Răzvan Cherecheș: Ce riscăm unde va începe şcoala faţă în faţă

Răzvan Cherecheş consideră că, după reluarea cursurilor şcolare cu prezenţă fizică, numărul de decese în rândul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 se va menţine unul ridicat.

„Imediat ce s-a introdus certificatul verde, a crescut numărul de vaccinări pe zi pentru că oamenii s-au temut de consecinţele restricţiilor. Din nefericire, faptul că a scăzut numărul de vaccinări zilnice arată că restricţiile nu sunt aplicate constant şi oamenii şi-au găsit modalităţi de a eluda, de a evita această restricţie. În plus, dacă de luni va începe şcoala faţă în faţă în condiţiile în care şcolile nu sunt pregătite pentru funcţionare faţă în faţă – nu avem ventilaţie, măşti nu se poartă peste tot (…), distanţare nu există şi testarea… încă sunt în proces de achiziţie teste în condiţiile în care ar fi trebuit achiziţionate din vară, ca să fie la începutul şcolii – deci fără îndoială că în oraşele şi în zonele unde va începe şcoala faţă în faţă se va accelera transmiterea comunitară şi înseamnă că peste o lună, undeva în decembrie, vom vedea o creştere a numărului de decese ca urmare a deschiderii şcolii”, a declarat Răzvan Cherecheş vineri, la B1 Tv.
Acesta apreciază că România va continua să se confrunte cu probleme legate de răspândirea coronavirusului până în primăvara anului viitor, în aprilie – mai, când se va încălzi vremea.
„Până atunci, vom fi tot în acest val pentru că, dacă s-ar fi luat măsuri ferme, ar fi scăzut rata de transmitere, ar fi scăzut numărul de cazuri noi, inevitabil în timp ar fi scăzut numărul de decese, după care posibil ca în ianuarie-februarie să fi reînceput creştere ca urmare a relaxărilor din perioada sărbătorilor. Dar, cum măsurile au fost aplicate cu jumătate de gură, cu jumătate de măsură, practic prelungim valul patru până în primăvară”, a adăugat expertul în sănătate publică.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

21 de Comentarii

  1. Slugilor vandute si promovate la Cotidianul le sta in in gat scoala ,viitoarea generatie trebuie sa fie formata din prosti,e clar.Jigodia asta ,din categoria jigodiilor impostoare gen asta,jurma ,arafat pe care vi-i baga pe gat regimul in schimbul banilor cu care va cumpara onoarea de jurnalisti-vax- ,are pe constiinta o viata tanara pierduta in naivitatea ei.Sa mai spuneti jigodiei ca donez 100 de lei pentru aparat si spuma de ras ,precum si un frizer ca sa ii dea barba jos si sa arate si e ca un om,nu ca o gorila.Daca aveti curaj sa ma publicati o sa imi cer scuze ca v-am certat.

  2. De penibilul asta uitasem, ca i-a luat Jurma fata !Hop si parosul cu presupusul..

  3. Cine este acest sinistru personaj, ce scoala a facut, ce rezultate profesionale are? Io pana acum inafara de barba aia s l i n o a s a in care fermenteaza regimul alimentar de vreo ‘doo’ saptamani a useristului nu am gasit nici un motiv sa il bag in seama. Gresesc, acest sinistru este un ‘ulifrici care are pe constiinta o victima: Brigitta D., o creatoare de moda din KKsvar https://www.activenews.ro/stiri/Brigitta-Dachmann-o-creatoare-de-palarii-de-29-de-ani-din-Cluj-Napoca-a-decedat-dupa-ce-a-intrat-subit-joi-in-moarte-cerebrala.-In-noiembrie-anuntase-ca-va-face-vaccinul-citand-motivele-date-de-Razvan-Chereches-168828

  4. Anul trecut a fost la fel. Valul care a început în septembrie s-a terminat abia la sfârșitul lui aprilie. De data asta vaccinarea s-ar putea să-l scurteze un pic, dar atât.

