Referendumul, start la cursa a doua

Secțiile de votare s-au redeschis duminică dimineața, începând cu ora 7.00, urmând să se închidă la ora 21.00. În prima zi…

Referendumul, start la cursa a doua

Secțiile de votare s-au redeschis duminică dimineața, începând cu ora 7.00, urmând să se închidă la ora 21.00. În prima zi…

Secțiile de votare s-au redeschis duminică dimineața, începând cu ora 7.00, urmând să se închidă la ora 21.00.

Reprezentanții MAI au anunțat duminică dimineață la ora 8.00 că toate secțiile din țară au fost deschise la ora 7:00 și nu au fost semnalate probleme.

„Potrivit informațiilor până la această oră, procesul de votare decurge fără probleme în întreaga țară. Ca și în prima zi, procesul de votare a început la ora 7 și se va încheia la ora 21. Pe parcursul nopții, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au asigurat paza secțiilor de votare pe care le-au predat azi dimineață președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

Potrivit sursei citate, în prima zi a referendumului și după încheierea votului nu au fost înregistrate evenimente deosebite privind ordinea publică sau care să să afecte desfășurarea normală a votului.

În prima zi a referendumului prezența la vot a fost 5,72%, reprezentând 1.046.583  de alegători, în timp ce în Diaspora și-au exercitat dreptul de vot 45.797 de români.

Prezența la urne a fost mai mare în mediul urban, unde până la închiderea urnelor au votat 636.435 de români, în vreme ce în mediul rural s-au prezentat 410.148 persoane.

La unele secții sâmbătă nu se prezentase nimeni, în vreme ce la o secție din Londra oamenii au stat la coadă.

Nu au lipsit nici incidentele pe parcursul zilei de sâmbătă, raportate periodic de MAI.

Pentru a fi validat referendumul este nevoie de prezența a 5.483.548 de votanți la urne.

Întrebarea la care sunt chemaţi să răspundă alegătorii este „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. În ignoranta și blazarea specifică romanii au găsit activități prioritare :Molurile,parcurile,coada la brățări gratis sau orice altceva de la piata.Spiritul civic lipseste ,personalitățile culturale au disparut sau își conserva lasitatile (cu puține exceptii) președintele are o autoritate vidă de continut.Pe vârstnicii care poate nu mai inteleg ce se intampla nu ii mai intereseaza votul iar tinerii sunt deja manipulați de media .Diaspora nu are cum.Un președinte de tara gay care să adopte o fetiță din africa ar fi un bun exemplu pentru cat ratează nevotantii de astăzi.

    1. eu zic sa testam prezenta cu referendumul „fara penali in functii publice”. ce zici?

    2. pentru unu: nu intelegi subiectul sau te faci ? subiectul este manipularea tinerilor si superficialitatea societatii.sa bati campii pe idei fixe tot manipulare se numeste, fii atent ce ti se intampla.

  2. @Lili (valabil si pentru Misu): Patosul cu care pledezi merita alt scop. Azi ni se spune/impune ca un barbat se poate insura/marita cu alt barbat si o femeie marita/insura cu alta femeie. Observa ca limba romana are termeni specifici pentru barbat si femeie angajind actul casatoriei. Miine ni se va spune/impune, explicit pentru ca practic deja se intimpla, ca noi, romanii, nu meritam pamintul pe care stam, ca sintem venetici si ca altii merita a ne rostui lucrurile. Miza referendumului nu este Dragnea sau PSDul, cu toate pacatele lor, ci propria fiinta, pe care, inconstienti, o calcam in picioare.

  3. Trece sau nu referendumul, Romania are doar 5.72% fanatici religiosi si slugi fidele PSDragnea care au votat ieri. Cei care voteaza azi sunt constransi din diferite motive ori motivati financiari, oameni cu pacate dar nu fanatici sau slugi. Cei care sunt trup si suflet cu PSDragnea si impotriva persoanelor de acelasi sex au votat ieri la primele ore. Asadar sa ne bucuram, PSDragnea si BOR-ul s-au facut deja ras chiar daca referendumul va fi validat. Sper ca PSD-ul sa inteleaga ceva din acesta lectie si sa se scuture de vataful teleormanean inainte da a intra definitiv in picaj! BOR-ul ca de obicei nu va intelege nimic, motivatia lor fiind pumnul de arginti nu conteaza ca vine de la Putin or Dragnea, argintii sa curga!

