Un sânge fără niciun antigen Rh, o absență totală care îl transformă într-o resursă aproape mitologică. I se spune sângele de aur. Nu din cauza culorii, ci datorită valorii.
Ce înseamnă, de fapt, să ai „sânge de aur”
În mod obișnuit, grupele sanguine sunt definite de prezența sau absența unor antigene. A, B, AB, 0 – este o schemă simplă, pe care o învățăm toți la școală. Urmează apoi vine factorul Rh. Acesta împarte lumea în Rh-pozitiv și Rh-negativ.
Dar există un nivel mai adânc, invizibil pentru majoritatea dintre noi: peste 60 de proteine Rh care modelează identitatea fiecărei celule roșii.
Pentru cei cu Rh-nul, toate aceste proteine lipsesc. Celula rămâne „goală”, expusă. Tocmai această simplitate o face însă compatibilă cu aproape orice alt tip Rh. Specialiștii vorbesc despre un așa numit paradox biologic: cu cât are mai puțin, cu atât poate oferi mai mult.
Descoperirea care a schimbat medicina
Primul caz de acest gen a fost identificat în 1961, la o femeie aborigenă din Australia. A fost o descoperire întâmplătoare, care a deschis o ușă spre o lume genetică rară.
De atunci, cazurile au apărut sporadic. Se estimează că doar o persoană din șase milioane are această particularitate genetică, moștenită recesiv – o combinație improbabilă, care necesită ca ambii părinți să poarte aceeași variantă rară.
Valoarea invizibilă a unui litru de sânge
Pentru medicină, sângele de aur este un instrument prețios. El a ajutat la dezvoltarea tratamentelor care previn complicațiile Rh în sarcină, a oferit soluții pentru pacienți cu grupe sanguine imposibil de compatibilizat, devebind chiar un reper în cercetarea biomedicală.
Posesorii acestui sânge nu sunt deloc norocoși
Deși sunt deosebiți, persoanele prin venele cărora curge sâbge auriu nu sunt însă și norocoase. Dacă au nevoie de o transfuzie, lumea se îngustează brusc. Practic, singura sursă sigură este un alt donator Rh-nul. Și cum sunt atât de puțini, șansele lor de supraviețuire sunt cam la fel.