  5. Sa ne teezim facand vicaliza. Bai doftore, dar cum naiba in tarile civilizate unde nu exista strictetea terorizanta din Romania, elevii merg la cursuri in clase, elevi normali 9-17 ani 16 la numar/clasa, testati gratuit nazal de doua ori pe saptamana, secretul fiind: SE MUTA LA FIECARE DOUA ORE IN ALTA CLASA PRIN ROTATIE pentru dezinfectie plus aerisire si continua sa invete? Nu e bascalie!

  6. Stimabililor. Ii răspund unui idiot care vorbește prin valorile corectitudinii politice. Lucrez în mediul preuniversitar, repet preuniversitar. Nu am dorit pana acum ca să fac referire la acest aspect. In doi ani de terorism covid, la un efectiv de 1.250 elevi, nu am avut niciun caz grav de îmbolnăvire cu covid. Simple dureri în gat, febra 37,4, o zi, pierderea gustului sau a mirosului. Niciun caz grav care sa necesite internare. Și fiindcă nu am crezut în aberații, mi-am chemat elevii la pregătiri suplimente, chiar și atunci când nu aveam dreptul ca să o fac. Nu am purtat masca niciodată în prezenta elevilor și nici nu le-am cerut ca să o faca. M-am comportat cu ei ca și un om nornal, fără inhibitii și elevii au simțit acest lucru. Doresc ca și alți profesori sa vorbească despre acest fapt și știți de ce, pentru ca m-am saturat ca sa asist la acest joc macabru al mistifiricarilor. Ii rog, pe aceasta cale, pe profesori, educatorii, profesori pentru învățământul primar sa prezinte realitatea. Copiii sun geniali prin imunitatea pe care o au fata de acest covidut. Încercați, stimați ziariști sau staticieni, sa faceți sondaje în scoli. Veți constata ca minciuna bate cu fiecare sunet de clopoțel. Încercați ca să fiți oameni. Faceti-o pentru dragostea fata de copiii și tineretul acestei tari. Nu va mai lăsați prada manipulării și dezinformarii. Dacă cineva pune la îndoială afirmațiile mele sunt dispus ca sa-mi declin identitatea și sa depun mărturie în favoarea afirmațiilor mele.. Dumnezeu mi-e stăpân. Tot ceea ce am postat e în spiritul adevărului. Va rog, va implor colegi ai mei, prezentați realitățile din scoli. Fiți dascăli și nu mai fiți mumii. Va implor faceti-o în numele adevăratei noastre nenii. Fiți exponenții adevărului și nu ai satanismul.
    Dumnezeu fie cu noi.

  7. Pe cine mai interesează ce vomita slugoiul asta userist?
    Voi i-ați văzut mecla, v-ați da pe mana gurului asta?
    Și apropo, de când a devenit nespalatul asta steaua călăuzitoare?
    Ce studii are, ce experienta?

  8. Rog, pe aceasta cale, partidul AUR SI PSD ca să deschidă un portal, prin care sa solicite educatorilor ca să posteze experienta gonflata a covidului in scoli. Rog reprezentanții partidelor ca sa discute cu profesorii despre acest aspect. Implicați profesorii în demistificrea acestei pandemii. Educatorilor fiți oameni și ființe ale lui Dumnezeu. Adevăr, dreptate, frumusețe, credința în Dumnezeu, libertate și profesionalism. Acesta trebuie ca sa fie crezul nostru.

  9. Fai Cherechesule, ce am tocmai auzit?
    Ce e cu Albertino Bourla?
    Probleme fai?

  10. Va informez cu durere în suflet. Prietenul meu, șofer de cursa lunga, la doua zile după ce a făcut prima doza cu Pfizer, a făcut IMA. Dumnezeu sa-l odihnească. În statistica județului apare ca decedat de covid. Doamne nu-i iertare ca știu ce fac.

  11. El. Cherecheș lăsane in pace veziti de ciorba ta ,in primul rand unde sunt medicamentele din spitale și cum este cu infecțiile nozocomiale din acestea,soția tocmai a luat un E. Coli din spital,mai taci din gura să îți fie rușine ,cine te plătește sa ne speri…….

