Recolta culturală de la mijlocul săptămânii

Arad

ANSAMBLU. Membrii corului „Emil Monţia” sunt invitaţii „Personalităţilor arădene” la Biblioteca Judeţeană „A.D.Xenopol” Arad, Sala Concordia de la ora 18.00. Vocaliştii cu un repertoriu ce pleacă de la partituri folclorice până la muzică religioasă, contemporană şi jazz vor intra cu această ocazie în Cartea de aur a instituţiei din str.Gh.Popa de Teiuş nr. 2 – 4.

Bacău

MUZICĂ. Ștefan Bănică ajunge în teatrul de vară „Radu Beligan” cu spectacolul său din cadrul turneului început la jumătatea acestei luni. Muzica începe la ora 19.30.

TEATRU. Copiii sunt aşteptaţi la Teatrul Municipal -secţia Păpuşi (str.Dacia nr.3) la ora 11.00 pentru reprezentaţia spectacolului „Cenuşăreasa”. Mâine şi poimâine spectacolele vor începe la ora 10.30. Biletul costă 5 lei.

Botoşani

TEATRU. Drama Club Botoşani, trupa de teatru a C.N. „A.T.Laurian”, anunţă premiera spectacolului „Împăratul muştelor”, adaptare după William Golding. Spectacolul de la ora 18.00 are loc la Casa Tineretului (bd. Mihai Eminescu nr.48). Biletele costă 7 lei.

Bucureşti

MUZICĂ. Skye şi Ross, pe care fanii îi ştiu ca membri ai trupei Morcheeba, vin la Sala Palatului. Concertul care începe de la ora 20.00 face parte din turneul de promovare al primului album pe care cei doi îl semnează în formula actuală. Biletele costă 175 de lei.

CLASIC. La Teatrul Elisabeta este programat Concertul „Stradivarius la Operă”, de la ora 20:00. Violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica dezvăluie un concept inedit de „operă pe patru corzi” inspirat din opere celebre. Evenimentul este o prefaţă pentru proiectul unui turneu oficial Stoica 2017 în România, Olanda, Germania, Franţa şi Polonia.

CLASIC. Pianista Dana Borşan este solista concertului de la Sala Radio (General Berthlot nr. 60). La pupitrul Orchestrei de Cameră Radio este Cristian Oroşanu pentru un concert dedicat creaţiei lui W.A.Mozart. În program sunt Simfonia nr. 4 în re major, KV 19, Concertul nr. 9 în mi bemol major pentru pian şi orchestră, KV 271 – Jeunehomme şi Simfonia nr. 29 în la major, KV 201.

CLASIC. Concertul coral de la Ateneului Român aduce de la ora 19:00 în Sala mare Corul Filarmonicii „George Enescu”. Dirijorul Iosif Ion Prunner a pregătit lucrarea „Vecernie” de Serghei Rahmaninov. La Sala mică, de la aceeaşi oră, Laura Șandru (vioară), Adrian Precup (violoncel), Teodora Țepeş (pian) interpretează Trio în la minor, op. 50 de Piotr Ilici Ceaikovski şi Trio nr. 2, în mi minor, op. 67 de Dmitri Şostakovici.

MUZICĂ. Festivalul de Muzică Veche Bucureşti prezintă în premieră „Balade vitejeşti şi alte cântări”, un proiect nou al formaţiei „Trei Parale”. „Repunerea în circuitul muzical a baladelor reprezintă o misiune provocatoare pe care, cei care sunt parte din acest grup, au hotărât să şi-o asume. Miercuri, 23 noiembrie, de la ora 19:00, pătrundem într-o lume vitejească, aflată în conflict cu Imperiul Otoman”, arată organizatorii concertului care va avea loc la Muzeul Naţional de Artă al României.

Cluj Napoca

CLASIC. Recitalul ansamblului „Imago Mundi” pregătit de Asociaţia Isvor în cadrul turneului naţional pe care îl dedică legăturii dintre muzica lui George Enescu şi sonorităţile tradiţionale ori chiar cu folclorul urban are loc la Auditorium maximum (str. Emanuel de Martonne, nr.1). Evenimentul începe la ora 19.00.

MUZICĂ. Luiza Zan (foto) vine în Hungarian All Stars Autumn Tour la Form Space (Aleea Stadionului nr.2) de la ora 21.00. Alături de interpretă sunt muzicienii Sarik Peter, Gyárfás István, Tibor Fonay şi Galfi Attila.

Deva

MUZICĂ. A cincea ediţie a concertului „Parfum de romanţă” are loc de la 18.00 în Sala Mare a Teatrului de Artă.

Iaşi

MUZICĂ. Azi şi mâine, la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi este programat festivalul Folk n’Iaşi. Cântările încep la 19.00.

Oradea

MUZICĂ. În Moszkova Cafe din Oradea, de la ora 20.00, este programat concertul muzicienilor „Geroly Trio” din Ungaria.

Sibiu

DEZBATERE. Florin Grigoraş, fondatorul trupei Riff, una dintre puţinele formaţii rock româneşti care au rezistat de la începutul anilor ’70 (când foloseau numele Sonic), este invitatul Asociaţiei pentru înfrumuseţarea oraşului Sibiu la Cafe Wien (Pţa. Huet nr. 4) de la ora 19.00. Intrarea este gratuită dar organizatorii recomandă rezervare prealabilă.

FILM. La librăria Habitus este programată de la ora 20.00 proiecţia peliculei „Victoria”, una dintre cele mai apreciate producţii cinematografice din Bulgaria ultimilor ani.

Suceava

MUZICĂ. Casa de cultură a Studenţilor din Universitatea „Ștefan cel Mare” organizează concertul de blues al lui Rareş Totu şi Dean Bowman împreună cu Paul Vaciu (bass), Hanes Radu (tobe) şi Cosmin Farcaş (clape). Spectacolul începe la 19.00 iar intrarea este 15 lei.

Târgu Mureş

CLASIC. Artistele Kecskés Ávéd Erika – vioară şi Ávéd Éva – se vor întâlni pe scena din Studioul 3, Sala de Concerte RTM (bd. 1 Decembrie 1918 nr.109) de la ora 19.00 pentru un recital de muzică de camera care cuprinde lucrări semnate W.A.Mozart, G.Enescu, E.Grieg.

TEATRU. Teatrul Naţional Târgu Mureş prezintă un musical adaptat de Răzvan Mazilu după filmul lui Pedro Almodovar, „Femei în pragul unei crize de nervi” pe versurile şi muzica lui David Yazbek.

Timişoara

CLASIC. Cvartetul Clasica Gianluca Vanzelli (flaut), Alina Bazarcă (vioară), Gabriela Dodean (violă) şi Marius Bernecker (violoncel). În program sunt lucrări compuse de G. Rossini, S. Mercadante, L. Anderson, H. Mancini, C. Machado, P. Morlacchi, P. Coulter, W.A. Mozart, C. Gardel, C.D. Ludwig şi alţii.

Am trecut cu vederea un eveniment cultural din oraşul dumneavoastră şi consideraţi că trebuie să afle de el cititorii cotidianul.ro? Nu vă abţineţi, postaţi la comentarii ceea ce credeţi că ne-a scăpat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Tupa 152 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.