Reduce dependenţa de Rusia. Ungaria vrea mai mult gaz din România

Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, a declarat miercuri, în urma unei întrevederi cu preşedintele Romaniei, Klaus Iohannis, că Ungaria „semnalează” intenţia de a cumpăra mai mult gaz din România, pentru a reduce dependenţa de Rusia şi a susţinut că proiecte de exploatare precum Neptun Deep ar trebui sprijinite financiar de Uniunea Europeană.

Întrebată de jurnalişti dacă Ungaria poartă negocieri cu România pentru a cumpăra gaze din Neptun Deep, preşedintele Ungariei a spus că acest proiect al Romaniei „este o nouă posibilitate care se deschide” pentru ţara sa în a-şi diversifica sursele de aprovizionare.

„Mă bucur că această investiţie a început. Cred că ar fi bine ca această investiţie să fie ajutată şi prin fonduri europene ca să se realizeze. Semnalez intenţia Ungariei de a cumpăra gaz şi mai mult, pentru că astfel am putea diversifica în continuare resursele energetice actuale şi am reduce dependenţa de Rusia. Suntem în discuţii pe această temă”, a spus Katalin Novak.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că „România poate să devină un partener şi un furnizor relevant de energie pentru Ungaria”.

„România dispune de resurse de gaz natural pe teritoriul terestru, dar în ultima vreme s-au găsit resurse importante şi în zona apelor teritoriale, zona coastei. O investiţie acolo este planificată de o asociere între două companii, una europeană şi una românească. Nu vreau să le nominalizez, dar se progresează şi ne aşteptăm ca în viitorul destul de apropiat această resursă să poată fi exploatată. În acest caz, este foarte clar că România poate să devină un partener şi un furnizor relevant de energie pentru Ungaria şi cred că ar fi un lucru foarte bun, fiindcă şi Ungaria, şi România şi toată Europa vrea să se decupleze de resursele ruseşti. Vrem să avem alte surse de energie. Sigur, în detaliu aceste chestiuni se rezolvă pe o bază comercială, sunt companiile care vor exploata, companiile care transportă, companiile care importă, dar, ca să funcţioneze aceste lucruri foarte bine, este nevoie de o interconectare bună între economiile noastre şi, concret, de o interconectare fizică bună, şi am înţeles că există dorinţa de ambele părţi de a face paşi hotărâţi în această direcţie. Deci, iată o oportunitate foarte bună pentru România şi Ungaria să devină parteneri strategici şi în domeniul energiei”, a declarat Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

15 Comentarii

  1. Deci să înțeleg că dacă nu l-a primit Orban, Iohannis crede că ia de la fufa aia de Katalin nu știu ce accept pentru o înțelegere cu Hungaria? Chiar așa ne-am dus la vale de nu ne mai controlăm și resursele noastre?

  2. Sigur,daca stie Iohannis cei aia ,,domeniul energiei,,inseamna ca sunt martian.Acest Iohannis sa vorbeasca in numele lui,cand are doar 6 la 100 popularitate nu mai reprezinta nimic,poate doar o minoritate de pupincuristi liberali.Al cu-i presedinte e asta ? Al nostru nu-i in nici un caz dupa cum ne vinde la bucata.

  3. Cu gazele trimise moca in RSS Moldoveneasca si cu ce vindem ungurilor, plus ” contributii ” la UE, vom tremura de frig la iarna si tot noi vom fi vinovati ca existam. Cu acest criminal presedinte nu exsita decat o singura solutie: vizionati filmul ” Anthropoid „.

  4. Mie mi-ar veni sa vomit daca as da mana cu specimena aia panonica……[Rumburak]

  5. Ce dracul am ajuns,dăm la toată lumea gaz?…cred că după mintea lui Iohannis, ar fi în stare să dea și americanilor!…
    Oricum nici dracul nu-l mai bagă în seamă!…

  6. Sa intelegem ca astfel Putin va fi mai putzin pupat in dos de Victor Orban si de clica lui de la Pesta?
    N-as pre-as crede. Chestia cu pupatul in dosul muscalilor are la unguri vechi radacini istorice. Ungaria + Rusia = LOVE……[Rumburak]

  7. Știu ungurii foarte bine că gazele din Neptun Deep se negociază ceva mai la vest de Budapesta. La Viena.
    Acest subiect a fost doar așa, o drăgălășenie pentru înaltul oaspete.

  8. Mă miram pentru ce il bagă in seamă ungurii pe Ciolanis.Iată de ce,le trebuie gaz ieftin că rusii au scumpit măsura .Altfel nici dracu nu dădea mâna cu el dară mi- te așa o doamnă.Cinste Ungariei că și- a găsit fraerii ca și austriecii de altfel.Popor de mămăligari.

  9. asta ne sictireste la noi acasa si acum vrea gaz? sa le dea austriecii si rusii!

  10. Păi,nu-i iubește Putin?ce suflet negru are omul ăsta de le scumpește gazul celor mai mari susținători și amici-la atâta fidelitate ar putea să le dea gazul gratis…

  11. Așa, mă, da-ți tot! Mai avem ceva care este al nostru? Moșu’ ala de la Davos avea dreptate: ‘Nu veți avea nimic și veți fi fericiți!’…

  12. Si romanii vor plati diferenta la preturile astronomice la facturi…
    Romanii ar trebui sa aiba facturi cu 75% mai mici dar le ai triple fata de germani…

  13. De-o perversitate incredibila, tipic bozgoreasca. Unfuroaoacele oubesc la grei la rusi, doar ca vor sa suga si gazul romanilor, daca ae poate pe gratis. Ungaria este o fasie gaza, macar din punct de vedere ideologic.

  14. Sper ca nu aveti impresia ca Ungaria ar avea nevoie de gazele din Romania ,totul este doar o cacialma exact ca in jocul de Poker.

  15. Orban a fugit de frica lui Iohannis .Bine ca macar doamna Katalin nu a fugit si ea si- a pus in valoare calitatile de viitor premier dupa ce orban viziteaza Moscova .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.