  12. ,,faptul că a scăzut numărul de vaccinări zilnice arată că restricţiile nu sunt aplicate constant şi oamenii şi-au găsit modalităţi de a eluda” – asta e ceva nou, nespalatului asta userist ii este ciuda ca oamenii mai pot sa-si ia de mancare sau alte produse fara sa fie nevoiti sa bage otravurile genice! Nu te prind eu prin cluj sa-ti smulg floaca aia scarboasa! Oameni buni, nu va lasati ca diavolii astia iau bani grei sa mentina spaima si sa va trimita la abator! Nu le mai dati putere punand botul la minciunile televizate! Ca altfel maine,poimaine vor avea si arme si vor fi ca si calaii nazisti! Pentru adevar merita sa lupti pana la capat!!

  13. Chereches nu este cumva dascal uns la universitatea care scoate securisti ‘scoliti’ pe banda rulanta? O face in veselie de 30 de ani incat a umplut tara cu ei. Ultimul pe lista, Coldea!

  14. A ajuns Clujul fabrica de diplome universitare pentru toti trogloditii precum Chereches sau fosta ministreasa a sanatatii si epilarii adanci.

  15. Vaccinul nu da imunitate, te poti infecta si transmite virusul dupa vaccin, chiar poti si sa mori! Se vede de la o posta ca e doar manipulare si vaccinul nu e vaccin adevarat, su ni se baga pe gat acest presupus vaccin, dar nimeni nu-si asuma raspunderea daca te infectezi si transmiti altora infectia, si nici daca mori! E doar o afacere pentru bani multi si o manipulare a celor mai slabi in gandire!

  16. Felicitari, Marius!
    Ma bucur ca imi confirmi realitatea pe care eu o banuiam.
    In teatrul social romanesc apar personaje diforme, cu aer de intelepti aiatici, cu aspect de alogeni umflati de minciuna si doctrine pagane ,asa, dintr-o data; multi vin din Aedeal:jurma, chereches, mihaila.
    Acest Ardeal atat de drag noua, dar care a suferit mult in urma perversei stapaniri austro-ungare, care le-a remodelat creierul si constiinta,ca sa supravietuiasca acelei stapaniri.
    Daca , in Regat,turcii nu au reusit sa ne distruga credinta ortodoxa, in Ardeal,maghiarizarea fortata si pierderea drepturilor i-a determinat pe oameni sa faca compromisuri, sa accepte diverse lucruri care i-au deromanizat,
    Eu compar acele cedari din istorie, la care au recurs mai ales ardelenii plini de privilegii, nu taranii, cu aceste timpuri, in care aceleasi motivatii ,de pastrare a unor drepturi, ii determina pe oameni sa mearga la intepatura cu un ser fatal si sa faca peste cateva luni cele mai uratecomplicatii.Niciodata un compromis nu a adus cu el o schimbare in bine.IN LOC SA REZISTE.
    Putregaiul astta de chereches arata ca un degenerat,apartine unor ideologii straine de romani,vorbeste fara emotia specifica structurii psihologice omenesti, e doar un animal si atat, probabi;l vreun sectant care a castigat o arvuna pentru a emana ineptii toxice.
    Iar televiziunile….arvunite din plin de guvernul tradator, in pun pe sticla pe jegosul asta.

  17. Marx, Engels si Lenin …Musta, Juma si Cherches…!!..asta-i am pus-o.. !!..

  18. Așa e! Școala față-n față are riscuri mari, poate produce ne-proști. Dar dacă doriți, puteți urma cursurile unei școli spate-n spate, vă lăsați barbă cam de-un cot lungime și gata, ieșiți doctori în barbologie ca profesorul chercheleș.

  19. O chestie, pe care până și un român trebuia s-o observe. Faptul că școala este principalul loc de răspândire a virusului. Copiii sunt contacții, vectorii, cei mai purtători adeseori asimptomatici, care socializează cu alții copii, care au cel puțin doi părinți, sau și frați surori, care evident răspândesc boala..Deci cu școala e cazul să fii extrem de precaut,.. și e la mintea prostului, că doar cu testele PROMISE, nu faci chiar nimic, decât spargi niște bani, faci sume consistente importatorului, care cotizează la partid și mai pui o lopată peste mormântul nației..Patriotule naționale..

  20. De cate ori l-am vazut la TV pe Chereches, tot de atatea ori mi-am pus intrbarea: maimutoiul asta se spala vreodata? Inca nu am un raspuns.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.