  4. cine numara voturile (in cazul de fata prezenta la vot)acela e castigator.
    pai cine le numara? sts-ul, serviciile secrete !
    In conditia in care acestea sant controlate de straini de neam, de alogeni….de oculta iudeomasonica… in conditia in care alogenii care au ocupat institutiile statului, inclusiv partide politice si compromit si submineaza tot… in conditia in care au reusit sa compromita ideea de referendum pentru familie inducand o miza politica adica…rahatul lor….oamenii fiind scarbiti de acest rahat numit politica cad in capcana boicotarii unei mize uriase…cad in capcana intinsa de nelegiuitii iudeomasoni din occidentul „civilizat” : capcana care ne arunca pe toti in prapastia iadului, capcana care ne anuleaza dreptul de a fi oameni normali, capcana care ne coboara in starea demonilor, mai jos decat animalele…
    e destul de clar ce se intampla…..doar nu credeti ca in era „valorilor” occidentale, in care tacticile de control si manipulare, de minciuna si viclenie au ajuns la cote inspaimantatoare….vor lasa ceva sa se intample in favoarea noastra?
    numai o prezenta covarsitoare, numai o prezenta in care poporul sa ia la propriu cu asalt sectiile de votare, mai poate acoperi minciuna manipularea si controlul alogenilor asupra institutiilor statului….dar si atunci….vor gasi ei ceva….
    oricum, inaintea lui Dumnezeu chiar si un singur vot in favoarea Adevarului face mai mult decat milioane sau miliarde de voturi ale nelegiuitilor….dreptul Lot era unul singur si a scapat….nelegiuitii din sodoma si gomora erau zeci de mii si au fost arsi cu foc….
    De aceea, acum, pentru fiecare om normal, este importanta PREZENTA, MARTURISIREA LUI HRISTOS, MARTURISIREA ADEVARULUI, cu tot controlul si manipularea sts-ului, a serviciilor si a institutiilor statului acaparate de oculta iudeomasonica, de alogeni….

  5. Dacă acest referendum nu va fi validat, din cauza numărului de votanți, palma nu o va primi Dragnea, cum urlă tot felul de lătrăi plătiți sau voluntari pe feisbuci sau pe site-urile publicațiilor. Nu, palma o va primi Biserica Ortodoxă Română, nimeni altcineva, singura care s-a implicat, începând cu strângerea semnăturilor și terminând cu explicarea semnificației acestui vot. Mă mir că acest popor încă mai există, cufundat în atâta nesimțire. Oricum, zilele lui și ale României sunt deja numărate, majoritatea românilor sunt, inconștient sau nu, aliații dușmanilor acestei țări.

    1. Nu se merita sa mori aiurea pe meleaguri straine ( Afganistan, IRaq, Balcanii de Vest, Congo, Eritree etc) pentru interesele acestui popor de „idioti” (Tutea). Am inteles ca, preotii catolici se dau la indulciri prin spate dar preotii si calugarii ortodoxi care sunt vreo 200.000 in toata tara si vreo 50.000 in intreaga lume, unde au fost ieri? Astazi toti preotii ar trebui sa amane slujbele pentru diseara dupa ce merg adevaratii credinciosi la urne. Alta solutie nu exista!

    2. Sorine,nu pacalesti pe nimeni!Dragnea este ORGANIZATORUL referendumului,el va plati banii aruncati pe fereastra!E clar ca Romania e satula de Dragnea si de coalitia PSD+UDMR+ALDE.Cand un referendum legitimat de 30% prezenta il mai si intinzi pe doua zile,arata in clar ticalosia celor care il organizeaza si care au anticit un rezultat incomod actualei puteri..Daca nici macar jumate din aia 3 milioane care au semnat nu se prezinta la vot,asta arata FRAUDA in baza careia a fost ORGANIZAT de Dragnea referendumul..

    3. „Zilele poporului roman” sunt numarate pentru ca nu a mers la acest Referendum?!
      De ce, explica-ne cum va influenta neparticiparea la referendum soarta Poporului roman?

