Reacție de la vârful UE după drona de la Neptun Deep. Von der Leyen: Acesta este un război hibrid

Incidentul de la Neptun Deep a ajuns pe agenda Comisiei Europene. Ursula von der Leyen vorbește despre „război hibrid” și spune că UE trebuie să poată răspunde rapid provocărilor și agresiunilor.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Reacție de la vârful UE după drona de la Neptun Deep. Von der Leyen: Acesta este un război hibrid

Incidentul de la Neptun Deep a ajuns pe agenda Comisiei Europene. Ursula von der Leyen vorbește despre „război hibrid” și spune că UE trebuie să poată răspunde rapid provocărilor și agresiunilor.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat joi după ce România a distrus o dronă marină încărcată cu explozibil, descoperită în apropierea platformei Neptun Deep. Șefa Comisiei Europene consideră că incidentul face parte dintr-o campanie de amenințări în creștere și vorbește despre un „război hibrid”.

„Astăzi, România a distrus o dronă navală care transporta explozibil în apropierea platformei sale Neptun Deep din Marea Neagră.

Este în desfășurare o campanie de amenințări în escaladare, care îi neliniștește pe cetățenii noștri și încearcă să divizeze Uniunea.

Acesta este un război hibrid”, a transmis președinta Comisiei Europene.

Von der Leyen invocă planurile europene de apărare

Șefa Comisiei Europene spune că Uniunea Europeană trebuie să aibă capacitatea de a descuraja astfel de acțiuni.

„Misiunea fondatoare a Uniunii noastre este de a păstra pacea. Astăzi, acest lucru înseamnă și să avem capacitatea de a descuraja provocările și agresiunea”, a afirmat Ursula von der Leyen.

Ea a amintit și planurile UE pentru creșterea capacităților de apărare.

„Agenda noastră Readiness 2030 mobilizează până la 800 de miliarde de euro.

Prin Inițiativa Europeană de Apărare împotriva Dronelor și Eastern Flank Watch, creștem producția în Europa pentru a furniza capabilitățile de care statele membre au nevoie.

Astfel încât să putem răspunde amenințărilor emergente cu rapiditate, unitate și hotărâre”, a mai transmis von der Leyen.

Drona avea explozibil și se afla la câteva sute de metri de Neptun Deep

Drona marină a fost observată joi dimineață, la câteva sute de metri de lucrările de la Neptun Deep. Incidentul s-a produs în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 80 de mile marine est de Constanța. Garda de Coastă a alertat Ministerul Apărării, iar la nivelul MApN a fost formată o celulă de comandă.

Două avioane F-16 românești au fost ridicate de la sol cu ordin de tragere. Drona a fost apoi distrusă cu tunul de bord al unuia dintre avioane.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a precizat că aparatul transporta explozibil. Decizia de neutralizare a fost luată pentru protejarea oamenilor aflați pe platformă și a infrastructurii din zonă.

Autoritățile române au cerut informații și Ucrainei. Kievul a transmis oficial că drona nu îi aparține.

CITEȘTE ȘI

NEWS ALERT VIDEO Dronă distrusă de un F-16 românesc lângă Neptun Deep. Mesajul lui Nicușor Dan

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Daca nu ne spunea tanti, nici habar nu aveam ca este razboi. Chiar hibrid fiind, ar trebui sa cunoastem si cealalta parte beligeranta, dar UE cica nu este in razboi. Nu se specifica ca ar fi vorba de hibrid, ci doar ca nu e in razboi.

  2. Termina cu minciunile, cu spagile, cu spalarile de bani si de acte penale, si pune burta pe carte, munceste si inoveaza daca vrei sa scapi de drone.

  3. ”Autoritățile române au cerut informații și Ucrainei. Kievul a transmis oficial că drona nu îi aparține.” Chiar dacă ar fi fost a lor, ar fi trebuit ca ucraineinii să fie de-a dreptul cretini ca să recunoască asta, mai ales că drona a explodat în apă. Concluzia: ”era a rușilor”, doar nu putea fi chinezească. Avem niște autorități, vai mama lor cât de competente sunt!

    1. „Avem niște autorități, vai mama lor cât de competente sunt!”
      Sunt de fapt extrem de slugarnice, cea ce n-ar fi o noutate ptr politicienii romani.
      Interesant ar fi de aflat daca drona era activa sau in deriva. Cea ucrana care A EXPLODAT in portul romanesc a fost activa, a intrat in port manevrand (!!) prin motoarele si GPS-ul sau.
      Si n-am protestat, n-am expulzat consulul ucran din Romania, nu am inchis consulatul ucran din Romania
      Experienta arata ca in Romania ploua cu drone rusesti iar in statele baltice si Finlanda ploua cu drone ucrane. Care-i diferenta? Stiu, daca-s rusesti condamnam rusii, daca-s ucrane consecventi fiind condamnam tot rusii.

      1. ‘…in Romania ploua cu drone rusesti…’ – ‘ploua’ cu drone, si nu ma refer la apartenenta acestora, deoarece rusii, dupa ce aproape au distrus portul maritim ucrainean, se ‘ocupa’ acum de porturile dunarene Reni si Izmail. ‘Ploaia’ va continua pana la inactivitatea acestor porturi. Dar, totodata, vor fi si provocari ucrainene pentru ca o tara membra NATO sa-i ‘ajute’ si in alt mod, nu doar prin livrari de combustibili si armament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.