lăsând să treacă un lung moment de tăcere și schițând apoi un zâmbet. Hakan Fidan a fost mult timp șeful serviciului de informații din Turcia.

Victoria SUA în Iran va duce la si mai multă instabilitate

Pentru Turcia, paradoxul războiului din Iran este că până și o campanie americană de succes ar crea o ordine regională mai instabilă decât cea actuală. Situația poate degenera până la cea a Libiei de după prăbușirea regimului Gaddafi. Exista posibilitatea unor vaste conflicte etnice, sectare, cu extindere în Siria, Liban, Irak. Totul la granițele Turciei și în contextul unei relații tensionate între Turcia și Israel, țară înarmată nuclear. Apoi, Turcia are un regim autoritar, cu iz dinastic. Bilal Erdogan, fiul președintelui, este pregătit pentru preluarea conducerii. Nu este grea crearea unei narațiuni care să arate că secularismul turc este amenințat sau că Erdogan este o amenințare majoră în regiune, chiar în dacă Turcia este membră NATO.

Turcia are deja arme nucleare pe teritoriul său: aproximativ cincizeci de bombe nucleare sunt amplasate la baza americană Incirlik, în sudul țării, amintește publicația online Sol. Dar „umbrela nucleară” americană este considerată tot mai puțin fiabilă, chiar dacă relațiile actuale dintre președintele Recep Tayyip Erdoğan și Donald Trump sunt excelente. „Tot mai multe țări se gândesc la această chestiune: Polonia, Coreea de Sud, Japonia, dar și Turcia. Însă fără acordul și sprijinul unei mari puteri, un asemenea proiect poate fi foarte periculos și foarte costisitor, iar riscul este să ajungi în situația Iranului de astăzi”, avertizează un specialist în probleme militare intervievat la televiziunea ziarului Türkiye.

Dublul standard al regimului de neproliferare nucleară

Rusia, a cărei companie publică Rosatom construiește din 2015 prima centrală nucleară a Turciei, s-a declarat public împotriva dobândirii de către Ankara a armelor nucleare. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că a „luat act” de absența unei declarații clare din partea lui Hakan Fidan, adăugând totodată că „regimul de neproliferare este piatra de temelie a securității nucleare”, relatează publicația Turkiye Today.

Atâta timp cât statele care dețin arme nucleare propovăduiesc neproliferarea, dar permit proliferarea prin intermediari și recompensează opacitatea, fundamentul moral al Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNP) va continua să se erodeze. Israelul nu a aderat la Tratatul de Neproliferare Nucleară și are un arsenal nuclear nedeclarat. Potrivit celui mai recent raport al Stockholm International Peace Research Institute, Israelul are 80–90 de focoase nucleare și își modernizează sistemele de transport la țintă. Spre deosebire de Iran, Israelul nu se confruntă cu nicio condamnare internațională sau cu inspecții. Este dublu un dublu standard care subminează fundamentul moral și juridic al regimului de neproliferare nucleară.

Arma nucleară, o alegere rațională

”Armele nucleare sunt considerate, pe bună dreptate, forma supremă de descurajare. Adversarii sunt puțin probabil să amenințe existența unui stat care deține arme nucleare, mai ales dacă acesta dispune de o capacitate de descurajare capabilă să supraviețuiască unui prim atac, deoarece aceasta este situația în care un stat ar fi cel mai probabil să își folosească armele nucleare”, scria profesorul John J. Mearsheimer, pentru The New York Times, in 2019, in timpul primei administrații Trump. ”Are mult mai mult sens ca Iranul să dobândească arme nucleare decât să riște mizând pe posibilitatea ca politica Statelor Unite față de Iran să se schimbe din nou radical. Dacă ar fi dobândit un arsenal nuclear capabil să supraviețuiască unui prim atac încă de la începutul anilor 2000, administrația Trump nu le-ar mai amenința astăzi supraviețuirea”.