      A-propos, NU crezi ca Plecarea MASIVA a Romanilor, PESTE 4 Milioane de Romani, la munca in alte Tari(lasandu-si acasa Copilasii!) e PERICOLUL Real si cel mai vizibil, comparativ cu caii verzi pe pereti vanduti de Dragnea &company cand au chemat Romanii la vot, aruncand pe apa sambetei Zeci de Milioane Euro, numai bune pentru Amaratii din Caminele de Batrani, pentru Medicamentele LIPSA pentru Bolnavii de Cancer si nu numai, pentru Sutele de MII de Copii care merg seara FLAMANZI la culcare, pentru Scolile cu WC in curte, ca in Evul mediu, pentru Sinistratii de la recentele Inundatii care NU au primit nizi AZI Ajutoarele PROMISE de Veorica, PENTRu…PENTRU…?!!!
      Nici macar la Teleormanenii lui Dragnea nu mai merge cu minciunile si manipularile lui Dragnea: Romanii au inteles ca de la PSDragnea DOAR Vorbe goale si manipulari si minciuni, a-propos, uite promisiunile marete si mincinoase ale lui Dragnea din maretul Program de guvernare cu care a castigat alegerile in 2016, au ramas pe HARTIE, NU au facut mai nimic, doar o crestere la Salarii(URIASA la salariile Parlamentarilor si primarilor si presedintilor de Consilii Judete, care ADUC Voturile!) si o crestere nesemnificativa la Pensiile votantilor amarati, dar URIASA la Pensiile SPECIALE ale parlamentarilor:
      http://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/

      NU au facut mai NIMIC, Romanii s-au saturat de manipulari si promisiuni: asta e semnificatia Prezentei Scazute la Vot, asta e Mesajul Romanilor!
      BRAVO, Romania!!!

    4. Perfect adevarat, in special indolenta romanilor car fac, inconstient sau nu oricum nu conteaza, jocul dusmanilor. Asocierea cu PSDul si Dragnea, cu toate marile lor pacate, este facuta pentru a sabota normalitatea, bunul simt, in final in detrimentul identitatii noastre.

  6. Presa internationala scrie la UNISON: „Acest Referendum poate fi privit ca un demers menit sa distraga atentia de la actiunile PSD si ale liderului sau condamnat penal L. Dragnea.”
    „Criticii spun ca Guvernul vrea sa distraga atentia oamenilor de la modificarile din Justitie care pun capat luptei anticoruptie si a violentelor comise de fortele de ordine la protestul din august”, scriu cei de la DW.
    Reuters vorbeste, de asemenea, despre problemele penale ale lui L. Dragnea si de procesul care continua luni, 8 octombrie. Totodata, agentia internationala de stiri prezinta si principalele modalitati prin care s-a Diminuat Rigoarea in cazul Referendumului, astfel ca el poate fi FRAUDAT mai usor.
    BBC aminteste, de asemenea, de protestele anticoruptie ce au loc in Romania de la inceputul anului trecut si ca Luni(prima zi DUPA Referendum!) L. Dragnea va avea primul Termen in Apelul pe care l-a facut dupa ce a fost Condamnat in prima instanta la 3 ani si 1/2 de Inchisoare cu Executare, pentru ca a angajat fictiv la Protectia Copilului din Teleorman secretare de la PSD.
    „Criticii sai spun ca NU e o coincidenta ca termenul e la 1 zi dupa votul la Referendum”, conchide BBC.

    Dupa cum arata PREZENTA SCAZUTA, ABSOLUT Relevanta la vot, cred ca Dragnea NU va avea curajul sa iasa maine din casa si sa mearga la ICCJ!
    Romanii sunt PREOCUPATI de alte probleme, care chiar CONTEAZA in viata Familiilor lor, dle Dragnea: asta e explicatia prezentei SCAZUTE la vot!
    NU va preocupa deloc ceea ce ii PREOCUPA cu adevarat pe Majoritatea Romanilor!
    Va preocupa doar Jilava!
    Ce fain ar fi fost sa fie DOAR 1 zi pentru Referendum, un scor de 5,72% ar fi intrat in Istorie!!!
    BRAVO, Romania, trimite-l la Jilava pe Infractorul Dragnea!

    1. Omiti ceva important: BBC a mai spus ca strategia adeptilor optiunii ‘nu’ este boicotarea referendumului. Cu alte cuvinte, asocierea cu pacatele lui Dragnea, nu putine, este un pretext sau: si non e vero e bene trovato.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.