Rednic s-a despărțit de UTA

Contractul dintre antrenorul Mircea Rednic și clubul de fotbal UTA a fost reziliat, duminică, pe cale amiabilă, a anunțat gruparea arădeană pe pagina sa de Facebook.

”Îi mulțumim domnului Rednic că a făcut parte din istoria acestui club vreme de doi ani și jumătate, cu foarte multe momente frumoase și bucurii. A contribuit decisiv ca orașul Arad să aibă echipă timp de șase ani consecutivi în prima ligă, a obținut cea mai bună clasare din ultimii cincizeci de ani, a promovat cu curaj jucătorii tineri și a sprijinit activitatea Academiei”, se arată în comunicat.

Clubul precizează că tehnicianul a dorit rezilierea contractului: ”Regretăm că în luarea acestei decizii din partea antrenorului a contat și comportamentul unui grup care, de departe, nu reprezintă Aradul și nici clubul nostru. Suntem onorați că am avut pe bancă pe unul din cei mai titrați antrenori din istorie. Mulțumim mult, domnule Mircea Rednic, multă sănătate și succes!”

UTA a încheiat sezonul pe locul patru în play-out (10 în ierarhia generală), cu 31 de puncte.

Recomanda 2
Author

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.