Ziua Națională este și un reper al multor, prea multor formalisme care constituie politica românească încă bulversantă. Cu un președinte confundabil cu un poster, ca figură centrală printre oficialii desfigurați de o solemnitate care ar trebui păstrată continuu, sărbătoarea rămâne în așteptarea unor contemporani pe măsura așteptărilor și raportărilor dincolo de istoria fracturată de comunism.
Războiul de la frontierele României obligă la un profesionalism accelerat nu numai al armatei dar și al politicienilor care încă subminează democrația și îndatorează excesiv țara.
Exceptând industria ospitalității, se vede că nimic nu contează pentru organizatorii festivismului actual pentru a fi demn pentru vitrina zilei.
Ziua Națională a debutat cu fabulosul dosar al pandemiei în perspectivă electorală și cu sublinierea calității aproape procesuală de turist a președintelui.
Nimeni nu ar trebui să se exprime asupra calității și registrului urieșesc al spectacolului public dar nu sunt multe indicii de îndreptare a lucrurilor.
Președintele s-a extras din tot spectacolul, ca un musafir, îndreptându-se spre dezbaterile despre mediu, având o expertiză care face parte volens nolens din dezastrul privind lada de gunoi a Europei.
Acest Iohanis pare a ramane un mister. Nu stiu daca voit sau involuntar in discursul de ziua nationala a dat 2 pumni pnl-istilor asezandu-i in bancuta. A cerut stabilitate , pastrarea „valoroasei” aliante „singura care permite dezvoltarea” ( citez doar din memorie slaba)si le-a luat glasul lui alde Rares Bogdan. Este liniste. Este un merit ! Poate este de la americani dar si asa …..Sa mai vedem.